Cunoașterea de sine, această coborâre în infern, ne deschide calea spre divinizare / Hamann, Magul Nordului

Johann Georg Hamann (1730–1788) – German Lutheran philosopher known as “the Wizard of the North”; one of the leader figures of post-Kantian philosophy.

Hamann, ”Magul Nordului”, a fost poate cel dintâi care a încercat un studiu psihologic al ființei omenești unde, sub imperiul metafizicii sale creștine, să depășească simpla descriere a facultăților psihice și a mecanismului lor. Începând cu ”Memoriile socratice” din 1759, el încearcă să respingă empirismul sprijinindu-se pe un raționament analogic. Totodată, Hamann este unul dintre cei dintâi care dau cuvântului geniu întreaga sa însemnătate; daimonul socratic, geniul care-l inspiră pe Homer sau pe Shakespeare – zadarnic s-a încercat definirea lui prin cutare sau cutare combinație de însușiri: el e de nedefinit, nu se supune niciunei explicații raționale.
Întreaga bogăție a vieții ține de abisurile inconștientului; dar cum să o recunoști? Cum să înfăptuiești coborârea în infernul lăuntric? Prin cuvânt.

Așa cum omul a fost creat după chipul lui Dumnezeu, tot așa și corpul pare să fie o figură sau o imagine a sufletului. Dar osatura noastră ne rămâne ascunsă, căci suntem alcătuiți în taină și parcă sub pământ. Cu atât mai mult rămâne pentru noi o taină formarea ideilor noastre!… Fiecare idee se naște într-un mod deosebit și absolut.
*
Simțurile și pasiunile nu vorbesc decât prin imagini, nu înțeleg decât imaginile. Tot tezaurul cunoașterii, ca și cel al fericirii omenești, constă în imagini. Vârsta de aur de la începuturi a fost vârsta când omenirea vorbea limba sa maternă, adică poezia, anterioară prozei așa cum grădinăritul este anterior agriculturii; pictura scrierii; cântecul declamației; metaforele raționamentelor; și trocul comerțului.
*
După Klopstock, starea de veghe fizică este aceea a unui om care este conștient de el însuși; acesta este însă adevăratul somn al sufletului. Nu trebuie să considerăm treaz spiritul nostru decât atunci când este conștient de Dumnezeu, când gândește și îndură întru Domnul, când recunoaște, în jurul lui ca și în el, atotputernicia Domnului.
Totul este adevărat pentru cel care visează, și totuși totul e iluzie. Tot ce se întâmplă în jurul lui, interlocutorul său, pericolul care îl amenință, fericirea care îl așteaptă la trezire, toate astea îi scapă, parcă nici n-ar exista pentru el. Nu vede, nu aude, nu înțelege nimic – și totuși mult mai mult, desigur, din punctul lui de vedere, de om care visează, decât omul treaz care se află lângă patul său. Somnambulul… săvârșește acte primejdioase cu mai mare siguranță decât ar putea s-o facă cu ochii deschiși.

Nu există altă conștiință adevărată decât conștiința de Dumnezeu, sau conștiința pe care Dumnezeu poate să ne-o împrumute și care nu se confundă câtuși de puțin cu evidența stărilor noastre ”lucide”: Hamann are încredere numai în experiența lăuntrică, într-o adeziune care privește întreaga ființă, și nu numai facultățile intelectuale.

Tot ce întreprinde omul, cu fapta sau cu vorba, trebuie să izvorască din toate însușirile sale la un loc.

*** *** ***
Fragmente din volumul ”Sufletul romantic și visul”, Albert Béguin, Ed. Univers, București, 1970.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s