Umbra este un ecou al luminii izbită de un corp opac / Vasile Voiculescu

Vasile Voiculescu (1884-1963) – poet, scriitor, medic, deținut politic și rugător mistic


Așchii de meditație

Mintea e fântâna care obișnuiește să se uite printre propriile ghizduri pentru a-și cerceta adâncimea.
*
Mintea e ciutura care stă deasupra fântânii vieții și coboară numai pentru a se umple cu răcoarea învățăturii.
*
Chiar și în cea mai murdară baltă, dacă zvârli o piatră, valurile iau forma lunii pline.
*
Până și busola are nevoie de o stea să-i lumineze Nordul.
*
Și hoțul, ca să fure, se folosește de cel mai mare dușman al său: Lumina.
*
Dacă ți-ai îngropa bulbul inimii în pământ, ce fel de flori ar răsări: crini sau mătrăgună?
*
Numai caracterul este puterea statornică, proprie sufletului, slobodă și nesupusă vânturilor, care duce o viață la liman ca focul ascuns în inima corăbiilor cu vapori.
*
Întreaga creație pământească este străbătută, ca de un Golfstream uriaș ce se rotește între ecuatorul vieții și polul minții, de curentul istoriei oamenilor. Și cine zice istoria oamenilor, zice istoria spiritului pe pământ.
*
Ca să fii plin de toate bucuriile și durerile lumii, urmează pilda vioarei: golește-te de tot ce ești tu, scobește-ți tot miezul egoismului, așa ca înăuntru să circule, ca un ser,sufletul universal.
*
Oriunde s-ar întoarce egoistul, nu se vede decât pe el, ca o sticlă unsă cu amalgam pe dos. Lumea căptușită de egoismul lui s-a prefăcut într-o oglindă care-l restrânge obositor. Dacă el ar zgâria cât de puțin plumbul dinapoi, prin străvezimea de geam a lumii ar vedea minunea vieții întregi de dincolo.
*
Așa cum am ajuns să înscriem în carnea noastră, cu trudă și râvnă, însușiri ce nu se aflau la început, poate vom ajunge să coborâm și nemurirea ereditară în omenire.
*
Așa cum pasărea își face cuib din toate nimicurile, chiar și din picurile de noroi, tot așa sufletul își alcătuiește, din fărâmituri de bucurii și așchii de dureri, un cuib unde să sălășluiască o pasăre migratoare a iubirii.
*
Se întâmplă cu sitemele de cugetare ceea ce se petrece cu cristalinul ochiului nostru: când sunt tinere, teoriile ajută minții să se concentreze razele cunoașterii; când însă îmbătrânesc, se opacifică, se împietresc și ne împiedică înțelegerea. Numai credința ne lecuiește de toate cataractele minții.
*
Umbra este un ecou al luminii izbită de un corp opac.
*
M-am măsurat cu visul și am ieșit învins.
*
Ar fi timpul să sămăn fapte.
*
Durerea e un val, bucuria – marea…
*
Marile porunci pentru Adevăr și Dreptate, înaltele porniri către Bunătate și Jertfire de sine vin din adâncurile firii noastre primordiale, măcar tot din atât adânc cum vin egoismul orb, răutatea și minciuna, și ar trebui să fim buni cel puțin cât suntem răi, să fim vrednici cât suntem mincinoși, ca să fim întregi.
*
Un material mlădios care nu se rupe niciodată: Realitatea.
*
Subțiind păcatul până la visare, îl facem mai pătrunzător.
*
Prin vadul cărnii trec spre nemurire.

*** *** ***
Recomand: V. Voiculescu, Gânduri albe, Ed. Cartea Românească, București, 1986.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s