Ambient in my Library #12 – Jewish music / Sephardi Music Festival in Cordoba

Cu gândul la profesorul meu de Istoria Scrisului de la Litere / Biblioteconomie – Laurențiu Avram. Felul atent în care l-am privit mi-a schimbat cursul interior al existenței, ridicându-mă la un alt nivel, așa cum numai acele mari, puține și tainice întâlniri ale sufletului o pot face. În severitatea și distanța lui față de omenescul inferior și mediocru, am văzut un spirit erudit, căutător neliniștit al unei sclipiri care nu era de găsit în sfera realității imediate. „Avram” este o bornă, un macaz în urcușul meu personal spre lumina cunoașterii, și spre Dumnezeu. Puțini la număr sunt oamenii despre care pot spune aceasta. Și tot cu gândul la „Avram”, îmi propun (pentru un viitor apropiat) să transcriu pe blog fragmente din „Divanul” lui Cantemir, și alte frânturi, episoade, pasaje din Operele cronicarilor moldoveni, care au făcut obiectul proiectului meu de diplomă, coordonat de el. Până atunci, las în biblioteca mea să cânte muzica poporului sfânt pe care l-am cunoscut mai ales prin prisma acestei întâlniri.

Ancient Jewish music in The International Sephardi Music Festival in Cordoba

Featured photo: https://www.milkenarchive.org/music/volumes/view/a-garden-eastward/

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s