Alda Merini – De l’espace…

Via Alda Merini – De l’espace…

Space space I crave, all the space
to sweetly move, wounded;
I crave space to sing to grow
fall and leap across the ditch
of divine wisdom.
Space give me space
so I may unleash inhuman cries,
that cry of silence of the years
I touched with my own hand.

********

De l’espace, je veux de l’espace, tant d’espace
où me mouvoir, blessée, avec une douceur infinie
je veux de l’espace pour chanter, croître
errer, sauter le fossé
de la sagesse divine.
De l’espace, donnez-moi de l’espace
que je pousse un cri inhumain
ce cri de silence que pendant si longtemps
j’ai touché du doigt.

Mircea Eliade – Despre adevărurile găsite la întâmplare #quotes

“Marile adevăruri – şi singurele care contează, dealtfel – sunt găsite la întâmplare. Moartea, dragostea, primăvara sau toamna lăuntrică, toate acestea le întâlnim şi le cunoaştem la întâmplare. Nu numai atât. Se întâmplă, chiar, că trece multă vreme până să înţelegem că le-am cunsocut. Sunt atât de cenuşii, de umile, de cotidiene – încât nici nu le băgăm în seamă. Conştiinţa noastră este atrasă mai mult de adevărurile catastrofice, violente, sumare, agonice – căci asemenea adevăruri siluesc şi se cer siluite, ele exaltă vertiginos carnea şi duhul, ele sunt revelate prin experienţe dramatice, cu o dramaturgie bogată şi o punere în scenă meşteşugită.

Dimpotrivă, adevărurile găsite la întâmplare nu au nimic demonstrativ şi dramatic. Le descoperim deodată în suflet, fără să ştim cum au ajuns acolo. Ele sunt, şi nu poţi spune nimic altceva despre ele decât că sunt.Te pomenesti cu o vara trosnind de rod , cu o vara intreaga in suflet – si te intrebi de unde ai gasit tu bogatia aceastanemeritata in intelegere, in munca, in bucurie.Vara! iata un adevar gasit la intamplare, si care pretuiesta mai mult decat toate adevarurile ”tragice” (care nu sunt tragice).  […]

Pilda dragostei este iarăşi cunoscută. Cât timp dragostea rămâne dramă şi agonie, ea nu oferă decât o pseudo-cunoaştere, o cunoaştere catastrofică, personală, redusă la limitele şi destinele acelui binom sufletesc în care se petrece experienţa. Dar deodată se întâmplă ceva ciudat, intraductibil; dragostea s-a limpezit sau s-a dus, o cunoaştere reală se alipeşte sufletului, un adevăr care înmărmureşte sau consolează; un adevăr găsit la întâmplare. Căci totul se petrece la întâmplare, fără voinţa noastră, fără ştirea noastră, dincolo de previziunile, de aşteptările şi idiosincraziile noastre. Ceva real, nud, impersonal, pe care nu ştii cum să-l numeşti, nu ştii cum să-l valorifici.”

via Bogdan Liviu & also here.

atat de simplu

Uneori  reușesc să fiu simplă.
O (s)clipire în care nu vorbesc nimănui
nici în gând.
Nu mai sunt o gară secretă din care răzbat
așteptări,
reproșuri,
subînțelesuri,
chemări,
alungări;

Scrisul meu însuși rămâne searbăd.

Simplă ca o trestie, mă uit la ceilalți copaci
cu un zâmbet fără crispare.
Degetele ating pădurea în mijlocul căreia mă trezesc
la o viață ieșită din pământ.

Îmi amintesc că eram plină de lacrimi,
Dar nicio lacrimă nu mai pare născută acum
în durerosul travaliu.

Ca și cum m-aș mărturisi în gând marilor forțe,
Oferindu-mă întru totul lor și
Lăsându-mă la voia întâmplării,

Uneori reușesc să fiu simplă.

l074-kDT

cuvinte in cana de lut #2 (rezolutii)

Motto:
Acesta este cel dintai presentiment al vesniciei: Sa ai vreme pentru dragoste. (Rilke)

    • Sa citesc “altfel”, mai mult, mai serios, mai profund, mai atent, mai calitativ. Sa-mi fac fise de lectura, citate, pareri, comentarii. Mai stii sindromul inventat de mine, “studenta in mansarda”? Sa traiesc, sa respir, sa citesc si sa simt viata ca si cum n-as fi trecut inca prin grozavii (trans)formatoare, ca si cum nici nu mi-as pune problema iesirii din timp, caci prea putin mi-ar pasa si as constientiza timpul.
    • Sa iubesc dincolo de absenta reactiei, fara a presupune nici cel mai mic rau in celalalt, trecand peste instinctul ascutit care face gandirea sa preia conducerea si manifestand instinctul calugaresc, latent si eliberator. Sa iubesc simplu, fara a ghida viata iubirii si fara asteptari, lasand sentimentele sa respire de la sine, ca acele unui brad pe inaltimi. Pentru ca am ajuns déjà la un nivel considerabil al iubirii neconditionate, sa nu fac rabat sub presiunea fortelor din subconstient (placere, vanitate, false impliniri, etc).
    • Sa stabilesc (si sa exprim) un echilibru intre forma si fond in ceea ce priveste fiinta proprie. Cum arat si cum gandesc, cum socializez si cum ma retrag, cum ma imbrac si cum ma dezbrac, dependenta de carapace si independenta fata de societate, sa ma pozitionez onest in propria mea constiinta, sa accept si sa decid unde doresc sa schimb ceva.
    • Sa caut mai mult chintesenta lucrurilor si sa trec mai rapid peste amanuntele care nu ma caracterizeaza. De manageriat trairile care impiedica forme inalte ale armoniei. Whatever that means.
    • Sa extrag din maturizare numai ceea ce poate rupe lanturile. Sa refuz partea de plumb a trecerii. Crestere in spirit, zbor inalt, Dumnezeu.
    • Sa fac o lista de lucruri care ar ajuta la usurarea inimii. Creativitate.
    • Sa-mi limpezesc (lamuresc) ce pasi concreti as avea de facut in continuare catre mine insami. Sa scriu.
    • Sa scriu. Sa scriu. Sa scriu.
    • Sa nu ma mai cramponez de idea vindecarii pe niciun plan, sa nu mai intru atat de adanc in teorii. Vreau adevarurile proprii, cu strambatatea si ciobirile lor cu tot. (“Lectia despre cub”, Nichita!). Rabdare in descoperirea si scoaterea din umbra a acestor adevaruri.
    • Sa citesc neaparat “Muntele Vrajit”.