Nichita Stănescu – Fin de saison

Standard

BEAUTY WILL SAVE THE WORLD

J’étais si attentif
que le soir s’éteignait sur les coupoles
et que les sons gelaient à mes côtés,
se changeant en colonnes spiralées.

J’étais si attentif
que le flottement ondoyant des odeurs
s’affaissait dans l’obscurité
et que je me sentais comme si
je n’avais pas éprouvé le froid, jamais.

Soudain
je me suis réveillé si lointain
et si étranger,
déambulant derrière mon visage,
comme si, du relief insensé de la lune,
j’avais revêtu mes sens.

J’étais si attentif
que
je ne t’ai pas reconnue, et il se pourrait
que tu viennes encore,

chaque heure, chaque seconde,
et que tu passes à travers mon attente d’autrefois
comme à travers le spectre d’un arc de triomphe.

*

Sfarsit de anotimp

Eram atât de atent,
încât se stingea-n cupole amiaza,
iar sunetele înghetau în jurul meu,
prefacându-se-n stâlpi rasuciti.

Eram atât de atent,
încât plutirea ondulata-a mirosurilor
se prabusea-n întuneric
si parca niciodata…

View original post 216 more words

Roger Milliot – Je me forçais à naître chaque jour…

Standard

BEAUTY WILL SAVE THE WORLD

Je me forçais à naître chaque jour
Dans l’innocence provoquée
Et je finis par naître tout à fait
A jamais lié à ton apparition
Ce fut comme au jour premier
Tu séparas ténèbres et clartés
Tu séparas le doute et l’accord
Tu inventas mon premier mot
Et tous les autres que j’apporte
Pour que s’accomplisse l’oracle
Que toutes choses soient multiples

A l’orée des signes j’avance
Sans cailloux de pain blanc
Pour dévider ma route
Mes souvenirs
Au long des jours,
Ton sillage cousu dans la mer
Ton rire dans la montagne
Notre folie au creux de l’arbre
Déjà tout d’enchantement
Pour une simple, simple vie.

Mars 1967

***

Roger Milliot (1927-1968)Quelque plus haut accèsQui ? (Mòstra del Larzac, 1969)

View original post

sincerități de lut (sssnakes)

Standard

Ce mă atrage uneori – rareori, slavă Domnului – la șerpii umani este, pesemne, plăcerea de expansiune a cunoașterii și dorința de a-mi ranforsa rezistența și claritatea viziunii psihologice asupra relaționării cu răul, cu înșelătoria și amăgirile firești ale schemelor de existență. De fapt, este vorba de întărirea în dialogul cu propria umbră căci, dacă ajung prin voință personală în proximitatea acestor indivizi (ba chiar resimțind plăcere), atunci ei oglindesc, fără doar și poate, ceva ce încă se mai găsește întunecat în sinele meu. Aroganța lor, subliniată de o detașare impusă și de acea viclenie imposibil de ascuns a ochilor este, pentru mine, inofensivă și neimpresionantă; târâișul îi împiedică a mușca din ceea ce este “înalt”, căci cu adevărat nu se pot ridica (câtă vreme interesul material îi ține în cursă) la înălțimea binelui divin. Și totuși, o simpatie pentru inteligența lor omenească resimt (la fel cum simt îngăduință pentru neputințele mele), chiar dacă rostul întâlnirilor cu ei rămâne, în mod esențial, dezvoltarea personală și apoi, îndepărtarea firească de modelul flămând de materie, de care mă dezic în orice clipă.

anatrees

sisteme & stuff

Standard

Ce trista iluzie si ce insulta la adresa vietii este sa consideri ca poti ajuta pe cineva fara sa respecti emotia. Vad oameni ingrozitor de supusi cliseelor de calitate, ascunzand cu grija realitatea in spatele grimaselor de lux, fara sa stie ca, in “fond”, ei insisi sunt cei manipulati si lent ucisi de “forma”. Vad abilitatea franghiilor de marionete, capcana bunavointei false si vad, apropiindu-ma cu o naivitate care ma aseamana in sfarsit cu copilul meu interior, minciuna camuflata in tamaduitor al ranilor lasate de adevaruri.

Între cuvinte și fapte

Standard

Faptele pot cuprinde în ele cuvinte, pe când cuvintele nu conțin în mod necesar și fapte. 

