în trecere (optică meditativă)

Standard

Aș fi putut eu să-i cer mamei să nu moară? Să cer cocorilor a rămâne pe loc, toamna? Fluturelui să rămână vierme? Aș fi putut opri eu grindina din a lovi acoperișul construit cu trup de carne și așezat peste lipsa de corp a iubirii mele?

E oare posibil să cer mâinilor să nu mai mângâie, să nu mai scrie – și prin aceasta să-mi țin pe loc metamorfoza, încercând absurd a nu mai depinde de legile firii? Dumnezeu se folosește de implacabil pentru a forța în noi acceptarea. De ce? Mintea omenească ridică spre cer tiparele ei limitate, ca pe niște scuturi neputincioase în fața Naturii, să ne apere de trecere ! Să ne țină în lanțul securizant al individualității !

Lasă-mi mâinile să cadă și să atârne pe lângă trupul schimbător. Lasă-mi mintea să se înalțe deasupra evidențelor, spre a primi Trecerea ca pe un pumnal înfipt în miezul materiei. Iată cea mai potrivită patimă pentru eliberarea din cămara îngustă a unui sine atât de limitat.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s