Ajungem, cu cele mai profunde însigurări ale noastre, prin secole, până la începutul lui Dumnezeu / Rainer Maria Rilke

René Karl Wilhelm Johann Josef Maria Rilke (1875–1926) better known as Rainer Maria Rilke – Bohemian-Austrian poet and novelist. / Image source: https://www.poetryfoundation.org/

Fii mereu înainte-mi, Tu, Iubire, Unică, Sfântă. Lasă-ne să urcăm împreună – de parcă în sus spre o mare stea, unul sprijinindu-se pe celălalt, unul odihnindu-se în celălalt. Și eu trebuie să las, cândva, brațul să cadă de pe umerii Tăi pentru o clipă, nu mă tem de nimic: pe următoarea înălțime îl vei primi zâmbind pe cel obosit. Tu nu ești o țintă pentru mine, tu ești mii de ținte. Tu ești totul și Te știu în toate; și eu sunt totul și îți aduc totul în drumul meu către Tine.

Nu trebuie să spun: iartă-mă! Căci ți-o cer prin fiecare tăcere; nu trebuie să te rog: uită! Căci vrem să ne amintim și de aceste ceasuri, în care am vrut să plec de rușine de la Tine și în goana mea oarbă Ți-am fugit mereu în întâmpinare. Și nu vreau nici să spun: încrede-Te! Căci știu că aceasta este limba cu care ne-am recunoscut în această nouă și sfântă dimineață și cu care ne-am salutat într-o lungă îndepărtare și într-o comuniune îndepărtată, care a fost ultima noastră despărțire și ultimul meu pericol. (…)

Prin fiecare operă pe care o extragi din Tine, creezi spațiu pentru câte o forță. Și ultimul, care vine după multă vreme, va putea avea în sine tot ceea ce ne este eficace și esențial; căci va fi cel mai mare spațiu, împlinit de întreaga forță. Aceasta o va atinge doar unul, însă toți creatorii sunt strămoșii acestui însingurat. Nu va exista nimic în afara lui, căci copacii și munții, norii și valurile au fost doar simboluri ale acelor realități, pe care el le găsește în sine. (…) El nu se mai roagă. El este. Și dacă face un gest, el va crea, va arunca în infinit nenumărate milioane de lumi. În ele începe din nou același joc: ființe mai coapte se vor înmulți mai întâi și apoi se vor însingura și după o îndelungată luptă îl vor crește, în sfârșit, din nou, pe unul care are totul în sine, un creator al acestui fel de veșnicie, unul cu adevărat mare în spațiu, unul cu gesturile sculpturale. Astfel urcă fiecare seminție aidoma unui lanț de la Dumnezeu la Dumnezeu. Și fiecare Dumnezeu este întregul trecut al unei lumi, e ultimul ei sens, expresia ei cea mai unitară și, deopotrivă, posibilitatea unei noi vieți. (…)

Simt, așadar: că suntem strămoșii unui Dumnezeu și că ajungem, cu cele mai profunde însingurări ale noastre, prin secole, până la începutul său. Asta o simt!

(6 Iulie, 1898)

***

Rainer Maria Rilke, Jurnal, Ed. Ideea Europeană, București, 2018.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s