simți tu, făptură, cum s-a repezit lumina în fumul lentilelor, simți? copilărește și așa, fără nicio teamă ca o mie de sori laolaltă ca o mie de mâini întinse spre dulcele întrevăzut din temnița timpului te privesc, te privesc cu o mie de ochi ca și cum aș renaște-n privire și m-aș întoarce la alba…

Și dacă vii și dacă pleci, tot o sporire este Ca o mireasmă printre crengi în praguri de poveste O răscolire nu-i decât reașezare-n pagini și regăsire într-un mit și depășiri de margini Tu știi, precis îți amintești ce focuri mă crescură Azi în altare mă ghicești și-n palma ta – prescură Sărută-mi tâmpla cum…

cine poate ști dacă apa are dureri când se lovește de pietre înainte de a iubi se îndură, curgând, poticnirea de colțuri dar vom ști vom ști să extragem întregul din parte și lumina din forma de minereu a pleoapelor ce răbdătoare libertatea își așteaptă rândul în miezul pietrelor și vai, ce frumos și ce…