Ce e omul? / Sandu Tudor #2 – Omul e un cosmos care trebuie bine rânduit, limpezit, împlinit, finisat.

Sandu Tudor 1896–1962: Romanian poet, journalist, theologian and Orthodox monk.
After the fall of communism, he has been considered for canonization.
Drawing by Ana Maria Tomescu

Pentru orice realizare, orice construire, orice nou început și viață nouă
e nevoie de o rupere, de dărâmare, de tăgăduire
.

Puterea virtuții, taina virtuții exprimă gradul superior al puterii dumnezeiești. Trebuie să înțelegem această lucrare a puterii lui Hristos în noi, adică să ajungem la conștiința acestei lucrări în noi. (…) Printr-o cinste anume, omului îi e dat a ajunge la cunoașterea de Dumnezeu. Dumnezeu l-a însușit să se țină, să steie înaintea Lui. De aici puterea cu care e înzestrat omul spre bine și spre rău și pentru întoarcere și iertare, această făptură deosebită în chip anume de toată creațiunea și al cărei suflet poate să perceapă Vocea lui Dumnezeu.
*
Să ne amintim drama obârșiei dumnezeiești a ființelor și traiul lor aci, jos, pe pământul izgonirii, și reîntoarcerea lor în Dumnezeu. E o arcă a alianței veșnice, și acel curcubeu, arc al cerului, curcubeul dragostei care răzbate abisurile amețitoare ale necunoscutului pentru a uni din nou ființa omenească cu ființa dumnezeiască. Pentru ca să afli pe Dumnezeu, intelectul nu e de ajuns, nici chiar virtutea: trebuie, pentru a ne învrednici de comuniune cu El, să trezim această facultate de vedere (viziune) directă, intuiția, prin care sufletul furat (purtat mai presus de toate) uită până și propria sa existență, ca să trăiască într-o stare de a fi universală. Viața aceasta duhovnicească, călăuzită de o doctrină sănătoasă ortodoxă, (…) departe de-a încerca să antropomorfizeze ceea ce e dumnezeiesc, caută să spiritualizeze, să înduhovnicească pe om, cu putere să-l preschimbe în Duh, să-l îndumnezeiască. (…)
*
(…) Creația a început prin biruirea haosului, prin punerea ordinii, gospodărirea interioară a puterilor; despărțirea părților și punerea lor în lumină și lucrare. Omul e un cosmos care trebuie bine rânduit, limpezit, împlinit, finisat. Pentru realizarea lui, întâi deslușit bărbatul și femeia lăuntrică, apoi nunta lor spirituală interioară, și rodirea lor.
*
Trezia aceea din fața morții, îți dai seama că ți s-a împlinit sorocul, ”timpul s-a împlinit, nu mai este”. Nu știi în ce zi va veni. Această încordare, adventum, fii gata.
*
Pentru orice realizare, orice construire, orice nou început și viață nouă e nevoie de o rupere, de dărâmare, de tăgăduire.
*
Semnul dumnezeiesc al omului, semnul dragostei, e că el, cu o gingășie rară, se altoiește de îndată cu tot ce atinge, cu tot ce primește, cu tot ce privește, cu tot ce vede și pricepe și cunoaște pe acest pământ, din cer, de sub ape sau din iad.
*
Acele elanuri, avânturi intime ale sufletului care se înmulțesc și se lămuresc, se limpezesc odată cu propășirea, desăvârșirea în unirea dumnezeiască, rămân destul de rare. Viața noastră personală, proprie, în înțelesul tare al cuvântului, e după toate foarte restrânsă. (Nu e nimic mai rar decât o faptă proprie).
*
Așa cum Wilde în închisoare descoperea că ”cel mai mare păcat e să fii superficial” ar trebui și omul modern să-și dea seama că a nu-și vedea și înțelege sufletul decât ca pe o realitate de suprafață, ca un fel de ficțiune sau supra-structură rezultată din iluzia jocurilor și funcțiunilor vitale, e cea mai mare erezie. (…) Acest fel de a vedea într-adevăr creează un fel de capac, de suprafață, în două dimensiuni, care acoperă și anulează viața în realitatea sa. Ne iluzionăm că suntem ceea ce nu suntem. Conștiința noastră e numai o suprafață. Claritățile ei sunt liniare și exterioare.
*
Rugăciunea și somnul. Somnul e reintrarea omului în nașterea sa, întoarcerea în paradisul pierdut, mâna ridicată spre fructul pomului vieții, năzuința izvorului, odihna la umbra prea fericitoare a Unului.
*
Rupt de la sensurile lui profunde și misterioase, care îl călăuzeau fără a-i atinge integritatea și libertatea, omul e vulnerabil de moarte tocmai pe acolo pe unde a păcătuit, prin gând. Marea sclavie și nenorocire a omului vine prin gând. (…)
*
Să nu dai oamenilor adevăruri gata făcute, adevărul tău, ci să-i ajuți să nască ei înșiși adevăruri. (Hristos să se nască în tine). Omului nu îi sunt de folos decât adevărurile pe care el le-a născut, iar acestea sunt adevărurile lui vii.
*

Laudă cugetului tău cel bun, și-ți fericesc sufletul tău cel binecuvântat
(blagoslovit) cu adevărat, pentru silința ce ai spre bunătăți.

***
Ieroschimonahul Daniil de la Rarău (Sandu Tudor), Ce e omul?, Ed. Christiana, București, 2017.

2 Comments Add yours

  1. Leo says:

    like it how you draw, i want to see more

    Liked by 1 person

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s