Selfie (sau fragmente minerale de jurnal metamorfic) #3 / Ana Maria Tomescu

Emotional adjustment. Întinerirea prin vis, starea de a iubi. Deschiderea spre fenomenele naturii. Transcenderea mi-e naturală dar împământarea mi-a fost mai mereu noduroasă, accidentată, înfricoșată.

Îmi trăiesc viața ca o femeie matură care filtrează totul păstrând numai esențele proprii, vibrațiile familiare, destinate doar ei. Dar și ca o studentă în mansardă.

Ca și cum aș privi noaptea un cer înstelat, să trăiesc (și să iubesc) cu răbdare, cu uimire și fără pretenții. Când este a mea, iubirea își găsește singură drum spre mine, fără ca eu s-o constrâng, s-o măsor, s-o analizez. Dar gândul meu o privește. Pentru recunoaștere permanentă.

Timp de selecție a amănuntelor. Retragere. Solitudine. Simt (resimt) travaliul restructurării mele. Urc într-o nouă fază. Se rup unele corzi (firesc, chiar dacă incomod). Rămân numai cele care au puterea (voința) de a urca până la / cu mine.

Să-mi pun ordine în trăiri.
Să formulez dorințele.
Să le dau contur, să proiectez împliniri, să fiu artist al vieții.
Să mă plac.
Să fiu “studentă în mansardă”.
Să-mi acord timp.

Efortul de a-mi onora sensibilitatea. Ca un refren, ah, ca un refren!
Onorează-ți sensibilitatea, Ana. AnA.

Caut, aștept, presimt o descătușare nouă. Pasul nou în dansul vechi.
Există oameni-scări-rugoase-și-aspre, necesari pentru vindecările profunde prin chirurgia diferențelor dar există și ceilalți. Poate că pe ei, pe “ceilalți” îi pot numi “oamenii cu care pot fi studentă-în-mansardă”.

Pe cei care m-au oglindit i-am privit cu iubire, cu zâmbet adânc, ca pe niște eroi. Dar trebuie păstrat un simț al realității. Dacă forțez rămânerea în această percepție de basm (de dragul bunătății sau de dragul vibrațiilor) – mă epuizez, clachez. E nevoie și de realism.

Să dau voie ochiului propriu să vadă ce este real pentru mine.

Dacă îi iubesc pe oameni, nu înseamnă să-mi fie teamă că-i pierd.
Dimpotrivă.