simți tu, făptură, cum s-a repezit lumina
în fumul lentilelor, simți?
copilărește și așa, fără nicio teamă
ca o mie de sori laolaltă
ca o mie de mâini întinse spre dulcele
întrevăzut din temnița
timpului
te privesc, te privesc cu o mie de ochi
ca și cum
aș renaște-n privire și m-aș întoarce
la alba și strania și
atât de demult uitata noastră
nevârstnicie
ca și cum
lumânarea din carne ar aprinde
prin foc
prin răbdare și
prin memorie –
candela tăcută, nesfârșit curgătoare
a nemuririi