Omul – Hieroglifă a Cosmosului / R. Steiner

Imagine pe coperta cărții ”Omul – hieroglifă a Cosmosului”

Exprimându-și propria trăire, omul ar trebui să spună de fapt:
Verticala mea, dimensiunea mea activă,
dimensiunea mea cuprinzătoare sau extensivă.

Apartenența omului la întregul Cosmos era mult mai apropiată unor direcții mai vechi ale cunoașterii decât îi este prezentului nostru. Dacă ne-am întoarce în perioada culturală egipteano-caldeeană am vedea că în acea epocă omul nu se simțea ca o ființă izolată care peregrinează pe acest glob terestru, ci ca o ființă care aparține întregii lumi vizibile. Omul știa că într-un anumit mod este dependent de pământ. Acest lucru este ușor de perceput; este un lucru pe care nici perioada materialismului nu-l contestă; și ea acceptă că omul este dependent în ceea ce privește metabolismul lui fizic de produsele Pământului, pe care le preia în sine.

Omul timpurilor vechi știa însă – datorită unei cunoașteri atavice – că în ceea ce privește problemele lui sufletești este dependent, pe de-o parte, de elementele foc, apă, aer și, pe de altă parte, de mișcările planetare. El raporta acest lucru la sufletescul său, așa cum raporta produsele pământului la metabolismul său fizic. El raporta ceea ce se află în cerul de stele dinafara sistemului planetar la spiritul său. Așadar, omul se știa, în vremuri în care nu putea fi vorba de materialism, ca făcând parte din întregul Univers. Oamenii prezentului au pierdut cu totul conștiența faptului că ceea ce aparține omului în întregul său poate fi găsit tot atât de puțin în lumea terestră cât și în lumea vizibilă a stelelor.

Metamorfoza generală a omului este inserată între viața terestră și supraterestră. (…) Omul are, aici pe Pământ, ca trăire adevărată – propria sa viață interioară. Procesele interioare ale organismului nu sunt trăite. Avem cunoștință despre ceea ce ne înconjoară; despre ceea ce se află în interiorul corpului nu știm nimic în mod nemijlocit – căci cunoașterea pe care ne-o mijlocește anatomia / fiziologia nu poate fi socotită cunoaștere reală, deoarece prin ea noi nu putem pătrunde, prin cercetările corespunzătoare, cu adevărat în interior. Doar știința spiritului poate dezvălui acest interior. (…) Cunoașterea Cosmosului pleacă de la relațiile omului cu acesta. A înțelege lumea fără a înțelege Omul e imposibil.

Ocultiștii ebraici vechi își învățau elevii că Iahve, care este zeul propriu-zis al Pământului (…) are tendința de a încetini de 7 ori ceea ce a ajuns la noi din organizarea lunară. Ceva din om vrea să se miște mai repede față de cursul terestru al Pământului. S-ar putea spune și că vechiul ocultist evreu le spunea elevilor săi: Lucifer aleargă de 7 ori mai repede decât Iahve. Aceasta ne indică două mișcări; două curente în natura umană. Cele două curente sunt prezente și în natura extraumană, într-un mod diferit decât în natura umană. Dar acest gând nu este foarte ușor de cuprins. Dacă vrem să-l pătrundem trebuie să plecăm de la relațiile sociale, pentru a ne întoarce din nou spre relațiile cosmo-telurice.

În timpuri vechi omul a privit lumea exterioară în limitele permise de simțurile sale. El a supervizat relațiile din lumea exterioară prin tot ceea ce purta în sine. El și-a format și teoriile asupra stelelor din sistemul său stelar interior. El avea simțul Adevărului. Acest simț al adevărului sălășluia în simțuri; dar el a dispărut în timpul evoluției umanității. El trebuie dezvoltat în interior tot atât de mult cât era dezvoltat mai înainte în exterior. Trebuie să ajungem să aclimatizăm simțul realității în interiorul nostru, prin educația pe care o obținem prin știința spiritului – abia apoi putem dezvolta simțul realității în lumea exterioară. (…) Trebuie să introducem în lumea exterioară ceea ce se petrece în interior.

Este foarte necesar să observăm omul în totalitatea sa pentru a ajunge la concluzia că el este, de fapt, o copie a întregii lumi. Este deosebit de important să se preia aceasta nu numai în cunoașterea prin înțelegere rațională ci și în cunoașterea prin simțire, în cunoașterea prin voință. Numai dacă considerăm omul ca fiind în totalitatea lui rezultatul întregului Univers, vom putea ajunge la o înțelegere profundă a ceea ce vrea să fie în fundament Creștinismul pentru lume.

***
Rudolf Steiner, Omul – hieroglifă a Cosmosului, Ed. Univers Enciclopedic – Inițieri, București, 2020

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s