”Privirea din cer” – fragment din studiul introductiv la ”Gânduri către sine însuși” de Marcus Aurelius

Marcus Aurelius (121-180) – împărat roman și filosof stoic
sursa foto: https://www.thoughtco.com/

Preocuparea de sine în raport cu universul are în vedere adoptarea de către subiect a unei perspective metafizice asupra lucrurilor și evenimentelor acestei lumi și a unei ”discipline a dorinței”. La aceste rezultate nu se poate ajunge decât printr-o contemplare a naturii, printr-o cunoaștere a marilor legi ale acesteia, printr-o meditație asupra unității și armoniei universului. Cu ajutorul acestei perspective cosmice, subiectul ajunge să înțeleagă destinul ființei umane în lume, să accepte cu detașare și chiar cu bucurie evenimentele care rezultă din cursul naturii universale, din acțiunea ”cauzei exterioare” și a ordinii universului, și să aibă o atitudine pioasă față de divinitate. O asemenea atitudine se obține printr-o viziune de ansamblu asupra spațiului și timpului, dar și printr-o înțelegere a transformărilor firești prin care trec elementele. ”Privirea din cer”, cum o numește Pierre Hadot în lucrările sale, permite sinelui să contemple panorama realității umane sub toate aspectele sale, geografice, sociale, metafizice, să o gândească și să o cântărească la scară cosmică.

Pentru a ajunge la conștiința de sine, subiectul are nevoie de o expansiune în univers și de o mișcare prin care sinele se reintegrează în Întregul din care face parte, dar care, fără a-l ține prizonier, îi va permite să se extindă într-un spațiu și într-un timp infinite. (…)
Atunci când evenimentele vieții sunt percepute și gândite într-o perspectivă cosmică, ele pot părea în același timp frumoase, pentru că există, și totuși lipsite de valoare, pentru că nu acced la sfera libertății și moralității și pentru că se risipesc rapid în infinitul timpului și al spațiului și în fluxul neîntrerupt al devenirii: ”Într-un astfel de fluviu, ce ar putea fi prețuit, într-adevăr, dintre cele care trec pe lângă noi?” (…)

A arunca o privire din cer înseamnă a privi lucrurile cu detașare, de la distanță, din depărtare, cu obiectivitate, așa cum sunt ele însele, reintegrându-le în imensitatea universului, în totalitatea naturii, fără a le adăuga falsul prestigiu atribuit de pasiunile și de convențiile omenești. Privite din perspectiva naturii universale, lucrurile care nu depind de noi, numite de filosofii stoici indiferente, luxul, puterea, războaiele, granișele, moartea, grijile vieții cotidiene, sunt judecate în modul cel mai realist cu putință.
Textele stoicilor vorbesc despre o transformare totală a percepției despre lume odată cu studierea legilor naturii universale și contemplarea întegului univers. Marcus Aurelius consideră că: ”Tu poți să înlături multe probleme fără rost dintre cele care te tulbură, de vreme ce acestea depind de părerea ta, și astfel îți vei pune la dispoziție un spațiu întins. Poți cuprinde cu mintea întregul univers, poți contempla timpul etern și poți concepe rapida schimbare a fiecărui lucru în parte, pentru a vedea cât este de scurt timpul de la naștere până la dezagregarea în elemente și, de asemenea, cât este de infinit după dezagregare.

Această formă de cunoaștere ne permite nu să ne întoarcem privirea de la ceea ce suntem, ci, dimpotrivă, să avem în permanență asupra noastră o anumită perspectivă: noi înșine în interiorul lumii, noi înșine în calitatea noastră de existențe situate în interiorul unei înlănțuiri de cauze și efecte particulare, necesare și raționale, pe care trebuie să le acceptăm dacă vrem să ne eliberăm cu adevărat din această înlănțuire sub singura formă posibilă, anume recunoscând necesitatea acestei înlănțuiri.
Cât timp sinele nu are încă conștiința puterii sale de a alege, cât timp nu operează delimitarea acestei puteri a libertății, el se consideră autonom și independent de lume. În momentul în care sinele devine conștient de faptul că el nu se identifică nici cu trupul, nici cu suflul vital, nici cu emoțiile involuntare, descoperă că este determinat în mod inconștient de destin, în ciuda voinței sale, și că nu este decât un neînsemnat fir de praf în imensitatea universului, un mic punct în imensitatea timpului.

”Cât de neînsemnată parte din substanța universală, cât de neînsemnată parte din sufletul universal, pe ce bulgăre neînsemnat din pământul întreg te târăști! Reflectând la tot acest lucru, nuîți închipui nimic de o mare însemnătate decât aceasta: să acționezi după cum te îndrumă natura ta și, pe de altă parte, să suporți ceea ce îți aduce natura universală.”

*****************

Recomand: Marcus Aurelius, Gânduri către sine însuși, ediție bilingvă, Ed. Humanitas, București, 2013, 2018

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s