Îmblânzită, lumina orbitoare a focului se face lumină de lumânare și ne îngăduie veghea nopții / Umberto Eco

Focul ca element transformator, divin / AMT foto

Eu cred că imaginea focului reprezintă cea mai mare asemănare a duhurilor cerești cu Dumnezeu. (…) Focul sensibil este în toate lucrurile și pătrunde prin toate, fără să se amestece cu ele; el este mai presus de toate. Fiind în totul lumină și, în același timp ascuns, el este în sine necunoscut, dacă nu i se pune înainte o materie în care să-și arate puterea sa proprie. El este stăpân peste toate și atrage în sfera sa de acțiune toate lucrurile de care se apropie.

Ierarhia cerească, Pseudo-Dionisie Areopagitul
*
Bine face teologul când Îl numește pe Dumnezeu Părintele luminilor, căci de la El pornesc toate cele prin care și în care El se manifestă, iar în lumina flăcării înțelepciunii sale le unește și le plăsmuiește.

Ioan Scotus Eriugena spune, în Comentariul la Ierarhia cerească I

Dintre cele patru elemente, am ales să vorbesc despre foc.
De ce? Pentru că, dintre toate elementele, este cel care, deși rămâne fundamental pentru viețile noastre, este în pericolul cel mai mare de a fi uitat. Aerul e respirat zi de zi, apa e de uz cotidian, pe pământ călcăm mereu, dar contactul nostru cu focul riscă să devină tot mai sporadic. Funcțiunile pe care focul le avea odinioară sunt preluate, treptat, de forme de energie invizibile; am disociat ideea de lumină de flacără, iar cu focul ne mai întâlnim doar prin gaz (și-atunci aproape că nu-l vedem), prin chibrituri sau brichetă, însă doar pentru fumători, prin flăcăruile lumânărilor, însă doar pentru cei care se mai duc la biserică. (…)
Am observat că, atunci când era aprins șemineul, (copiii) nici nu mai dădeau atenție televizorului. Flacăra era mai frumoasă și mai variată decât orice program, spunea povești nenumărate, se înnoia clipă de clipă, nu urma scheme fixe ca acelea după care se produc spectacolele televizate.

Probabil că Gaston Bachelard a fost cel care, în vremurile noastre, a reflectat cel mai mult asupra focului în poezie, mitologie, psihologie și psihanaliză; nu avea cum să nu identifice focul printre arhetipurile care au însoțit imaginarul uman încă de la începuturi.
Căldura focului amintește de căldura Soarelui, văzut, la rândul său, ca o minge de foc; focul hipnotizează, fiind deci primul obiect și totodată primul mobil al imaginației; focul ne amintește de prima inhibiție universală (nu trebuie să-l atingem), devenind astfel epifania legii; focul este prima făptură care, ca să se nască și să crească, devorează cele două bucăți de lemn care i-au dat viață (…) și, pe de altă parte, dacă dorim să-i dăm o lectură psihanalitică, ne amintim că, potrivit lui Freud, condiția pentru a controla focul este renunțarea la a-l stinge prin micțiune, prin urmare renunțarea la viața pulsională.

Și totuși, focul este metafora multor pulsiuni, de la a se aprinde de mânie până la flacăra iubirii; focul este prezent ca metaforă în orice discurs despre pasiuni, după cum este legat, tot metaforic, de viață prin culoare, aceeași ca a sângelui. Căldura focului determină descompunerea nutrienților, parte a procesului de digestie, și, la fel ca nutriția, și focul trebuie alimentat încontinuu.
Focul apare îndată ca instrument al oricărei transformări, iar când dorim să se schimbe ceva facem apel la foc. Ca să nu se stingă, focul are nevoie de multă grijă, cam la fel ca un nou-născut, în foc ies imediat în evidență condtradicțiile fundamentale ale vieții noastre: e un element dătător de viață, dar și un element aducător de moarte, de distrugere și de suferință, e simbol al purității și al purificării, dar și al murdăriei, cenușa fiind ca un excrement.

Focul poate fi lumină orbitoare către care nu te poți uita, după cum nici la soare nu te poți uita, dar, îmblânzit cum se cuvine, ca atunci când se face lumină de lumânare, ne îngăduie jocuri de umbre și lumini, veghea nopții, în timpul căreia o flacără răzleață ne silește să ne închipuim, prin pâlpâirile-i ușoare care se pierd în întuneric, iar lumânarea este o trimitere la izvorul vieții și, totodată, la soarele care moare. Focul se naște din materie ca să se transforme într-o substanță tot mai ușoară și diafană, de la flacăra roșie sau albăstruie la bază, la flacăra albă de la vârf și până la năruirea în fum… Astfel, focul are o natură ascensională, ne călăuzește către o transcendență; și totuși, poate pentru că am aflat că trăiește în inima Pământului, de unde erupe doar când se mai trezește vreun vulcan, focul este, totodată, simbolul prăpastiei iadului. Este și viață, dar și experiența stingerii vieții, dovada fragilității sale necontenite. (…)

Focul ca element divin

Cum primul nostru contact cu focul se produce indirect, prin intermediul luminii solare, și direct, prin fulger și incendiul de nestăvilit, era limpede că, încă de la începuturi, focul avea să fie asociat cu divinitatea; în toate religiile primitive se regăsește, sub o formă sau alta, cultul focului, de la salutul adresat Soarelui care răsare până la păstrarea focului sacru, ce niciodată nu trebuie să se stingă în sanctuarul templului.

