Pentru că este foarte trist să fii singur / Michael Laitman

Atotputernicul Magician care nu putea fi singur – Poveste pentru oameni mari.

Știți de ce doar cei bătrâni spun povești și legende? Pentru că legendele sunt cele mai înțelepte lucruri din lume! Totul în lume se schimbă și doar legendele adevărate se păstrează. Legendele sunt înțelepciune, iar cel care le spune trebuie să aibă multă cunoaștere și să vadă lucruri pe care alții nu le pot vedea. Pentru aceasta, omul trebuie să fi trăit mult. De aceea, doar bătrânii știu cum să spună legende. Așa cum este scris și în cea mai mare și mai veche carte magică: ”O persoană în vârstă este cineva care a dobândit înțelepciune.” Copiilor le place să audă legende pentru că ei au imaginație și minți capabile să-și închipuie totul, nu doar ceea ce văd alții. Dacă un copil crește și încă mai vede ceea ce alții nu văd, el devine iscusit și dobândește înțelepciune. Deoarece copiii văd ceea ce alții nu văd, ei știu că ceea ce își imaginează este real. Ei rămân ”copii înțelepți”, precum este scris în cea mai mare și veche carte magică, Zohar.

A fost odată un mare magician, nobil și bun la inimă, care avea toate însușirile pe care le găsim în cărțile pentru copii. El era bun la inimă, însă nu știa cu cine să împărtășească această bunătate. Nu avea pe nimeni asupra căruia să își reverse afecțiunea, cu care să se joace, să își petreacă timpul și la care să se gândească. Magicianul, de asemenea, simțea nevoia să fie dorit, pentru că este foarte trist să fii singur. Ce ar trebui el să facă? El a crezut că, făcând o piatră, doar una mică dar frumoasă, va găsi răspunsul. ”Voi mângâia piatra și voi simți că ceva este în mod constant lângă mine și amândoi ne vom simți bine, pentru că este trist să fii singur.” El a fluturat bagheta și într-o clipă a apărut o piatră exact așa cum și-a dorit. A început să mângâie piatra, să o îmbrățișeze și să îi vorbească, însă piatra nu i-a răspuns. A rămas rece și nu a făcut nimic în schimb. Orice i-ar fi făcut pietrei, ea rămâne același obiect neînsuflețit.

Această situație nu-i convenea deloc magicianului. Cum se poate ca piatra să nu îi răspundă? El a încercat să creeze mai multe pietre, apoi stânci, dealuri, munți, terenuri, Pământul, Luna și Galaxia. Însă toate erau deoptrivă… nimic. Magicianul se simțea în continuare singur și trist. În tristețea lui, el s-a gândit că în loc de pietre ar putea să facă o plantă care să înflorească frumos. El ar uda-o, i-ar da aer, soare, i-ar cânta și planta ar fi fericită. Astfel, amândoi ar fi fericiți, pentru că este trist să fii singur. A fluturat bagheta și într-o clipă a apărut o plantă, întocmai cum și-a dorit. Era atât de fericit, încât a început să danseze în jurul ei, însă planta nu s-a mișcat. Nu a dansat cu el și nu i-a urmat mișcarile. A răspuns în cei mai simpli termeni doar la ceea ce magicianul i-a dat. Dacă i-a dat apă, planta a crescut, dacă nu i-a dat apă, planta a murit. Asta nu a fost de ajuns pentru un magician atât de mărinimos care dorea să dea cu toată inima. Trebuia să facă ceva mai mult, pentru că este foarte trist să fii singur. A creat atunci tot felul de plante de diferite mărimi: câmpuri, păduri, livezi, plantații și crânguri. Însă toate s-au comportat la fel ca prima plantă și iarăși era singur în tristețea lui.

