Învățați să concepeți o altă eternitate decât eternitatea timpului / Mircea Eliade

Mircea Eliade (1907–1986) Romanian historian of religion, fiction writer, philosopher, and professor at the University of Chicago. / Sursa foto: https://matricea.ro/

Încercați să nu vă gândiți la voi. Să vă transformați în potire în care să se adune altă viață, mai plină, mai umană. Când aveți de făcut un lucru, gândiți-vă la ceea ce trebuie făcut, nu la cine îl face. Ignorați cu furie fructul actelor voastre. Să nu vă intereseze dacă un lucru e apreciat, e recompensat, e premiat. Treceți peste el îndată ce l-ați făcut.
Nu renunțați niciodată la voi pentru un om, cât ar fi el de mare, de sublim, de extraordinar. Renunțați întotdeauna pentru un fapt, pentru o idee, pentru un lucru concret.
Cel care izbutește să depășească orgoliul, umilința, remușcarea, răzbunarea, ura – singur omul acela poate fi un om nou. Să nu sufere niciodată pentru o înfrângere personală; să nu-i pese de opinia publică; să nu urască pe cel care i-a trecut, pe nedrept, înainte! Un om care să nu aibă o memorie personală, mai ales; adică o memorie sentimentală, nostalgică, prin care actele nu se consumă, oamenii nu se uită, durerile și bucuriile însămânțează alte acte inutile.
Crearea unei memorii impersonale, care să prindă viața în totalitatea ei, în gestul ei fertil, mai ales. O memorie care să nu păstreze sentimentele aderente ale unui fapt – ci faptul însuși. O memorie care să nu păstreze oamenii ci semnul sub care se mișcă oamenii.

*
De nicăieri nu crește mai cumplită tristețea decât din sentimentul timpului, din cuprinderea lumii prin această țesătură a timpului, a devenirii, a trecerii, a morții în viață. Existența ne apare deznădăjduită mai ales când o privim ca o alergare deznădăjduită spre moarte; când înțelegem că fiecare ceas este o mușcătură în plus în insula aceea incertă care e viața noastră; când simțim cum trece timpul, că chiar cele mai extatice bucurii sunt triste, pentru că sunt trecătoare.
Învățați deci să ignorați timpul, să nu vă temeți de implicațiile lui. Suprimați cu desăvârșire orice urmă de memorie sentimentală, suprimați contemplațiile evanescente, amintirile din copilărie, regretele, toamnele, florile presate, nostalgiile.
Încercați să concepeți viața așa cum e: sub semnul întâmplării (”evenimentul” filosofiei, ceea ce realiștii englezi numesc the event). Fără continuitate, mai ales fără punți de trecere (care creează sentimentele, regretele, etc), fără timpul personal, adică acea legătură sentimentală pe care o creează individul între diverse evenimente ce se succed. Când treceți de la un lucru la altul, de la o stare de suflet la altă stare de suflet, gândiți-vă că numai întâmplător acele evenimente se succed în trăirea unui singur individ.
Nu creați memoria sentimentală, nu păstrați starea de descompunere a unui lucru – stare ce există întotdeauna până la instaurarea lucrului următor. Ceea ce numeam mai sus ”timpul personal” este tocmai acest intervat între întâmplări – care ne creează cele mai mari suferințe, și a cărui memorie ne dă o contemplație tristă a existenței (căci ne aduce mereu aminte că lucrurile trec, că nimic nu e permanent, că era mai bine ”înainte” etc).

Învățați să concepeți o altă eternitate decât eternitatea timpului, a istoriei. Atunci ”trecerile”, ”schimbările” nu mai dor. Atunci numai întâmplarea contează.

*** *** ***
Mircea Eliade, Drumul spre centru – Antologie alcătuită de Andrei Pleșu și Gabriel Liiceanu, Ed. Univers, București, 1991

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s