În Biblie, focul este întotdeauna imaginea epifaniei divine: Ilie e purtat într-un car cu foc, în strălucirea focului se vor veseli drept-credincioșii („Doamne, așa să piară toți vrăjmașii Tăi! Iar cei ce Te iubesc să fie ca răsăritul soarelui puternic!”, Judecători 5, 31; „Și cei ce au cunoașterea vor străluci ca lumina cerului; iar din cei drepți, mulțime, vor fi ca stelele în vecii vecilor”, Daniel 12, 3; „Vor străluci în ziua cercetării, / roi de scântei pe miriște vor fi”, Înțelepciunea lui Solomon 3, 7), iar Părinții Bisericii aveau să vorbească despre Hristos numindu-L lampas, lumen, lux, oriens, sol iustitiae, sol novus, stella.

Cei dintâi filosofi au reflectat asupra focului ca principiu cosmic. Potrivit lui Aristotel, pentru Heraclit focul era archè, originea tuturor lucrurilor, și, într-adevăr, în unele fragmente Heraclit pare să susțină această idee. El ar fi afirmat că universul se regenerează prin foc în fiecare eră, că există un schimb reciproc între foc și toate lucrurile, întocmai cum mărfurile sunt schimbate pe aur, iar aurul pe mărfuri. Diogene Laerțiu spune că Heraclit ar fi susținut că totul se formează din foc și în foc se năruie, toate lucrurile fiind, prin condensare sau rarefiere, niște forme modificate ale focului (prin condensare, focul se transformă în umiditate, se face pământ, la rândul său pământul devine fluid prin acțiunea apei, iar apa dă naștere unor evaporări luminoase care alimentează un alt foc). Dar, vai! Știm că Heraclit era prin definiție abscons, că „stăpânul ce-și are oracolul la Delfi nu vorbește și nu tăinuiește, ci își arată gândul prin semne”, iar mulți socotesc că menționarea focului este doar o metaforă care exprimă căt de schimbător e totul. Cu alte cuvinte, panta rhei, totul curge într-o continuă mișcare și schimbare și, aș comenta eu, nu doar că nu ne scăldăm de două ori în aceleași ape, dar nici nu ne ardem de două ori cu aceeași flacără.

Poate cea mai frumoasă identificare a focului cu divinitatea se regăsește în opera lui Plotin. Focul e manifestarea divinității tocmai pentru că, paradoxal, unitatea de la care vin toate și despre care nu se poate spune nimic, nu se clintește și nici nu se consumă într-un act de creație. Iar la acest principiu originar nu putem gândi doar ca și cum ar fi o iradiere care pornește dintr-însul, precum lumina care strălucește în jurul Soarelui, ce o emană mereu altfel, în vreme ce el rămâne la fel, fără să se consume (Enneade I, 6, 3).
Născându-se toate dintr-o iradiere, nimic nu poate fi mai frumos pe Pământ decât reprezentarea însăși a iradierii divine, anume focul. Frumusețea unei culori, care-i un lucru simplu, e zămislită de o formă ce domină întunericul materiei și de o lumină imaterială care se regăsește în culoare, aceasta fiind rațiunea sa formală. Iată de ce, mai presus decât orice alt corp, focul e frumos în sine: pentru că forma sa este imaterială, pentru că e cel mai ușor dintre toate corpurile, într-atât de ușor încât este aproape imaterial. Rămâne mereu pur, căci nu înglobează alte elemente care alcătuiesc materia, în vreme ce toate celelalte elemente înglobează focul: acestea se pot încălzi, în vreme ce focul nu se poate răci. Prin natura sa, doar focul are proprietatea culorilor, iar prin el celelalte lucruri capătă formă și culoare, iar când se îndepărtează de lumina focului încetează a mai fi frumoase.

Paginile lui Pseudo-Dionisie Areopagitul (secolele V-VI), de sorginte neoplatonică, vor influența întreaga estetică medievală. Cităm din Ierarhia cerească (XV):

Eu cred că imaginea focului reprezintă cea mai mare asemănare a duhurilor cerești cu Dumnezeu. Căci sfinții teologi (scriitorii inspirați) descriu ființa cea mai presus de ființă și fără formă în chipul focului, pentru că acesta are în înfățișările sale vizibile multe imagini ale proprietății divine (de se poate spune așa). Focul sensibil este, așa zicând, în toate lucrurile și pătrunde prin toate, fără să se amestece cu ele; el este mai presus de toate. Fiind în totul lumină și, în același timp, ascuns, el este în sine necunoscut, dacă nu i se pune înainte o materie în care să-și arate puterea sa proprie. El nu poate fi forțat și cunsocut; este stăpân peste toate și atrage în sfera sa de acțiune toate lucrurile de care se apropie.

(…)
Încă din secolul al IX-lea, Ioan Scotus Eriugena spune, în Comentariul la Ierarhia cerească I:

Această făurire universală a lumii este o flacără nemăsurată, alcătuită din multe părți ca niște lumini multe, ca să ne vădească esența pură a lucrurilor inteligibile și să le intuim cu ochii minții, împletind în inima învățaților care cred în Dumnezeu harul dumnezeiesc și ajutorul rațiunii. Așadar, bine face teologul când Îl numește pe Dumnezeu Părintele luminilor, căci de la El pornesc toate cele prin care și în care El se manifestă, iar în lumina flăcării înțelepciunii sale le unește și le plăsmuiește.

***
Umberto Eco, Pe umerii giganților, Ed. RAO, București, 2018.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s