”Potrivit firii” – Din marile principii ale Antropologiei Creștine / J.C.Larchet

Antropologia creștină are drept caracteristică esențială faptul că nu concepe omul înafara relației lui cu Dumnezeu. Relația cu Dumnezeu definește deopotrivă ființa și menirea omului.

Antropolgia creștină se întemeiază pe cuvântul Scripturii, care spune că omul a fost creat după chipul și asemănarea lui Dumnezeu (cf. Fac. 1,26). Această afirmație din Cartea Facerii, referitoare la crearea omului, nu e valabilă numai pentru cel dintâi om, ci pentru toți oamenii. Ea privește însăși natura omului și îl definește ca atare. ”Chipul” desemnează mai cu seamă constituția naturii omului. Omul este după chipul lui Dumnezeu prin însăși natura lui, mai ales prin facultățile superioare pe care le posedă: intelectul (nous), rațiunea (logos), voința (thelema, thelesis), puterea de a alege (proairesis), puterea de a iubi.

În timp ce chipul îi este dat de la bun început omului, drept element constitutiv al naturii sale, asemănarea trebuie s-o dobândească singur; ea constă în virtuți, care sunt dispoziții devenite obișnuințe sau stări (exeis) duhovnicești, care-l leagă pe om de Dumnezeu și-l fac asemenea Lui. (…) Între chip și asemănare există o strânsă legătură. Mai întâi, chipul este cel care îi permite omului să realizeze asemănarea; căci pe temeiul puterilor (dunameis), al facultăților constitutive ale chipului, și prin lucrarea (energeia) lor, poate omul să împlinească virtuțile prin care se înfăptuiește asemănarea. (…)

Numai prin realizarea asemănării ”chipul” își atinge ținta și-și află împlinirea / deplinătatea (sumplerosis) și desăvârșirea (pleroma). Pentru că omul, care e înzestrat cu inteligență, voință și liber arbitru, de nu-i înfrânat, neprihănit, neiubitor de avuție, blând, smerit, bun, ș.a.m.d., nu este om deplin și desăvârșit (cf. Efes. 4,13). Altfel spus, după cuvântul multor Părinți, omul este menit prin însăși natura lui să devină dumnezeu prin har. Chiar dacă îndumnezeirea omului este rodul harului, totuși natura omului este constituită în așa fel, încât să poată avea dispoziția de a primi harul și a-și împlini menirea; ea a fost creată de Dumnezeu ca orientată în mod dinamic spre realizarea finalității pe care El i-a hărăzit-o.

Aceasta înseamnă că omului i s-au dat puterile necesare ca să se poată îndrepta spre Dumnezeu și să se poată uni cu El. Astfel, inteligența, sub forma sa intuitivă (nous) și sub forma sa rațională (logos), este făcută pentru cunoașterea lui Dumnezeu; facultatea doritoare (epithumia, epithumetikon), pentru dorirea și iubirea lui Dumnezeu; puterea irascibilă sau ardoarea (thumos), pentru războirea cu răul, pentru îndepărtarea ispitelor și pentru râvna și zelul cerute de viața duhovnicească; voința e dată ca putere de a se acorda la voia lui Dumnezeu și de a împlini poruncile; memoria, ca să-și amintească de Dumnezeu; simțurile și imaginația, ca suproturi ale contemplării…

Aceasta înseamnă, de asemenea, că, în mod firesc și spontan, aceste facultăți sau puteri (dunameis) sunt prin lucrarea lor (energeia) îndreptate spre Dumnezeu. Virtuțile corespund tocmai acestei orientări către Dumnezeu a facultăților omului. De aceea viețuirea potrivit virtuții este socotită de Părinți ca fiind ”potrivit firii” (kata phusin).

******************

Recomand: Inconștientul spiritual – Adâncul neștiut al inimii, Jean-Claude Larchet, Ed. Sophia, București, 2009

Totul (all) – Foto:Ana Maria Tomescu.

One Comment Add yours

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s