Joia Mare

Standard

Am fost azi la inmormantarea unui fost coleg (arhitect-sef) de la institutul de proiectari unde am lucrat acum vreo mie de ani. Domnul Gheorghiu, mama, ce tip misto! Avea asa, un “staif” boieresc, era demn, drept, calm, jovial, cu un fel de “joie de vivre” in priviri. Parca-l si vedeai c-un trandafir in buzunar si-un zambet care.. stia el ce stia. Nu l-am vazut niciodata nervos, nu l-am auzit ridicand vocea dar blandetea lui era ferma, bunatatea lui avea forta si o superioritate naturala; atragator, ce mai incoace si incolo. Barbat.

Anyway. Suprapunandu-se peste trairile mele pascale, incarcate pana la refuz de preocuparea innoirii spirituale si cautarea bucuriei interioare, moartea domnului Gheorghiu m-a scuturat temeinic. In lumina (si umbra) mortii concrete – mai ales cand cel care moare iti este drag si familiar – parca mai aprig te raportezi la trecere si la cautarea de rosturi. Altfel iti simti varsta dar si posibilitatile de iesire din timp. Altfel iti percepi micimea, dar si tainica maretie (regasita, consider eu, in sentimente, mai mult decat in orice alta implinire omeneasca). Desigur, nu sunt la prima mea intalnire cu moartea si totusi, observ cu uimire cum, de fiecare data, ea aduce ceva nou in sufletul celui care mai ramane o vreme in viata.

Cate alte mii de lucruri marunte si-au pierdut azi falsa lor insemnatate si cu ce incapatanare am reinceput sa ma gandesc la Sens.

Drum bun domnului Gheorghiu si voua, sarbatori cu iubire.
Nu uitati ca sunteti vii.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s