cuvinte in cana de lut #7 (taina carapacei)

dintre toate meleagurile, reale sau imaginare, cea mai profund caracteristica mie, fundamentala si desavarsita matca a vindecarii, a ramas mereu carapacea, cu tot ce a insemnat vreodata aceasta. sa ma odihnesc dupa marile pierderi. sa ma refac dupa inerenta greseala. sa regenerez zborul si maretia sufletului. sa-mi asum trasatura de care ma scarbesc si s-o acopar cu voalul iertarii de sine. sa ma dezic de ceva ce am crezut cu forta de cascada, daca asa mi se arata adevarul. sa ma trezesc din betie. sa destind pumnii ce fusesera stransi ca pentru a (ma) lovi. sa-mi planific si sa-mi visez echilibrele viitoare, sa-mi presimt lectiile despre inaltarea deasupra materiei. sa merg catre tinta mea preferata, “caminul” imaterial al clipei in care iubesc intreaga fiinta, cu lutul si cu stelele ei, deopotriva. sa ma aprind in rugaciune, mai degraba decat in parjolul materiei. sa fiu acasa si, dupa ce voi fi daruit iubirea celor care au nevoie de ea, sa inchid usa si sa deschid canalul Tainei de a apartine numai intr-o foarte mica masura acestei lumi.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s