Teologia Cărții EXODULUI / Biblia după textul ebraic

Am găsit cu încântare această carte mare într-o librărie mică de provincie.
(Source of the featured image: https://www.wikiwand.com/ro/Istoria_evreilor)

Exodul este a doua carte din Tora; împreună cu următoarele trei formează o unitate tematică privind eliberarea poporului israelit din robie și mersul lui îndelungat prin pustiu, până la Țara Făgăduinței, având în centru Legământul încheiat de Dumnezeu cu el. Este considerat cartea esențială a Vechiului Testament, pentru că tot ceea ce urmează își află aici momentul fondator, referința exemplară.

Mai mult decât oricare carte a Bibliei, Exodul se bucură și astăzi de un interes neștirbit și mereu actual. O temă importantă a cărții, care suscită interesul cititorilor, este eliberarea unui popor marginalizat și oprimat (poporul evreu) de sub dominația tiranică a unuia mai puternic (Egiptul faraonic). În strânsă legătură cu acest prim topos se află modul în care s-a petrecut eliberarea (prin intervenția puternică a lui Dumnezeu) și circumstanțele în care libertatea dobândită poate fi păstrată (prin păzirea poruncilor și legilor stabilite în cadrul Legământului încheiat la Muntele Sinai între Dumnezeu și popor).

Grație tematicii sale, a doua carte a Torei a devenit paradigma oricărei eliberări, dar mai cu seamă pentru cea așteptată de poporul evreu în momentele de mare cumpănă ale istoriei sale. Astfel, către finalul exilului babilonian, autorul capitolelor 40-55 din cartea lui Isaia vorbește despre timpul unui nou exod, iar în perioada celui de-Al Doilea Templu mai mulți psalmi (78; 105; 114; 135; 136) întrețin amintirea acestui eveniment fondator al poporului.
Din punct de vedere teologic, cartea Exodului reprezintă momentul în care Dumnezeu se revelează poporului său, în câteva scene impresionante (Ex 3; 14; 20 etc), deși nu lipsesc întrebări și contestări de genul: „Dacă nu mă vor crede?” (4:1); „Oare este Domnul în mijlocul nostru sau nu?” (17:7); „Arată-mi slava ta!” (33:18). (…)

Trebuie remarcat faptul că (re)cunoașterea Domnului este direct legată de suveranitatea sa. Una din temele fundamentale ale cărții Exodului constă în a ști cine este adevăratul stăpân al lui Israel și, prin urmare, dacă Israel trebuie să-l slujească pe Faraon sau pe Domnul (YHWH). Or, fiindcă regele egiptean nu-l (re)cunoaște pe Domnul și i se împotrivește, Dumnezeu săvârșește fapte minunate care frâng cerbicia adversarului. Așa se face că Domnul ajunge să fie descris ca războinic și rege suveran în episodul miracolului mării (Ex 14) și în celebra Cântare de biruință (Ex 15:3.17). (…)
Exodul ilustrează foarte bine modul în care suveranitatea Domnului (YHWH) contrastează cu cea a lui Faraon (cf. de ex., Ex 3:7-10 cu 5:5-18). Dinamica narațiunii se îndreaptă, potrivit titlului cărții lui G. Auzou, de la robie la slujire (Auzou, 1961), mai precis de la robia impusă de Faraon la slujirea liberă a Domnului. În cele din urmă, Dumnezeu își afirmă suveranitatea în mijlocul poporului prin prezența sa în sanctuar, în calitate de Stăpân (Ex 15:17), și prin prezența Slavei sale în Cortul Întâlnirii (Ex 40:34-38). Israel îl recunoaște în mod liber pe Domnul (YHWH) ca unicul său Dumnezeu și rege și îi aduce cult ca atare. Momentul suveranității depline a lui Dumnezeu va fi, potrivit mentalității acelor timpuri din Orientul Apropiat, cel al „instalării” în templul care îi este dedicat.

Nu în ultimul rând, trebuie remarcat faptul că Dumnezeu este deopotrivă protagonistul evenimentelor exodului (Ex 15:21; Os 12:10; 13:4) și al celor de pe Muntele Sinai (Ex 19:3.20; 24:9.12-13; Deut 33:2; Jud 5:4; Ps 68:9). În tradiția referitoare la Sinai, elementul constitutiv este reprezentat de venirea lui Dumnezeu, iar consecința acestei veniri este mântuirea poporului său. Muntele lui Dumnezeu reprezintă punctul de pornire al Dumnezeului mântuirii (și nu doar un loc de oprire în peregrinările prin pustiu). În Jud 5:4-5, Sinaiul este prezentat ca muntele de unde vine Dumnezeu pentru a mântui. Acolo începe de fapt exodul (Ex 3) și tot acolo are loc întâlnirea lui Dumnezeu cu poporul său (Ex 19 și urm.). În textul actual al Exodului, Muntele sfânt este scena evenimentelor celor mai semnificative, cum ar fi teofania, încheierea Legământului, dăruirea Legii și instaurarea cultului. În toate aceste episoade Dumnezeu este eroul principal (Childs, 1983, 131-132).

Potrivit cărții Exodului, Dumnezeu se implică direct în evenimentele care influențează soarta lui Israel. Într-adevăr, pentru poporul evreu ieșirea din Egipt a rămas evenimentul fondator de care va depinde întreaga sa viață, la care vor trebui să se raporteze numeroase instituții, rituri ori credințe și din care se vor hrăni marile speranțe naționale. Originea religiei poporului evreu este indisolubil legată de evenimentul eliberator înfăptuit de Dumnezeu în contextul robiei.

***
BIBLIA după textul ebraic – EXODUL; LEVITICUL, Ed. Humanitas, București, 2019.

One Comment Add yours

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s