Ce poate urma într-o lume fără incertitudini?
O asemenea lume e la fel de greu de imaginat ca una fără Dumnezeu.

N-am mai visat nimic.
Asta e tot.
Tot?
Cerul e blând azi.

Mă întreb, totuși, de nu cumva amintirile ajung să fie o capcană. Mai devreme sau mai târziu, am sfârși prin a obosi să descoperim mereu că nu mai suntem ce-am fost. N-am mai fi nici măcar în situația unei hiene care se hrănește din resturi. În consecință, cred că voi renunța la recapitulări. Nu pot găsi în ele decât cauze, explicații. Or, eu aș avea nevoie de altceva. Într-un deșert, probabil, nu te uiți în urmă. Ce să vezi? Vântul ți-a șters, deja, urmele. Privirea caută, stăruitor, orizontul, în față, unde, pe nisipul fierbinte, tremură o nălucire care te poate stimula să speri. Un pustiu nu e niciodată fals. El minte doar pentru a te încuraja să mergi mai departe, ceea ce face din amăgire ceva vital.

***********

Recomand: Octavian Paler, Deșertul pentru totdeauna, Ed. Albatros, București, 2001