Cenușa trandafirilor pământești e pământul din care se nasc trandafirii cerești / Novalis

Georg Philipp Friedrich Freiherr von Hardenberg (1772–1801), pen-name Novalis, 18th-century German aristocrat, poet, author, mystic and philosopher of Early German Romanticism. / Bust of Novalis by Fritz Schaper / Image source: http://musilattempts.blogspot.com/

*
Omul, gânditor, se întoarce din nou la funcția de început a existenței sale, la contemplația creatoare, în punctul unde nașterea și cunoașterea se aflau în cea mai minunată legătură reciprocă, la acea clipă creatoare a adevăratei desfătări când ființa se fecundează în ea însăși.
Lumea superioară e mult mai aproape de noi decât ne inchipuim noi de obicei. Încă de aici, de jos, trăim în ea și o percepem, strâns îmbinați în țesătura naturii pământești.
*
Cenușa trandafirilor pământești e pământul din care se nasc trandafirii cerești. Luceafărul nostru de seară nu e oare luceafărul de dimineață pentru antipozi?… Imaginația mea crește pe măsură ce descrește speranța – iar când aceasta din urmă va fi înghițită cu totul, lăsându-mi doar o piatră de hotar, imaginația mea va fi destul de puternică încât să mă înalțe până pe tărâmurile unde voi regăsi tot ce pierd aici.
*
Dacă am trăit până acum în prezent și cu speranța fericirii pământești, de acum înainte trebuie să trăiesc numai în viitorul cel adevărat, cu credința în Dumnezeu și în nemurire. Va fi cumplit să mă despart de lumea asta pe care am studiat-o cu atâta dragoste; recidivele îmi vor pricinui clipe de teamă. Dar știu că există în om o forță care, înconjurată de solicitudine, se poate dezvolta într-o stranie energie.
*
Adevăratul act filosofic e mortificarea de sine; acesta e începutul real al oricărei filosofii, scopul tuturor aspirațiilor discipolului filosofiei, singurul act care corespunde tuturor condițiilor și tuturor caracteristicilor unei acțiuni transcendente. Am pentru Sofia un sentiment religios – nu dragoste. O iubire absolută, independentă de inimă, întemeiată pe credință, e de fapt o religie. Iubirea poate, prin voința absolută, să se transforme în religie. Nu te arăți demn de Ființa supremă decât prin moarte (acea moarte a împăcării).
*
Omul poate în orice clipă să devină o ființă deasupra simțurilor, căci altfel n-ar fi un cetățean al universului, ci un animal. Desigur, în această stare e foarte greu să fii chibzuit și să te regăsești pe tine însuți… Dar cu cât reușim să devenim conștienți de această stare, cu atât e mai vie, mai puternică și irezistibilă convingerea la care ajungem: credința în revelațiile autentice ale Spiritului. Asta nu înseamnă nici a vedea, nici a auzi, nici a simți; ci o combinație a acestor trei lucruri și mai mult decât suma lor; senzația unei certitudini nemijlocite, o vedere de ansamblu asupra vieții mele cele mai adevărate, mai personale. Gândurile se preschimbă în legi, dorințele în realizări.
*
Într-un fel, lumea lăuntrică îmi aparține mai mult decât cea din afară. E atât de caldă, de familiară, de intimă – ai vrea să trăiești aici cu totul – e o adevărată patrie. Păcat că e atât de imprecisă, atât de asemănătoare visului. Trebuie oare ca ceea ce e mai adevărat, mai bun, să pară atât de ireal – și ceea ce este ireal să pară atât de adevărat?
*
Visăm să călătorim prin univers; oare universul nu se află în noi? Străfundurile spiritului nostru ne sunt necunoscute. Calea cea tainică duce spre interior. E în noi, sau nicăieri, veșnicia cu lumile sale, trecutul și viitorul. Lumea dinafară e o lume de umbră; își aruncă umbra peste împărăția luminii. Acum, ce-i drept, totul în noi pare întuneric, haos fără formă, singurătate; dar cum ni se va părea altfel când beznele se vor risipi, iar corpul obscur va fi înlăturat! Atunci vom cunoaște o bucurie cu atât mai vie cu cât spiritul nostru va fi suferit o îndelungată privațiune.
*
Orice coborâre în sine – orice privire spre interior – e totodată și o ascensiune, înălțare, privire spre adevărata realitate din afară. Lepădarea de sine e izvorul oricărei umiliri, precum și temeiul oricărei adevărate înălțări. Primul pas e o privire spre interior, o contemplare ce stabilește distincții înăuntrul propriului nostru eu. Dar cel care se mulțumește cu atât rămâne la jumătatea drumului. Cel de-al doilea pas trebuie să fie o privire eficace spre exterior, o observație spontană și perseverentă a lumii dinafară.

*** *** ***
Fragmentele se regăsesc în volumul ”Sufletul romantic și visul”, Albert Béguin, Ed. Univers, București, 1970.

2 Comments Add yours

  1. agnesD says:

    Sufletul salbatic si visul, sau Sufletul ROMANTIC si visul ???

    Like

    1. Am gresit, am corectat, am multumit. Interferentele inconstientului. Toate bune!

      Like

Leave a Reply to Ana Maria Tomescu Cancel reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s