dacă e cald și urci
te pot desena
pot plânge și apoi pot adormi
în umbra palmelor tale
dacă e pace și taci
dacă nu ai pleca
aș putea face deal din frica
alunecării la vale
sărutul prin noapte tresare și vai,
nu mă mai pot întoarce la alții
dacă tu reușești să mă vezi
cum făceai
în acele vieți fulgerate –
atunci
eu te pot povesti în albe ovații
de aripi crescute
pe jumătate
dacă e pace și taci și
dacă mai stai.
I am turning into a tree
How often have I turned into other things
It is painful and full of tenderness.#waitinsilence
Moi je suis absent mais dans le fond de cette absence
Il y a l’attente de moi-même
Et cette attente est une autre sorte de présence
L’attente de mon retour
Moi je suis dans d’autres objets
Je suis en voyage donnant un peu de ma vie
À certains arbres et à certaines pierres
Qui m’ont attendu de nombreuses années
Ils se sont fatigués de m’attendre et ils se sont assis
Moi je ne suis pas et je suis
Je suis absent et je suis présent dans un état d’attente
Eux voulaient mon langage pour s’exprimer
Et moi je voulais le leur pour les exprimer
Et voilà l’équivoque l’atroce équivoque
Angoissé lamentable
J’entre plus profondément dans ces plantes
Je laisse derrière moi peu à peu mes vêtements
Peu à peu tombent mes chairs
Et mon squelette peu à peu s’habille d’écorce
Je suis en train de devenir arbre Combien de fois…
View original post 405 more words
Spune ce vrei
În mijlocul zbaterilor de lut
După incendiul cuvintelor
unde rămâne cenușa dacă nu în palmele
și în alegerile proprii?
Cheamă-ți demonii la lumină
și spune-le
Ce vrei.
– Et la vie ? – Ah ! la vie !
Une ardente absence,
un charme absurde.
La neige comme une absolution.
– Tu aimes le soleil ?
– La plus grande merveille est la nuit.
Ne vous résignez pas !
Vous devez connaître votre prison,
vous entrerez dans la chambre nuptiale.
Soyez purs, blancs comme les marguerites.
***
Maurice Chappaz (Lausanne, Suisse 1916-2009) – Office des morts (Cahiers de la Renaissance vaudoise, 1966)
When destiny comes to a man from outside, it lays him low, just as an arrow lays a deer low. When destiny comes to a man from within, from his innermost being, it makes him strong, it makes him into a god… A man who has recognized his destiny never tries to change it. The endeavor to change destiny is a childish pursuit that makes men quarrel and kill one another… All sorrow, poison, and death are alien, imposed destiny. But every true act, everything that is good and joyful and fruitful on earth, is lived destiny, destiny that has become self.
Blessed be he who has found his solitude, not the solitude pictured in painting or poetry, but his own, unique, predestined solitude. Blessed be he who knows how to suffer! Blessed be he who bears the magic stone in his heart. To him comes destiny, from him comes authentic action.
In each one of you there is a hidden being, still in the deep sleep of childhood. Bring it to life! In each one of you there is a call, a will, an impulse of nature, an impulse toward the future, the new, the higher. Let it mature, let it resound, nurture it! Your future is not this or that; it is not money or power, it is not wisdom or success at your trade — your future, your hard dangerous path is this: to mature and to find God in yourselves.
more about Hesse on Solitude here
Rămas-bun, lume mândră, eu mă întorc acasă;
Tu nu îmi ești tovarăș, iar eu nu-ți aparțin;
Destulă umblătură prin gloate ce m-apasă !
Ca o corabie pe-oceanul ce este-al său destin
Mult m-am lăsat purtat pe marea văluroasă
Dar acum, lume mândră, eu mă întorc acasă.
Adio lingușelii, cu chipul său mieros;
Adio măreției, zâmbind ingenios;
Și ochiului atent înspre înavuțire;
Funcționărime toată, adio îți spun ție !
Saloane-aglomerate și străzi și curți, vă las !
Adio celor reci și celor iuți la pas;
Celor ce vin și pleacă și celor fără casă;
Adio, lume mândră, eu mă întorc acasă !
Pornesc fără tăgadă spre propriul meu cămin,
Pitit după verzi dealuri și singur am să vin
În acel cuib secret din acel loc plăcut,
Cu ale sale crânguri ce zâne le-au țesut,
Cu zile nesfârșite și-arcade de verdeață,
Din care-aud ecouri de mierlă cântăreață;
Spre locul nepătat de omul prea vulgar
Căci pentru Domn și mintea-mi e ca un sfânt altar !
La adăpost, în codru, în casa mea de-aice,
Sfidez mândria Romei și-a Greciei antice !
Și, când sub pinii-aceștia în voie m-am întins,
Luceafărul de seară angelic s-a aprins.
Râd de știința lumii, de-a omului mândrie,
Râd de-nvățați, sofiști și-a lor filozofie
Nu știu, cu-a lor trufie așa superioară:
La cel retras din lume și Dumnezeu coboară !
Refugiul, foto Dan Cristian Mihăilescu
pentru că eram diferiți (foarte diferiți)
comunicarea a venit încet (foarte încet)
pentru că eram asemănători
(foarte asemănători)
diferențele au contat puțin (foarte puțin)
pentru că eram fricoși (foarte fricoși)
ușa către adevăr era doar întredeschisă
de aceea fiecare a mințit (foarte mințit)
cum că nu am fi deloc timizi
și singuri dar,
pentru că eram curajoși (foarte curajoși)
am închis ochii strâns
am deschis pumnii spre soare
am râs în hohote și am plâns și
am știut am știut
am știut că
necredința ta e și a mea
la fel după cum și a ta
este credința cu care eu
am pășit
prin întredeschiderea ușii
ca să ajung acasă (foarte acasă).
Quis custodiet ipsos custodes?
The time of change
Tarot şi alte divinaţii
Diminueaza perceptia durerii - Genereaza fericire !
Proza . Fantasy . Poezie . Eseu
Scriitor
Shit Happens!
bibliotecana
Eu nu vreau putere, ci doar arta si pasiune (Anais Nin)
VITA SINE LITTERIS MORS EST ~ viața fără învățătură este moarte
Cum sa ocolim relele lumii? Cu iubire. ~ VeraSimo
Atenționare! Nicio lucrare (grafică , literară sau fotografică ) nu poate fi preluată decât cu acordul artistei sau cu specificarea sursei! - Gabriela Mihaita David
