Între cuvinte și fapte

Faptele pot cuprinde în ele cuvinte, pe când cuvintele nu conțin în mod necesar și fapte. 

Vorbind atât de mult despre bunătate, nu mai ai timp să fii bun. Pălăvrăgind despre echilibru, îl pierzi mai ușor decât îți dai seama. Vorbind despre iubire, demnitate, spirit – sună didactic, filozofic, convingător dar parcă puțin amăgitor și insuficient. Sub cascada cuvintelor mă abandonez de mii de ori, mă îmbăt și cred în sublimul exprimării, cred în forța creatoare a călătoriei de idei dintre mine și ceilalți. Ceva însă mă împiedică să rămân mult timp în starea de bine dată de un cuvânt și caut altele, ca și cum aș vrea să umplu mereu câte un nou pahar cu ambrozie.

Faptele, în schimb, mă încântă diferit, într-o manieră mai puțin entuziasmantă dar mult mai solidă și mai transformatoare. Ele mă obligă să nu mă ascund, mă păstrează în căușul lor și mă arată într-o oglindă care nu minte, oricât de inspirațional sau aberant mi-ar fi discursul. Faptele îmi sunt identitate într-o măsură mult mai mare decât ceea ce rostesc sau scriu sub impulsurile tic-tac-urilor bezmetice ale firii. Iar oamenii pe care i-am căutat, pe care am dorit să-i merit și să-i păstrez în viață au fost cei ale căror fapte au avut glas și hărnicie. Expunerea unui sentiment te poate înfiora, dar nu te scoate din peșteră. Străduința însă, cred că da.

De-a lungul deceniilor m-am avântat în zboruri de cuvinte pentru ca apoi să părăsesc natural ceea ce mă înflăcărase. O carte, un personaj, un om, o idee, o utopie, o speranță, am îmbrățișat, am inspirat, am iubit, am crescut, am vindecat, am părăsit, am trecut în uitare. Dar, în mod esențial, edificiul vieții l-am construit cu cei întru iubirea cărora am putut să exist dincoace de iluzie, în acțiune. Un visător care a ales să nu se bazeze pe vise.

Este, bănuiesc, o falsă idee că devenim liberi prin gândurile și cuvintele noastre. E incompletă această afirmație, căci libertatea ne așteaptă, de fapt, în spatele faptelor și în confruntarea cu consecințele acestora. Iar dacă zborul prin cuvinte mi-a fost călătorie în infinit, trebuie să mărturisesc că încă mă intrigă și mă preocupă acest lucru. Ce a fost? Slăbiciune sau sensibilitate? Căutare a înaltului sau înlănțuire în năluciri? Spirit liber și rebel sau ușuratic și mediocru? O nouă eră se insinuează vieții mele cu o nouă certitudine: căutarea inocenței – și implicit a veșniciei – nu se află atât de mult în exprimarea acestora, cât mai degrabă în ceea ce eu înfăptuiesc pentru ele.

Dar, până la stările desăvârșirii, mai am drum lung. Este încă nevoie să traversez și să-mi trăiesc sinele prin fiecare dintre paradoxurile lui: normal și nebun, bolnav și puternic, solitar și căutător de oameni, egoist și generos, confirmat de fapte și … cheltuit de cuvinte.

betweenwordsandfacts

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s