dar tu spui: e greu, mult prea greu,
nu răspund.
(Carla’s Dreams)

De fapt, nu mi-e dor decât de mine însămi. Mă atrag părți din mine, adormite, oglindite în alții și așteptându-și dinamizarea. Fragmente strălucitoare precum și fragmente scorburoase și întunecate. Orizont și cavernă mă tentează deopotrivă. Să îi ”clintesc” pe oameni prin iubire înseamnă să mă vindec pe mine. Sau poate invers, nu știu. În orice caz în urma intensităților mă retrag, mă caut, mă găsesc, mă bucur și sufăr. Ce bine este la final să fii singur și întreg. Să decizi. Să mai smulgi o buruiană din câmpul cu lumină. Mai mult decât o traumă necesară, o voluptate a regăsirii. Curajul singurătății este de fapt curajul adevărului. Dobândirea detașării, fără tristețe.

E greu, mult prea greu. Dar răspund.