Magicianul s-a gândit și iar s-a gândit. Ce ar trebui să facă? Să creeze un animal! Ce fel de animal? Un câine? Da, un câine micuț și drăguț care să-l însoțească tot timpul. L-ar lua în plimbările sale și câinele poznaș ar sări și ar alerga. Când ar ajunge acasă, la palatul său (sau mai degrabă, fiind magician, la castelul său), câinele ar fi atât de încântat să îl vadă încât i-ar ieși în întâmpinare. Amândoi ar fi atât de fericiți, pentru că este foarte trist să fii singur! El și-a fluturat bagheta și a apărut un câine, exact cum și-a dorit. A început să aibă grijă de el: să îl hrănească, să îi dea să bea apă și să îl mângâie. Chiar a alergat cu cățelul, l-a spălat și l-a luat cu el în plimbările sale. Dar dragostea unui câine se rezumă la a fi mereu alături de stăpânul său. Magicianul s-a întristat văzând că un câine nu poate răspunde în mod reciproc, chiar dacă el se joacă atât de frumos cu cățelul și îl ia cu el peste tot. Un câine nu poate fi adevăratul lui prieten, nu poate aprecia ceea ce face pentru el, nu îi înțelege gândurile și dorințele și tot efortul pe care îl face pentru el. Însă asta era ceea ce își dorea magicianul. Așa că a făcut și alte creaturi: pești, păsări, mamifere, toate fără niciun rezultat; nici unul dintre ele nu-l înțelegea. Era foarte trist să fie așa de singur.

Magicianul a stat și s-a gândit. Atunci și-a dat seama că pentru a avea un prieten adevărat, acela ar trebui să fie cineva care l-ar căuta pe magician, l-ar dori tare mult, ar fi ca magicianul, capabil să îl iubească, să îl înțeleagă, să îi semene, să îi fie partener. Partener? Prieten adevărat? Ar trebui să fie cineva apropiat lui, care să înțeleagă ceea ce el îi dăruiește și care să îi poată răspunde în mod reciproc, oferindu-i totul în schimb. Și magicienii vor să iubească și să fie iubiți. Atunci amândoi ar fi mulțumiți, pentru că este foarte trist să fii singur.

Și apoi magicianul s-a gândit să creeze un om. Omul ar putea fi adevăratul lui prieten! El ar putea fi ca magicianul. Pentru a fi asemănător creatorului său, omul ar avea nevoie doar de ajutor. Atunci amândoi s-ar simți bine, pentru că este foarte trist să fii singur. Dar pentru ca ei să se simtă bine, omul trebuie să se simtă în primul rând singur și să fie trist fără magician. Magicianul și-a fluturat din nou bagheta și în depărtare a apărut un om. Omul nu a simțit că a existat un magician care a făcut toate pietrele, plantele, dealurile, câmpurile și luna, ploaia, vântul, etc. Omul nu a știut că El a făcut o întreagă lume plină cu lucruri minunate, cum ar fi computerele și fotbalul, care îl fac să se simtă bine și să nu îi lipsească nimic. Magicianul, pe de altă parte, se simțea în continuare trist pentru că era singur. Omul nu știa că a fost un magician care l-a creat, l-a iubit, l-a așteptat și care a spus că împreună se vor simți bine, pentru că este foarte trist să fii singur.

Și totuși, cum ar putea un om care este mulțumit, care are totul, chiar și un computer și o minge de fotbal, dar care nu știe de existența magicianului să vrea să îl găsească, să facă cunoștință cu el, să îl cunoască, să se apropie de el, să îl iubească, să îi fie prieten și să îi spună: ”Vino, ne vom simți bine amândoi, pentru că este foarte trist să fiu singur!”? Omul cunoaște doar mediul său, vrea ceea ce vor și ceilalți, vorbește la fel ca ei, încearcă să nu ofenseze pe nimeni, cere cuviincios ceva: un calculator sau o minge de fotbal. Cum poate omul să știe că există un magician trist pentru că este singur? Însă magicianul este bun la inimă și în permanență atent la tot ce se întâmplă cu omul, iar când sosește momentul, el flutură bagheta și cheamă în tăcere inima acestuia. Omul înțelege că el caută ceva, dar nu își dă seama că magicianul îl cheamă, spunând: ”Vino, ne vom simți amândoi bine, pentru că este foarte trist să fiu singur!”

