Selfie (sau fragmente minerale de jurnal metamorfic) #2

Standard

dar tu spui: e greu, mult prea greu,
nu răspund.
(Carla’s Dreams)

De fapt, nu mi-e dor decât de mine însămi. Mă atrag părți din mine, adormite, oglindite în alții și așteptându-și dinamizarea. Fragmente strălucitoare precum și fragmente scorburoase și întunecate. Orizont și cavernă mă tentează deopotrivă. Să îi ”clintesc” pe oameni prin iubire înseamnă să mă vindec pe mine. Sau poate invers, nu știu. În orice caz în urma intensităților mă retrag, mă caut, mă găsesc, mă bucur și sufăr. Ce bine este la final să fii singur și întreg. Să decizi. Să mai smulgi o buruiană din câmpul cu lumină. Mai mult decât o traumă necesară, o voluptate a regăsirii. Curajul singurătății este de fapt curajul adevărului. Dobândirea detașării, fără tristețe.

E greu, mult prea greu. Dar răspund.

2018-02-04_14_39_51.gif

 

Selfie (sau fragmente minerale de jurnal metamorfic) #1

Standard

You have blood on your face. Why don’t you clean the blood on your face?
Ivo Dimchev

Observ de la o zi la alta cum se dezvoltă (înăuntrul și înafara mea) o ciudată realitate complementară lirismului meu de structură. Un pragmatism care mă surprinde, mă sperie și mă încântă deopotrivă.

Deocamdată nu știu prea bine să-l folosesc (înafară de a-l contempla uimită) dar știu că trebuie îmbrățișat; sunt eu, fără îndoială și mai mult ca niciodată mi se limpezește o privire asupra unor vechi însușiri ascunse. Poate mi-ar fi fost la îndemână să rămân o muză diafană, suspinând la adierea frunzei. Privire profundă, un peu de tristesse, a touch of wild, adepta armoniei universale frizând uneori lașitatea, căci nicio scrijelitură în orgoliile altora nu s-ar fi încumetat să se întâmple, dacă ar fi fost după mine. Nici măcar atunci când ar fi fost necesar. Să închid ochii într-un pacifism exagerat pentru a privi apoi cu secretă palpitație la cei curajoși, fermi, liberi – nimic mai ușor pentru mine.

Dar acum ceva se întâmplă și nu mă pot împotrivi. O ieșire din carcasa strâmtă. O mână puternică, nevăzută, mă desțelenește și-mi pune sângele în mișcare. Câțiva oameni care “au apărut întâmplător” își joacă rolul firesc și mă scot din ascetismul meu introspect și securizant. Ca pentru a echilibra simetria unui tablou intim, se desenează în mine linii noi și apare o rezistență între oameni pe care aș fi jurat că nu o am.

Oamenii ăștia diferiți, în ciuda opoziției de idei și-a diferențelor de fire, oglindesc – culmea – părți neactivate din mine însămi. E momentul să-mi privesc în față laturile ascunse. Eliberarea calităților presupune un curaj pe care îl am, îl am, îl am. Dar pe care l-am ținut în lada de zestre a sinelui, preocupându-mă obsesiv să șterg praful și să nu las pe nimeni să se atingă de lacăt.

Un vulcan al ființării dincolo de limite clocotește. Chemarea spre completitudine interioară, spre rotunjirea în adevăr a felului meu de a fi și spre activarea a tot ce am eu de folosit pentru viață. În fond, e vorba de transparență și onestitate. Ce cutezanță !

va urma.

thumbnail