Ne întâlnim la ore ciudat de fixe –
avem un traseu imaginar și
exagerat de iluzoriu dar îngerii
ne fac semne
se joacă nestingheriți în părul nostru
de aceea
Reușim uneori să credem
că suntem copii și că suntem deodată
Vindecați și senini și plini de
alternative
Gândul își țese devotat cosmosul dar noi
Nu sărim în gol, nu, nu, acest lucru
este total inadmisibil
se pare că deocamdată numai moartea
ar putea fi aptă pentru saltul acesta
așa ne-au zis nouă strămoșii
Degeaba ținem ochii închiși, degeaba
Ridicolul tot va ieși la suprafață revelând
taina fiecăruia și vanitatea
Am făcut câteva alegeri ciudate
să îmi iau în brațe umbra
să te iubesc cu inima cât un purice
să te privesc cu milă ca pe mine insămi
O, tu, suflet și trup de haiduc,
ascultă
Prea greu ne va fi să recunoaștem
că ne trebuie unificarea contrariilor,
urletul și șoapta
sărutul și singurătatea
puful păpădiilor risipit în lumina soarelui și
povara de a fi
dureros, necesar și prea trecător,
împreună.
