Trebuie să mergi la izvoare – fragmente din “Călătorul heruvimic” / Angelus Silesius (sec. XVII)

Angelus Silesius (1624–1677) – German Catholic priest and physician,
known as a mystic and religious poet

***
Noi toți care
cu fața descoperită privim strălucirea
lui Dumnezeu fi-vom preschimbați
în același chip
de lumină în lumină
prin Duhul lui Dumnezeu.
(Cor. III.18)

Se uită om la Domn,
La glod doar fiara cată,
De fiară ești ori om
Afla-vei de îndată.

Ce e bun durează

Pur ca un aur pur, dur, stâncă în tărie,
Prea-clar ca un cristal, lăuntrul să îți fie.

Lăcașul de veci

Un altu-al său mormânt cu grijă să și-l facă,
S-acopere măreț o viermănoasă teacă.
Eu griji nu-mi fac defel: sicriu, piatră, mormânt
De veci mi-o fi Isus – și inima-I, loc sfânt.

Nu știm cine suntem

Nu sunt defel ce știu, nu știu defel ce sunt:
Un lucru sunt ori nu: un cerc și-un zburd mărunt.

Trebuie să fii ce-i Domnul

Cea de pe urmă urmă și capătul dintâi
Le aflu-n Tine, Doamne, în mine când rămâi.
Și Ție voi să-ți semăn: să fiu un rost în rost
Lumină în lumină: un Domn în Domnul nost`.

Domnu-i în mine și eu în El

Domnu-i în mine foc, eu flacără în El:
Nu suntem amândoi și cu temei de-un fel?

Trebuie să ne-nălțăm dincolo de noi

De, omule,-ți duh peste timp și loc,
Cu veșnicia ești și-n clipă la un loc.

Omu-i veșnicie

Eu însumi veșnic sunt, când timpul lumii piere;
Cuprins de Domn mă las, cuprindu-L în tăcere.

Un creștin e fiul Domnului

Al Domnului sunt fiu, de-a dreapta Lui mă ține:
Și carne, sânge, duh Își recunoaște-n mine.

Mântuirea e în puterea ta

La mântuirea ta, poți singur să ajungi:
E, omule, de-ajuns ispita s-o alungi.

Domnul se lasă vrerii noastre

Nimic nu dă-ntr-adins, El e cu fiecine:
Dacă Îl vrei întreg, e numai pentru tine.

Dăruirea

Pe cât ești dăruit, pe-atât îți e și El,
Să te ajute-altcum, nu-i chip în niciun fel.

Preacurata Maria

Să fiu MARIA voi, să nasc pruncul ceresc,
Ca pururea prin El un rai să dobândesc.

Nu trebuie să fii nimic, nimic să vrei

De încă ești ceva, de știi, iubești sau ai,
Mă crede, omule, povara jos n-o dai.

Tainica moarte

Ferice-i moartea căci cu cât e ea mai tare,
Cu-atât mai strălucit viață din ea răsare.

Nu există moarte

Eu mor în orice ceas fără de-a crede-n moarte,
Căci tot mai viu găsesc o viață mai departe.

Nimic nu trăiește fără de-a muri

Chiar Domnul viața ta de-o vrea o ia cu moarte-ți:
Cum vrei ca viața Lui făr`de-a muri s-o capeți?

Moartea e cel mai bun lucru

Spun eu, când moartea doar mă poate dezlega,
Că lucrul cel mai bun din toate-i tocmai ea.

Neodihna vine de la tine

Nimic nu te-a urnit: ești însuți roata care
Aleargă-n ea cu ea și-n veci odihnă n-are.

Prețuind totul deopotrivă, ai pace

Când pui pe toate-un preț, și nu faci osebire
Rămâi în pacea ta, și-n lacrimi și-n iubire.

Să lăsăm acel ceva deoparte

Dacă ți-e drag ceva, nu-i drag temei să-ți dea:
Domnul nu-i un- ori alt-: renunță la ceva.

Timpu-i veșnicie

Timpu-i în veci de veci, vecii cu timp sunt una,
Doar numai dacă tu nu le desparți întruna.

Tronul Domnului

Te-ntrebi, creștinul meu, unde I-e tronul pus?
În tine, unde Fiu pe lume Și-a adus.

Virtutea-n odihnă șade

Virtutea de ți-o cauți cu chin și neodihnă,
Omule, n-o s-o ai, ea cere pace, tihnă.

Căutarea de sine

Om bun, Îl cauți pe Domn doar ca să-ți fie bine?
Argat ești, nu copil: nu-L vrei, te vrei pe tine.

Trup, suflet și dumnezeire

Sufletu-i un cristal, Domnul e raza lui,
Trupu-n care trăiești – scrinu-n care le pui.

Ce-i înafara ta, nu te ajută

De rău, crucea de-atunci, pe Golgotha urcată,
Nu poate izbăvi, de-n tine nu-i purtată.

Ridică-te singur din morți

Nu ți-e de ajutor că Domnul a-nviat
De-n lanțul morții stai, legat întru păcat.

Inima mea e vatra Domnului

Dacă e Domnul foc, inima-mi vatră fie-I,
Ca El să ard-aici surcelele mândriei.

Trebuie să fim chiar miezul

E greu să-ncerci iubiri; ca Domnu-ar trebui
Nu să iubești ci-atât: iubire chiar să fii.

Nimic de vrei, ca Domnul ești

Eternă pace-i El: nu cată, nici nu vrea.
Ca El de mult însemni de nu dorești ceva.

Cerul e în tine

Oprește, unde-alergi? În tine-i cer, nu-afară:
De-l cauți altund` pe Domn, îți scapă iar și iară.

Cum devenim la fel cu Domnul?

De-un fel cu El ajungi, când alt fel decât toți
De tine liber ești, din tine patimi scoți.

Totu-i cuprins în om

Cum de mai ceri ceva, când, omule, prea bine
Pe Domnul Îl cuprinzi și lumea Lui în tine.

Cine-i cu totul îndumnezeit

Când ești parcă n-ai fi și nici n-ai fost urzit
Atunci, (om fericit!) ești îndumnezeit.

Când te lași în voia Lui, toate-s totuna

Mă las în voia Lui, de vrea să sufăr, fie,
Ce-mi dă, primesc senin, râzând ca-n bucurie.

Soarele inimii

Răpește sorii toți: Isus e-n mine soare,
Inima mi-a aprins și-a prins-o-n desfătare.

Spiritul rămâne tot timpul liber

În fiare ferecat, în lanțuri mii, cu chin,
Tot liber aș trăi și dezlegat deplin.

Trebuie să mergi la izvoare

Șuvoiul e curat de-l bei de la izvoare,
De n-ajungi sus la el, înfrunți pericol mare.

Cât ești de dăruit, atât ești de iubit

De ce-i un serafim mai mult de Domn iubit
Decât un biet țânțar? Fi`ndcă-i mai dăruit.

Trebuie să devii copil

De nu te faci copil nu poți intra adică
Unde-s copiii Lui: ușița e prea mică.

Aici trebuie să fie începutul

Omule, ca să fii cu mielul Lui în veci
Începe chiar de-aici pe urmele-I să mergi.

*************

Recomand: Angelus Silesius, Călătorul heruvimic, ediție bilingvă, Ed, Humanitas, București, 1999

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s