Apoi, magicianul flutură din nou bagheta, și omul îi simte prezența. El începe să se gândească la magician, să creadă că le va fi bine împreună, pentru că este foarte trist să fii singur, fără magician. O altă fluturare de baghetă și omul simte că există un turn plin cu bunătate și putere, unde magicianul îl așteaptă și doar acolo se vor simți bine, pentru că este foarte trist să fii singur. Dar unde este acest turn? Cum pot ajunge la el? Care este calea? se întreabă omul, nedumerit și confuz. Cum îl poate întâlni pe magician? În inima lui rămâne sentimentul mișcării baghetei și nu poate dormi. Vede numai magicieni și turnuri puternice și nici să mănânce nu poate. Asta se întâmplă atunci când omul vrea ceva foarte mult și nu poate obține și este trist să fie singur. Însă pentru a fi la fel ca magicianul: înțelept, mare, nobil, bun la inimă, iubitor și un bun prieten, o fluturare de baghetă nu este de ajuns. Omul trebuie să învețe să facă el însuși minuni. Astfel că magicianul, în mod secret și subtil, ușor și inofensiv, conduce omul la cea mai mare și veche carte magică, Cartea Zohar, și îi arată calea către turnul puternic. Omul înțelege asta și astfel poate ajunge repede la magician, la prietenul său și îi poate spune: ”Vino, ne vom simți bine împreună, pentru că este foarte trist să fii singur!”.

Cu toate acestea, există un zid înalt care înconjoară turnul și gărzile numeroase îl resping pe om și nu îl lasă să fie împreună cu magicianul și să se simtă bine. Omul disperă, magicianul se ascunde în turn în spatele porților încuiate, zidul este înalt, gărzile vigilente resping pe oricine, nimeni nu poate trece. Ce se va întâmpla? Cum pot fi ei împreună? Cum se pot simți bine? Pentru că este trist să fii singur.

De fiecare dată când omul este extenuat și disperat, simte imediat mișcarea baghetei și se grăbește din nou către ziduri, încercând să înșele gărzile, nu contează cum! El vrea să spargă porțile, să ajungă la turn, să urce treptele scării și să ajungă la magician. Și de fiecare dată când ”valul” îl poartă înainte și se află mai aproape de turn și de magician, gărzile devin mai vigilente, mai puternice și stăruitoare, sfârtecându-l fără milă. Însă cu fiecare încercare omul devine mai curajos, mai puternic și mai înțelept. El învață să folosească tot felul de trucuri, să inventeze lucruri demne de un magician. De fiecare dată când este respins, el dorește mai mult să ajungă la magician, simte o mai mare iubire pentru el, și vrea mai mult decât orice pe lume să fie cu magicianul și să îi vadă fața, pentru că le va fi bine împreună. Chiar dacă lui îi este dat totul în această lume, fără magician el se va simți singur.

Apoi, în momentul în care nu mai suportă să fie separat de el, porțile turnului se deschid și magicianul, magicianul lui se grăbește spre el și îi spune: ”Vino, ne va fi bine împreună, pentru că este foarte trist să fii singur!”. Și de atunci ei sunt prieteni devotați, se cunosc bine și nu există plăcere mai mare decât cea care este între ei: eternă și nemărginită. Ei se simt atât de bine împreună, încât nu își mai aduc aminte, nici măcar ocazional, cât este de trist să fii singur.

****************

Basmul (și interpretarea sa) se află în cartea lui Michael Laitman, Atingerea lumilor spirituale – Ghid de descoperire spirituală, Ed. Ari, 2016.

Citește: Ana Maria Tomescu

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s