Selfie (sau fragmente minerale de jurnal metamorfic) #3

emotional adjustment. intinerirea prin vis, starea de a iubi. deschiderea spre fenomenele naturii. transcenderea mi-e naturala. dar impamantarea mi-a fost mai mereu noduroasa, accidentata, infricosata.

imi traiesc viata ca o femeie matura care filtreaza totul pastrand numai esentele proprii, vibratiile familiare, destinate doar ei. dar si ca o studenta in mansarda.

ca si cum as privi noaptea un cer instelat, sa traiesc (si sa iubesc) cu rabdare, cu uimire si fara pretentii. cand este a mea, iubirea isi gaseste singura drum spre mine, fara ca eu s-o constrang, s-o masor, s-o analizez. dar gandul meu o priveste. pentru recunoastere permanenta.

timp de selectie a amanuntelor. retragere. solitudine. simt (resimt) travaliul restructurarii mele. urc intr-o noua faza. se rup unele corzi (firesc, chiar daca incomod). raman numai cele care au puterea (vointa) de a urca pana la / cu mine.

sa-mi pun ordine in trairi.
sa formulez dorintele.
sa le dau contur, sa proiectez impliniri, sa fiu artist al vietii.
sa ma plac.
sa fiu “studenta in mansarda”.
sa-mi acord timp.

efortul de a-mi onora sensibilitatea. ca un refren, ah, ca un refren !
onoreaza-ti sensibilitatea, Ana. AnA.

caut, astept, presimt o descatusare noua. pasul nou in dansul vechi.
exista oameni-scari-rugoase-si-aspre, necesari pentru vindecarile profunde prin chirurgia diferentelor dar exista si ceilalti. poate ca pe ei, pe “ceilalti” ii pot numi “oamenii cu care pot fi studenta-in-mansarda”.

pe cei care m-au oglindit i-am privit cu iubire, cu zambet adanc. ca pe niste eroi. dar trebuie pastrat un simt al realitatii. daca fortez ramanerea in aceasta perceptie de basm (de dragul bunatatii sau de dragul vibratiilor) – ma epuizez, clachez. e nevoie si de realism.

sa dau voie ochiului propriu sa vada ce este real pentru mine.

daca ii iubesc pe oameni, nu inseamna sa-mi fie teama ca-i pierd.
dimpotriva.