Eu, tu și el – Totul trece prin mine, dar… / Dumitru Stăniloae

Dumitru Stăniloae (1903–1993) – Romanian Orthodox Christian priest, theologian and professor. He worked for over 45 years on a comprehensive Romanian translation of the Greek Philokalia, a collection of writings on prayer by the Church Fathers, together with the hieromonk Arsenie Boca, who did brought manuscripts from Mount Athos. His book, The Dogmatic Orthodox Theology (1978), made him one of the best-known Christian theologians of the second half of the 20th century. / Sursa foto: doxologia.ro – Portret aflat în Sala profesorilor a Facultății de Teologie din iași.

În mod direct și permanent, eu nu mă trăiesc decât pe mine. Eu adun în mine toată cunoștința de la tine, de la el și de la lume (care n-are o inițiativă în a mi-o comunica) și o comunic ție și lui. Totul trece prin mine. Ce nu vine în mine, nu știu. Ce nu aflu eu că se comunică, iarăși nu știu. Chiar dacă vin cunoștințele de la tine către el și de la el către tine, dacă nu vin și la mine, eu nu știu de ele. Chiar dacă le comunică semenii mei între ei, dacă nu știu și eu de aceasta, e ca și când nu și le-ar comunica.
În acest sens, eu sunt centrul adunător și răspânditor de lumină. Iar dacă nu existați tu și el, nu pot aduna lumina, n-am cui s-o comunic și nu știu de adunarea și de răspândirea ei de către tine și de către el. Dar tot eu știu că și tu și el, și alții, sunteți fiecare un eu, sau un centru adunător și răspânditor de lumină ca și mine.
Dacă n-aș ști eu de tine și de el, n-aș avea de unde aduna lumina și cui o dărui. Dar tu și el sunteți centre pentru mine, mai ales pentru forța comunicantă și solicitantă pe care o aveți față de mine.

Cum se împacă această părută contradicție a centralității mele și a dependenței mele de centralitatea celorlalți? Cum se împacă faptul că numai prin mine știu totul, dar fără tine și fără el n-aș ști nimic sigur? Din faptul că eu, tu și el nu ne suntem simplu exteriori, ci într-un anumit sens tu și el sunt legați de interioritatea mea și o condiționează, formând împreună un triunghi, eu dețin poziția unui triunghi fix, dar al unui triunghi care nu e în afara legăturii cu celelalte două unghiuri. În modul cel mai direct știu numai de mine, dar nu știu de mine fără ca, chiar prin știința mea, să știu și de tine și de el. Eu știu că nu mă realizez decât răspunzând solicitărilor conștiente ale celorlalți și nevoii mele de a mă comunica lor.

Eu sunt peretele transparent și izvorâtor de lumină, avându-te în față pe tine și în lateral pe el – ca alți pereți transparenți și izvorâtori de lumină și de solicitări. Fără tine și fără el, eu n-aș fi o curte vie și luminată. Eu știu de mine direct că trimit lumină spre tine și spre el și tot eu știu că tu trimiți lumina ta comunicantă și solicitantă spre mine și că amândoi trimitem lumina spre el, și el spre noi. De tine știu numai prin mine, dar nu fără să aflu de la tine că te deschizi prin ascultare mie, că tu mi te comunici și că mă deschizi pe mine ție prin solicitare, și că eu am nevoie de tine și tu de mine. (…)

Dacă n-aș fi decât eu și n-aș ști decât de mine, aș fi închis în singurătatea mea. sau n-aș ști nimic de mine, nici de datoriile mele față de tine și de alții. Fiecare trăiește cu adevărat ca eu numai știind de tu și de el – numai știind că se știu și ei ca eu, cu atenția ascultătoare, solicitantă și comunicantă îndreptată spre sine – care e văzut de ei ca tu și el, sau cu această atenție îndreptată spre alții. (…) Dacă n-ar fi cineva care să-mi spună: ”te iubesc”, sau care să spună de mine prin altul: ”îl iubesc”, sau: ”îți cer” sau ”îi cer”, și: ”îți comunic” sau ”îi comunic” cutare lucru, nu m-aș mai simți un centru de viață pentru alții, ci înafara oricărei atenții. Eu mă știu ca centru de viață pentru ei, dar îi știu și pe ei ca centru pentru mine. Dar eu trebuie să știu aceasta. Eu sunt centrul pentru ei, dar am nevoie de tine și de el, ca centre pentru mine, sau ca să constat că sunt recunoscut ca centru al lor, cum și ei, pe de altă parte, sunt centre ale atenției mele. Valoarea deplină a fiecăruia se susține prin recunoașterea fiecăruia de către ceilalți.

*** *** ***
Dumitru Stăniloae, Chipul nemuritor al lui Dumnezeu, Opere complete 5, Ed. Basilica, București, 2013.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s