Dar ce este, așadar, frumosul?
Nu definiți, nu analizați, nu gândiți, nu despicați firul în patru, nu bateți câmpii, nu fiți proprii dușmani din cauza ezitării, a rigidității, a scrupulelor. Ce poate fi mai imbecil decât un pedant? Anticipați, spuneți-vă că Dumnezeu este inepuizabil, spuneți-vă că arta este nelimitată, spuneți-vă că poezia nu încape în vreun vas, urcior sau amforă; fiți pur și simplu un om cinstit care are măreția de a admira, lăsați-vă duși de poet, nu vă certați la beție, beți, acceptați, simțiți, înțelegeți, vedeți, trăiți, dezvoltați-vă!
Fulgerul imensității, ceva care strălucește și care, dintr-o dată, este supraomenesc: iată geniul. Fâlfâiri supreme de aripi. Țineți cartea în mână, o aveți sub ochi. Brusc, pare că pagina se rupe de sus în jos, precum catapeteasma templului. Prin acea ruptură se zărește infinitul. O strofă este de ajuns, un vers este suficient, un cuvânt ajunge. Piscul este atins. Totul este spus. Citiți despre Ugolino (apare în cântul 33 din Infernul, Divina Comedie), despre Francesca în vâltoare (Francesca de Rimini, Divina Comedie, Dante Alighieri), Ahile insultându-l pe Agamemnon, Prometeu înlănțuit, Cei șapte împotriva Tebei, Hamlet în cimitir, Iov pe grămada de gunoi. Închideți cartea. Meditați. Ați văzut stelele.
*************
Recomand: Victor Hugo, Autobiografia mea intelectuală, Ed. Herald, București, 2017.
