Tăcerile nu sunt ceea ce ne imaginăm noi. Ce știm noi despre tăceri este interpretarea proprie, oglinda interiorului nostru, proiecția unei dureri sau a unei fericiri, a unei așteptări sau a unei lupte de depășire. Tăcerea este o ființă separată și aparține unei dimensiuni la care ajungem doar rar, și doar dacă muncim mult pentru asta. Dacă vântul tace nu înseamnă că vântul tace, ci doar că noi nu auzim vântul. Să mă întreb cu îngrijorare: de ce nu aud eu vântul? Bruiajul omenesc, ca pricină. Să aud vântul, să înțeleg tăcerile, să am răbdare cu mine în timpul răzvrătirilor. Să ajung la dimensiunea tăcerii și să mă pot întoarce zâmbind spre oamenii care tac.