Orice valoare istorică, în sine, e vibrare, ritm, devenire, rezonanță / Vasile Pârvan

Vasile Pârvan (1882-1927) – istoric, arheolog, epigrafist și eseist român, membru titular (din 1913) al Academiei Române. / Sursa foto: https://jurnalspiritual.eu/

*
Fenomenele vieții omenești sunt o parte intergantă din ritmica universală. Aceleași legi cosmice determină viața umană și pe cea extraumană, pe pământ, ca și viața lumilor nesfârșite, în Univers. Un fenomen de viață e în sine indiferent și neutru, ca orice fenomen al vieții cosmice. El devine ”religios”, ”artistic” ori ”istoric”, după atitudinea ce-o luăm noi față de el. Iar această atitudine dă fenomenului cosmic un aspect uman care nouă, în strâmtimea obicinuită a orizontului nostru, ni se pare singurul său aspect, ba chiar esența lui, în vreme ce, de fapt, el rămâne, înainte de toate, esențial, cosmic, iar aspectul său, general, ritmic.
Un individ moare: e un fapt al vieții universale. Înaintea acestui fapt noi luăm diferitele atitudini umane: religioasă, filosofică, științifică, artistică, istorică. Aceste atitudini creează la rândul lor – prin suflete tari, cari pot transforma simpla ritmare deosebită a emoției și gândului, în expresie concretă, clar și puternic comunicabilă – fapte, adecă opere: religioase, filosofice, etc. Istoricul deci nu se află în fața unui fapt istoric, ci în fața unui fapt cosmic. El îl transformă în fapt istoric prin atitudinea sa creatoare. Muritorilor obicinuiți li se pare atunci că însuși faptul originar a devenit istoric, ceea ce firește e o simplă iluzie antropomorfică. (…)

*
Vechii egipteni aveau dreptate: există o înviere, dar numai dacă trupul, bine îmbălsămat, e păstrat intact în curgerea fără sfârșit a vremii. În adevăr, în opera mâinilor noastre noi punem sufletul nostru. Și dacă opera e păstrată peste secole și milenii, sufletul nostru devine iară contemporan și ia parte ca un suflet de atunci la lupta vieții: de la Renaștere încoace, întâi romanii, apoi grecii, au devenit contemporanii, învățătorii, rivalii noștri. O întreagă literatură actuală combate pe antici cu aceeași violență, ca și cum ei ar putea răspunde și s-ar putea apăra.
Fenomenele vieții omenești nu pot lua aspectul istoric, nu pot fi adică valori istorice, decât dacă viața lor intimă participă pasiv sau activ la o devenire superioară lor. În dualitatea natură – cultură, orice fenomen transformator al naturii, fie ea neînsuflețită, fie organică ori omenească, devine o valoare culturală: valorile culturale însă decurg din deveniri, sunt însemnate prin deveniri și se explică numai prin deveniri; ca fenomene izolate ele sunt invalorabile. Dar valorile culturale, adică spirituale, adică istorice, capătă adevărata lor proporție în spațiul evolutiv, abia atunci când le așezăm în mediul particular, în care, energetic, își au valoarea lor maximă.
În adevăr, orice valoare istorică, în sine, e vibrare, ritm, devenire, rezonanță, cât de puternică, cât de largă, cât de spirituală; aceste proporții comparative reies numai din analiza celor trei feluri de spații, în cari o valoare istorică poate fi plasată: spațiul terestru, spațiul uman, spațiul cosmic.

*** *** ***

Vasile Pârvan, Opere – Scrieri, Colecția Opere fundamentale, coord. acad. Eugen Simon, Editată de Academia Română, Fundația Națională pentru Știință și Artă, Muzeul Național al Literaturii Române, București, 2018.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s