n-am privit totul cu atenție chiar dacă natura
are forță, natura gândește cu inima cu trunchiurile
cu trecerile

ce dacă atât de multe s-au adunat de strigat lumii
ce dacă nu înțelegem gravitația decât parțial
tu zâmbești
durerile risipesc mucegaiurile firii
mai bine du-mă de partea celorlalte cuvinte
vulcanii erup în tăcere totul pare impersonal și
abstract dar tu zâmbești și
gândurile confirmă
firea pulsatorie a universului închidem ochii vedem
adevăruri săpate în piatră, adevăruri întregi pe care
le-am analizat fragmentat și poate de aceea
n-am înțeles nimic dar

tu ai venit ai spulberat basmul
ai urcat în mine fără niciun motiv aparent
ca o ciudată revoluție a sângelui ca o întinerire ca
o realitate
în locul atâtor întrebări asupra eternității

și atunci
m-am trezit

sursa foto: internet

în timpul acela nici zborul nu putea fi ușor căci
trebuia purtat în lumină, și prea mult iradia aceasta
vai, cum uneori înaltul părea prea înalt
însăși păsării îi era necesară noaptea întru odihnă
în fond, până la zbor totul se desfășurase pe orizontală
dăruind structurii osoase iluzia progresului
dar oricât de tandră și de sfântă le-ar fi fost intensitatea
aripile erau uneori înrobite pământului și
natura părea că se oprește de bună voie

ca o zăpadă proaspăt căzută
chemându-și singură lopețile spre a-i confirma vremelnicia

ca o nuntă de la care mirii fug de arsura altarului
spre a-și căuta pentru o vreme liniștea
în întunericul din care plecaseră
înaintea iubirii