Nu-L mai apăr de mult pe Dumnezeu, ci Îl afirm / Al. Mironescu

La un moment dat, printr-un concurs de împrejurări, pe care l-am relatat cu alte prilejuri, atât cât asemenea totuși enigmatice lucruri pot fi relatate, întrebarea crucială mi s-a impus cu o forță teribilă și cu un caracter inexorabil: Există ori nu există Dumnezeu?

Întrebarea aceasta nu a fost încă una, supranumerală, pe lângă atâtea altele care se aflau, sub o formă sau alta, în șantierul meu. Întrebarea era pentru mine ca un nou ”A fi sau a nu fi!”. Într-adevăr, mi-am dat bine seama într-o mare și dramatică tensiune că, în fond, aceasta e întrebarea, întrebarea întrebărilor (…): Există ori nu există Dumnezeu? Și că răspunsul fără echivoc decide stilul unei existențe, care se va înscrie într-o perspectivă, dacă răspunsul este există, și într-o altă perspectivă, dacă răspunsul este nu.
Atunci, într-o sine tainică a mea, m-am hotărât să obțin o clarificare, oricât de greu ar fi, căci simțeam cu o extraordinară putere că de o asemenea limpezire va depinde întreagă viața mea.

De pe dinafară, cred, nu se vedea nimic deosebit, existența mea urmând, exterior, un curs nediferențiat, cam cu aceleași preocupări, cam cu aceleași relații, cam cu aceleași bune și proaste obiceiuri și apucături, cam cu aceleași ispite, în sfărșit, o existență aproape, aproape identică cu aceea care fusese până atunci.
Se întâmplă însă – totdeauna se întâmplă așa – că hotărârile majore luate de om în secret, cu implicații morale, adică de conduită de viață, solicită sau capătă parcă un concurs foarte ciudat, bizar, ca și cum s-ar răscoli, în nevăzut, niște forțe, niște puteri. Omul simte – simte pe măsura angajamentului și a angajării că nu se mai găsește într-un punct sau pe o linie de mișcare a indiferențelor, ci că totul capătă semne și polarități, nimic, nici oameni, nici lucruri, nici întâmplări nu mai au caracter de neutralitate. Totul devine o solicitare, o ispită, un ajutor sau o împotrivire, o plinătate sau un pol, un pas înainte sau doi înapoi. Omul intră într-o altă perspectivă, într-un alt cadran, soarele lui umblă prin noi zodiace și constelații, cunoaște conjuncturi, impasuri sau deschideri pe care nu le-a bănuit, și chiar nici nu și le-ar fi închipuit vreodată.
Fapt e – și eu asta pot să spun – că cine caută cu perseverență, află; că cine cere cu stăruință, capătă; că celui ce bate, i se deschide o perspectivă. Numai să nu fie ca acela care, plecând la târg, zice în sinea sa: Dă, Doamne, să nu găsesc! (…)

Dar aici pentru mine, altceva este important, și anume să comunic în chip viu, nu din cărți, o experiență personală, atâta cât este, și cum este, cât și ce cred despre Rugăciune, care este nervum rerum acestui stil de viață pe care l-am ales – viața este o alegere – pentru care am avut motive să optez, și care este slujirea, fie ea cât de neînsemnată, stângace și împiedicată, a lui Dumnezeu, făcătorul cerului și al pământului; și dați-mi voie să îndrăznesc să spun – să fiu lucrător tocmit dintre cei mai de la coadă, în via lui Dumnezeu, și într-un fel, cu mila și ajutorul Lui, colaborator la providențiala Sa lucrare în lume, printre oameni, fie în neputință, în nevrednicie, în nepricepere, colaborator la providențiala Sa lucrare în lume.
Poate că exprimate așa, chiar rectificate, lucrurile acestea să apară ambițioase, disproporționate, nebunești. Ele sunt însă și simple dacă ne gândim că nisipul mărilor e format din fire de nisip, că oceanul e făcut din picături de apă, iar miliardele de miliarde de sori și stele sunt zidite din mai nimicul unor atomi.

Vreau să spun acum, dintr-o dată, că la un moment dat balanța, în miezul ființei mele, s-a înclinat spre afirmarea și realitatea lui Dumnezeu. (…) Am înțeles – și faptul a fost decisiv – că această realitate nu numai că se revarsă peste marginile unei filosofii care o intuiește, când cu reticențe, când cu întortocheturi o proclamă, am înțeles – ca să confirm și să contrasemnez – că Dumnezeu cel viu nu este o idee, o entitate filosoficească, ci o Persoană, Dumnezeul lui Avraam, Isaac, și al lui Iacov așa cum Îl mărturisește experiența Bisericii.
M-am alăturat acestor oameni care Îl mărturisesc pe Hristos în Biserică și în lume și în univers. Viața, confruntările, mulțimea anilor bogați în cercetare și experiență, mi-au dat în privința afirmațiilor și descoperirilor fundamentale de credință, o certitudine neclintită, dar nu ne-înavuțită mereu. Afirm așadar din punctul acesta al vieții mele, care n-a fost deloc de huzur sau de facilitate, că Dumnezeu inomabilul, nenumitul, dar partenerul nostru prin Hristos Iisus, Fiul Său, este temeiul, stânca întregii existențe.
La acest nivel, controversa, semnul de întrebare, dialogul dubitativ înarmat fie el cu zorzoanele alambicului rafinament, sunt azi pentru mine fastidioase, sau penibile, sau ridicole. Nu-L mai apăr de mult pe Dumnezeu, ci Îl afirm, Îl mărturisesc, la măsura la care Îl cunosc în mine, și de mult nu mă mai scandalizează cei ce Îl tăgăduiesc, sau – există și asta – Îl privesc de sus sau Îl iau în vârful șiretului. (…)

*
Cunoaște-te pe tine însuți! – iată un demers, o acțiune din ce în ce mai puțin filosofică, din ce în ce mai puțin gratuită. Dimpotrivă, de mare stringență și strictă utilitate. În mijlocul atâtor complicații inutile sau păgubitoare, văd semne consistente că se aspiră și la o simplificare, la o simplitate, la căutarea cumva a unui răspuns la o întrebare pe care o respirăm toți și care este: oare, în horbota aceasta de lucruri și de idei, ce este esențial?
Ce este esențial? – într-adevăr! – căci ceva, sigur, este esențial. Unii totdeauna au cunoscut și cu mari puteri și sacrificii au menținut de-a lungul veacurilor acest esențial pe ordinea de zi, și, de fapt, prin această acțiune mereu salutară, omenirea, în luptă cu moartea și tenebrele, a supraviețuit și a realizat frumusețea și grandoarea pe care le cunoaștem și sunt gravate în blazonul de noblețe ale omului. Numărul va crește.

*** *** ***
Recomand: Alexandru Mironescu, La scaunul mărturisirii, Ed. Renașterea, Cluj-Napoca, 2015 (fragmentul face parte din capitolul SINE INTERMISSIONE – Scrisoare către mai puțini).

Lumina de sare – Foto Ana Maria Tomescu

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s