Uneori te confund cu câte cineva gata-gata să-mi explice eternitatea prin el însuși la lumina câte unui fulger. Uneori câte cineva mă animă prin câteva entuziasme în urma cărora rămân nedumerită, cu o capricioasă și șovăielnică memorie. Uneori mi se pare că așteptarea a luat sfârșit, ba nu, că așteptarea nici măcar nu ar fi trebuit să existe, ci numai creșterea mea ar fi trebuit să întâmpine venirea ta. Am dat numele tău câtorva suflete, am dat putere iluziilor, recunosc, dar uite trebuia să încetez a mă simți vinovată de asta, pentru ca tu să te poți apropia cu încă un pas de mine. Și încă mai e drum, încă sunt ținută departe de Totul suspendat până la a cărui atingere mai am de vindecat niște spaime. În jurul oglinzii se învârt fluturi de zi și de noapte, dragoni și îngeri și fum în toate culorile Curcubeului. Câteva adevăruri de care nu sunt gata încă, dau târcoale inimii mele în trepte. De multe ori îmbrățișez oameni presimțindu-te, după cum de alte multe ori îmbrățișez copacii în bătaia vântului, din același motiv.