ce frumos erai în visul acela cu scările rupte

în goană pe scara ta ștergând cu furie urmele nimicind fiecare treaptă din spate așa te-am visat așa mi te-amintesc pe tine ochiule albastru al ieșirii din ocnă ochiule mai mare ca viața mai trist mai frenetic aruncă-te cu straiele rupte în golul scărilor salvează-te salvează-te urlai și tu urlam și eu dar știam că iubirea precis va fi fost continuă numai ea va fi aprins farul doar căderile și ridicările noastre fuseseră mereu separate atât numai metamorfozele paralele chiar dacă asemănătoare de aceea urletul de aceea brațele întinse spre rostirea nerostirii și ce frumos erai urlând și urcând și ce frumos erai strălucind în umbra nopții în lumina visului n-ai să știi niciodată la fel după cum nici eu nu voi mai ști pe dinafară treptele sparte de tine dar ce frumos erai urlând și urcând căutând căutarea însăși căutînd femeia care te-ar putea oglindi ce frumos și ce mândru erai gândind că nu vei rămâne cu ea până când nu vei vindeca distrugerea treptelor pe care încă le purtai în carne căci altfel de ce ai fi urlat de ce de ce în visul acela cu scările rupte?

r3M39cnE

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s