Vorbind atât de mult despre bunătate, nu mai ai timp să fii bun. Pălăvrăgind despre echilibru, îl pierzi mai ușor decât îți dai seama. Vorbind despre iubire, demnitate, spirit – sună didactic, filozofic, convingător dar parcă puțin amăgitor și insuficient. Sub cascada cuvintelor mă abandonez de mii de ori, mă îmbăt și cred în sublimul exprimării, cred în forța creatoare a călătoriei de idei dintre mine și ceilalți. Ceva însă mă împiedică să rămân mult timp în starea de bine dată de un cuvânt și caut altele, ca și cum aș vrea să umplu mereu câte un nou pahar cu ambrozie.

Faptele, în schimb, mă încântă diferit, într-o manieră mai puțin entuziasmantă dar mult mai solidă și mai transformatoare. Ele mă obligă să nu mă ascund, mă păstrează în căușul lor și mă arată într-o oglindă care nu minte, oricât de inspirațional sau aberant mi-ar fi discursul. Faptele îmi sunt identitate într-o măsură mult mai mare decât ceea ce rostesc sau scriu sub impulsurile tic-tac-urilor bezmetice ale firii. Iar oamenii pe care i-am căutat, pe care am dorit să-i merit și să-i păstrez în viață au fost cei ale căror fapte au avut glas și hărnicie. Expunerea unui sentiment te poate înfiora, dar nu te scoate din peșteră. Străduința însă, cred că da.

De-a lungul deceniilor m-am avântat în zboruri de cuvinte pentru ca apoi să părăsesc natural ceea ce mă înflăcărase. O carte, un personaj, un om, o idee, o utopie, o speranță, am îmbrățișat, am inspirat, am iubit, am crescut, am vindecat, am părăsit, am trecut în uitare. Dar, în mod esențial, edificiul vieții l-am construit cu cei întru iubirea cărora am putut să exist dincoace de iluzie, în acțiune. Un visător care a ales să nu se bazeze pe vise.

Este, bănuiesc, o falsă idee că devenim liberi prin gândurile și cuvintele noastre. E incompletă această afirmație, căci libertatea ne așteaptă, de fapt, în spatele faptelor și în confruntarea cu consecințele acestora. Iar dacă zborul prin cuvinte mi-a fost călătorie în infinit, trebuie să mărturisesc că încă mă intrigă și mă preocupă acest lucru. Ce a fost? Slăbiciune sau sensibilitate? Căutare a înaltului sau înlănțuire în năluciri? Spirit liber și rebel sau ușuratic și mediocru? O nouă eră se insinuează vieții mele cu o nouă certitudine: căutarea inocenței – și implicit a veșniciei – nu se află atât de mult în exprimarea acestora, cât mai degrabă în ceea ce eu înfăptuiesc pentru ele.

Dar, până la stările desăvârșirii, mai am drum lung. Este încă nevoie să traversez și să-mi trăiesc sinele prin fiecare dintre paradoxurile lui: normal și nebun, bolnav și puternic, solitar și căutător de oameni, egoist și generos, confirmat de fapte și … cheltuit de cuvinte.

betweenwordsandfacts

cuvinte in cana de lut #7 (taina carapacei)

Standard

dintre toate meleagurile, reale sau imaginare, cea mai profund caracteristica mie, fundamentala si desavarsita matca a vindecarii, a ramas mereu carapacea, cu tot ce a insemnat vreodata aceasta. sa ma odihnesc dupa marile pierderi. sa ma refac dupa inerenta greseala. sa regenerez zborul si maretia sufletului. sa-mi asum trasatura de care ma scarbesc si s-o acopar cu voalul iertarii de sine. sa ma dezic de ceva ce am crezut cu forta de cascada, daca asa mi se arata adevarul. sa ma trezesc din betie. sa destind pumnii ce fusesera stransi ca pentru a (ma) lovi. sa-mi planific si sa-mi visez echilibrele viitoare, sa-mi presimt lectiile despre inaltarea deasupra materiei. sa merg catre tinta mea preferata, “caminul” imaterial al clipei in care iubesc intreaga fiinta, cu lutul si cu stelele ei, deopotriva. sa ma aprind in rugaciune, mai degraba decat in parjolul materiei. sa fiu acasa si, dupa ce voi fi daruit iubirea celor care au nevoie de ea, sa inchid usa si sa deschid canalul Tainei de a apartine numai intr-o foarte mica masura acestei lumi.

aforisme de lut

Standard

Nimic mai firesc (și prin aceasta, mai încântător) decât să ignori adevărurile general valabile, să greșești dacă așa îți cere creșterea, să nu confunzi bunătatea cu negarea curgerii naturale către delta proprie. A nu-ți ascunde esența, a refuza perfecțiunea unui principiu străin ție și a avea tăria de-a îndura consecințele. Ce deliciu al durerii și, în final, ce victorie asupra limitei.

anarock
Ana ~ photo from another life.