tot mai puține cuvinte ne spuneam în timp ce tot mai mic ne rămânea timpul eram gata să ne schimbăm de hainele strâmte și – cu straniul curaj al celor care au ieșit din rană – să ne luăm în primire eternitatea

intrarea în somn se făcea printr-un fel de neliniște care totuși nu mai era atât de malignă gândurile se rosteau cu trosnetul natural al vreascurilor sub lipsa de greutate a focului fiecare să meargă la ale lui am zis trecerea de la o stare la alta se face pe verticală citisem undeva sau poate știam…