Cu șerpii m-am târât alături. Apoi m-am înălțat cu greu… / V. Voiculescu

Vasile Voiculescu (pseudonim literar: V. Voiculescu); (1884-1963) – Poet, dramaturg, prozator, medic, rugător mistic și deținut politic. Erou al demnității românești.
Sursa: activenews.ro

Vasile Voiculescu este arestat de regimul comunist cu lotul Alexandru Teodoreanu (Sandu Tudor) liderul grupului „Rugul Aprins”. Etichetat drept legionar, mistic și contrarevoluționar, va fi judecat de Tribunalul Militar București care îl va condamna la 5 ani temniță grea pentru „uneltire împotriva orânduirii sociale”.
În vârstă de 74 de ani, poetul începe executarea pedepsei la Jilava, fiind ulterior transferat la Aiud. Starea sănătății sale se degradează rapid sub regimul de exterminare la care a fost suspus. Închis la Zarcă, Voiculescu este caracterizat de ceilalți în închisoare drept o prezență discretă, contemplativă, mereu cu rugăciunea pe buze și în inimă. Aici contractează TBC la coloana vertebrală. În timpul detenției, Vasile Voiculescu are un comportament desăvârșit și o atitudine intransigentă față de regim. Este eliberat la 28 aprilie 1962, cu un an înaintea expirării pedepsei, cu sănătatea distrusă. A trăit încă aproape un an după eliberare. Internat în majoritatea timpului în diverse spitale și sanatorii, boala nu a putut fi stopată și nici durerile alinate. În 26 aprilie 1963, sufletul lui Vasile Voiculescu a început să urce vămile văzduhului. După dorința sa, a plecat pe ultimul drum îmbrăcat cu hainele cu care se eliberase din temniță. 
După 1990 personalitatea sa începe să fie descoperită de tinerele generații.

Mai multe aici: https://www.activenews.ro/cultura-istorie/26-aprilie-Poetul-medicul-rugatorul-mistic-si-detinutul-politic-Vasile-Voiculescu-142881

*

Părinte, unde să te caut?

Părinte, unde să te caut și pentru ce te-ascunzi mereu?!…
Pe urma ta în brazda vieții alerg de la-nceputul lumii…
Cu hidrele în fundul mării, cu viermii orbi în noaptea humii,
Cu șerpii… m-am târât alături. Apoi m-am înălțat cu greu…
De-am zăbovit atât pe cale, tu știi, de la-nceputul lumii,
De-a lungul vieților, pe tine te caut doar, Părinte-al meu!

Ce slab mă surghiuniși și totuși prin ce adâncuri am trecut;
În ce-ntrupări, ca-n niște temniți, încătușat am stat, Părinte!
Prin ce ocoluri dureroase am străbătut mai înainte,
Cu ce puteri înfricoșate m-am măsurat cum m-am născut!
Și nu știam ce va să-ntâmpin de fac un pas mai înainte,
Ci singur spintecai noianul îngrozitorului trecut.

E drept că, după-atâta trudă, azi sunt puternic și bogat…
Ca-ntr-un ogor rodit-a-n mine, sporind, sămânța nemuririi,
Ce-mi răsădiși pentru vecie când m-ai zvârlit în matca firii…
În suflet astăzi port o holdă, un lan întreg îmbelșugat,
Și lutul sterp de-odinioară e plin de rodul nemuririi…
Părinte, unde ți-e grânarul și când pornești la secerat?!

***
V. Voiculescu, Poezii, Ed. Pentru literatură, București, 1968.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s