Povestea mea are gust de deșertăciune și tulburare, de nebunie și vis, precum viața tuturor oamenilor care nu mai vor să se mintă unii pe alții / Hermann Hesse

N-am vrut să încerc a trăi decât ceea ce tindea de la sine să iasă din lăuntrul meu.
De ce era acest lucru într-atât de greu?

Hermann Hesse (1877-1962) -German-born Swiss poet, novelist, painter.

Pentru a istorisi povestea mea, trebuie să încep de departe, cu începutul. Ar trebui, dacă mi-ar fi cu putință, să merg chiar mult mai departe înapoi, până în cei dintâi ani ai copilăriei mele și încă dincolo de ei, până în zorii obârșiei mele. (…)

De n-am fi mai mult decât indivizi unici, de s-ar putea într-adevăr să fim scoși cu desăvârșire din lume cu un simplu foc de armă, nu ar mai avea rost să istorisim povești. Însă fiecare om în parte nu e doar el însuși, e în același timp și unicul, extraordinarul, în orice caz importantul și ciudatul punct în care se întâlnesc fenomenele lumii o singură dată în acest fel și nicicând iarăși. De aceea, istoria fiecărui om în parte e importantă, veșnică, divină, de aceea fiecare om e minunat și vrednic de toată considerația atâta timp cât trăiește și împlinește voința naturii. În fiecare s-a întrupat spiritul, în fiecare suferă creația, în fiecare se crucifică un Mântuitor.

Puțini sunt cei care știu în ziua de azi ce este omul. Mulți o simt și de aceea mor mai ușor, precum mai ușor voi muri și eu după ce voi fi terminat de scris această poveste. Nu mi-e îngăduit a mă numi un știutor. Am fost un căutător, și încă mai sunt, dar nu mai caut în stele și în cărți, încep să iau aminte la povețele pe care mi le șoptește sângele din mine. Povestea mea nu e plăcută, nu e dulce și plină de armonie precum poveștile născocite, are gust de deșertăciune și tulburare, de nebunie și vis, precum viața tuturor oamenilor care nu mai vor să se mintă unii pe alții.

Viața fiecărui om e o cale către sine însuși, încercarea unei căi, intuirea unei poteci. Niciun om nu a fost vreodată pe de-a-ntregul el însuși; și cu toate astea, fiecare tinde spre asta, unul mai înăbușit, altul mai senin, fiecare cum poate. Fiecare poartă cu el până la capăt rămășițe ale nașterii sale, plasmă și coji de ou ale unei lumi ancestrale. Câte unul nu devine niciodată om, rămâne broască, rămâne șopârlă, rămâne furnică. Altul e sus om și jos pește. Însă fiecare reprezintă o năzuință a naturii către om. Adăposturile sunt aceleași pentru noi toți – mamele, noi cu toții venim din același abis; însă fiecare tinde, ca o încercare și o aruncare din adânc, către propriul țel. Ne putem înțelege unul pe altul; dar de explicat se poate explica fiecare doar pe sine însuși.

******************

Recomand: Hermann Hesse, Demian, Ed. Rao Clasic, București, 2014

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s