Maurice Chappaz – Répons aux morts-nés

Standard

BEAUTY WILL SAVE THE WORLD

– Et la vie ? – Ah ! la vie !
Une ardente absence,
un charme absurde.
La neige comme une absolution.
– Tu aimes le soleil ?
– La plus grande merveille est la nuit.

Ne vous résignez pas !
Vous devez connaître votre prison,
vous entrerez dans la chambre nuptiale.
Soyez purs, blancs comme les marguerites.

***

Maurice Chappaz (Lausanne, Suisse 1916-2009)Office des morts (Cahiers de la Renaissance vaudoise, 1966)

View original post

Hermann Hesse on Solitude

Standard

When destiny comes to a man from outside, it lays him low, just as an arrow lays a deer low. When destiny comes to a man from within, from his innermost being, it makes him strong, it makes him into a god… A man who has recognized his destiny never tries to change it. The endeavor to change destiny is a childish pursuit that makes men quarrel and kill one another… All sorrow, poison, and death are alien, imposed destiny. But every true act, everything that is good and joyful and fruitful on earth, is lived destiny, destiny that has become self.

Solitude is not chosen, any more than destiny is chosen. Solitude comes to us if we have within us the magic stone that attracts destiny.

Blessed be he who has found his solitude, not the solitude pictured in painting or poetry, but his own, unique, predestined solitude. Blessed be he who knows how to suffer! Blessed be he who bears the magic stone in his heart. To him comes destiny, from him comes authentic action.

In each one of you there is a hidden being, still in the deep sleep of childhood. Bring it to life! In each one of you there is a call, a will, an impulse of nature, an impulse toward the future, the new, the higher. Let it mature, let it resound, nurture it! Your future is not this or that; it is not money or power, it is not wisdom or success at your trade — your future, your hard dangerous path is this: to mature and to find God in yourselves.

more about Hesse on Solitude here

angel of death

Rămas-bun ! de Ralph Waldo Emerson

Standard

Rămas-bun, lume mândră, eu mă întorc acasă;
Tu nu îmi ești tovarăș, iar eu nu-ți aparțin;
Destulă umblătură prin gloate ce m-apasă !
Ca o corabie pe-oceanul ce este-al său destin
Mult m-am lăsat purtat pe marea văluroasă
Dar acum, lume mândră, eu mă întorc acasă.

Adio lingușelii, cu chipul său mieros;
Adio măreției, zâmbind ingenios;
Și ochiului atent înspre înavuțire;
Funcționărime toată, adio îți spun ție !
Saloane-aglomerate și străzi și curți, vă las !
Adio celor reci și celor iuți la pas;
Celor ce vin și pleacă și celor fără casă;
Adio, lume mândră, eu mă întorc acasă !

Pornesc fără tăgadă spre propriul meu cămin,
Pitit după verzi dealuri și singur am să vin
În acel cuib secret din acel loc plăcut,
Cu ale sale crânguri ce zâne le-au țesut,
Cu zile nesfârșite și-arcade de verdeață,
Din care-aud ecouri de mierlă cântăreață;
Spre locul nepătat de omul prea vulgar
Căci pentru Domn și mintea-mi e ca un sfânt altar !

La adăpost, în codru, în casa mea de-aice,
Sfidez mândria Romei și-a Greciei antice !
Și, când sub pinii-aceștia în voie m-am întins,
Luceafărul de seară angelic s-a aprins.
Râd de știința lumii, de-a omului mândrie,
Râd de-nvățați, sofiști și-a lor filozofie
Nu știu, cu-a lor trufie așa superioară:
La cel retras din lume și Dumnezeu coboară !

Refugiul, foto Dan Cristian Mihăilescu

Refugiul, foto Dan Cristian Mihăilescu

memento mori

Standard

Oamenii ma iubesc dorind sa ma salveze de la moarte, sa ma salveze de mine insami, de adevarata libertate, de ceea ce am cel mai frumos si mai inalt. Cine sa ma iubeasca pentru gandul pe care il tin la moarte ? Pe acela il astept, sa-i zambesc si sa-i tac.

WhatsApp Image 2019-05-28 at 13.16.00

 

alte litere

Standard

ca și cum
hainele i-ar fi rămas deodată mici
inima își schimbă literele
la vedere –
intimitatea cerului este
întotdeauna transparentă –

sufletul rămâne pentru o clipă gol
într-un abis al lipsei de viziune
și apoi
pricepând tragica relativitate
terestră

literele noi se așează în vechiul Cuvânt
binevestind același cer și devenind
organe de simț

ale aceleiași dulci și înnoitoare
tristeți.

ușa (foarte) întredeschisă

Standard

pentru că eram diferiți (foarte diferiți)
comunicarea a venit încet (foarte încet)

pentru că eram asemănători
(foarte asemănători)
diferențele au contat puțin (foarte puțin)

pentru că eram fricoși (foarte fricoși)
ușa către adevăr era doar întredeschisă
de aceea fiecare a mințit (foarte mințit)
cum că nu am fi deloc timizi
și singuri dar,

pentru că eram curajoși (foarte curajoși)

am închis ochii strâns
am deschis pumnii spre soare
am râs în hohote și am plâns și
am știut am știut
am știut că

necredința ta e și a mea
la fel după cum și a ta
este credința cu care eu
am pășit

prin întredeschiderea ușii
ca să ajung acasă (foarte acasă).

Joia Mare

Standard

Am fost azi la inmormantarea unui fost coleg (arhitect-sef) de la institutul de proiectari unde am lucrat acum vreo mie de ani. Domnul Gheorghiu, mama, ce tip misto! Avea asa, un “staif” boieresc, era demn, drept, calm, jovial, cu un fel de “joie de vivre” in priviri. Parca-l si vedeai c-un trandafir in buzunar si-un zambet care.. stia el ce stia. Nu l-am vazut niciodata nervos, nu l-am auzit ridicand vocea dar blandetea lui era ferma, bunatatea lui avea forta si o superioritate naturala; atragator, ce mai incoace si incolo. Barbat.

Anyway. Suprapunandu-se peste trairile mele pascale, incarcate pana la refuz de preocuparea innoirii spirituale si cautarea bucuriei interioare, moartea domnului Gheorghiu m-a scuturat temeinic. In lumina (si umbra) mortii concrete – mai ales cand cel care moare iti este drag si familiar – parca mai aprig te raportezi la trecere si la cautarea de rosturi. Altfel iti simti varsta dar si posibilitatile de iesire din timp. Altfel iti percepi micimea, dar si tainica maretie (regasita, consider eu, in sentimente, mai mult decat in orice alta implinire omeneasca). Desigur, nu sunt la prima mea intalnire cu moartea si totusi, observ cu uimire cum, de fiecare data, ea aduce ceva nou in sufletul celui care mai ramane o vreme in viata.

Cate alte mii de lucruri marunte si-au pierdut azi falsa lor insemnatate si cu ce incapatanare am reinceput sa ma gandesc la Sens.

Drum bun domnului Gheorghiu si voua, sarbatori cu iubire.
Nu uitati ca sunteti vii.