Sufletul este un torent de simțire, o furtună de gânduri, un ocean de valuri. Cine le poate stăpâni? – Spre TABOR / Ilarion V. Felea

ILARION V. FELEA (March 21, 1903 – September 18, 1961) – Austro-Hungarian, born Romanian priest and theologian of Romanian Orthodox Church. MARTIR.
Photo: crestinortodox.ro

Ce să ceară de la viață știu aproape toți oamenii, dar ce suntem datori să dăm vieții – foarte puțini se întreabă. Deși de la răspunsul acesta simplu vine tot binele și răul, toată slava și înfrângerea omului. Iar întrebările care rămân fără de răspuns nasc îndoieli și tulburări mari și păgubitoare.
*
După cârma care vine dinlăuntru, de la suflet, întâlnim în viață oameni buni, ca îngerii, de care ți-e drag și-ți vine să-i îmbrățișezi, și oameni răi, ca dracii, de care nu știi cum să fugi și să te ascunzi mai iute.

Înainte privire înlăuntrul cărții

Titlul celor patru volume Spre Tabor este, evident, simbolic. În vecinătatea Nazaretului – locul copilăriei Mântuitorului – Taborul este un munte pe înălțimea căruia contemplăm viața religioasă creștină în toată plinătatea și frumusețea ei divină. În zarea sufletului nostru, Taborul se arată ca o țintă, ca o chemare spre culmi de lumină, spre înălțimile vieții creștine, spre o trăire în apropierea lui Dumnezeu și în societatea sfinților Lui. Viața creștină este – și unde nu este se cuvine și trebuie să fie – o călătorie spre Tabor, un suiș spre culmile desăvârșirii spirituale, spre Dumnezeu.

Ciclul Spre Tabor ar vrea să fie întâi de toate o sinteză a Dogmaticii cu Morala și Liturgica (Mistica), așa cum au fost ele dintru început în Evanghelie. Despărțirea s-a făcut numai de dragul studiului și din nevoia sistematizării. În fondul vieții religioase, Dogmatica, Morala și Liturgica sunt una.
Spre Tabor ar vrea să consfințească încă o împărțire sau sistematizare a învățăturii creștine ortodoxe. Mărturisirea Ortodoxă de la Iași (1642) și Învățătura de credință creștină ortodoxă de la București (1952) au la temelie, ca părți ale aceluiași întreg: credința, nădejdea și iubirea. Spre Tabor are la temelie, ca părți ale aceluiași întreg: curățirea, luminarea și desăvârșirea sufletului.

Ce să ceară de la viață știu aproape toți oamenii, dar ce să dăm vieții – ce suntem datori să dăm vieții – foarte puțini se întreabă (și puținii care se întreabă nu au totdeauna la îndemână răspunsurile cuvenite, iar întrebările care rămând fără de răspuns nasc îndoieli și tulburări mari și păgubitoare), deși de la răspunsul acesta simplu vine tot binele și tot răul, toată slava și înfrângerea omului. După religia creștină, omul este o ființă zidită după chipul lui Dumnezeu, menită să ajungă la asemănarea cu Dumnezeu; este, așadar, o treaptă de ajungere la Dumnezeu.
Dinlăuntrul sufletului vine îndreptarea și înfrumusețarea vieții noastre, înălțarea sau căderea omului. După cârma care vine dinlăuntru, de la suflet, întâlnim în viață oameni buni, ca îngerii, de care și-e drag și-ți vine să-i îmbrățișezi, și oameni răi, ca dracii, de care nu știi cum să fugi și să te ascunzi mai iute.

Sufletul omului este un torent de simțire, o furtună de gânduri, un ocean de valuri, pofte, doruri și patimi. Cine le poate stăpâni, călăuzi și limpezi, fără numai Dumnezeu, prin puterile religiei și ale moralei, care, asemeni mișcărilor neîncetate ale valurilor mării care aruncă gunoaiele la țărm ca să-i rămână limpezi apele, alungă întunericul și întinăciunea din suflete prin puterea virtuților și prin lumina harului Său sfințitor și mântuitor ca inimile să rămână curate și liniștite?

Materialismul provoacă lupte și aduce cu sine mizerie morală și materială. Spiritualismul religiei, dimpotrivă, ajută și împacă sufletele, mulțumește și liniștește inimile, clădește o societate mai bună, mai dreaptă, mai virtuoasă, mai fericită, arătând tuturor oamenilor calea spre curățire, luminare și desăvârșire, fără de care nu poate să existe nici pace, nici mântuire, nici fericire.

Unii dintre noi suntem răi, pentru că nu rodim darurile lui Dumnezeu, nu dăm de la noi nimic și așteptăm numai să primim. Alții sunt buni, pentru că vor să fie buni; pentru că se ostenesc să se desăvârșească; primesc har și dau virtute. Trebuie, deci, să însemnăm că, în strădania spre mântuire și desăvârșire, omul nu e singur, e ajutat de Dumnezeu – prin învățătura Evangheliei, prin școala Bisericii și prin harul Sfintelor Taine, prin darul Duhului Sfânt.

Desăvârșirea, calea și urcarea spre Tabor, ca și Schimbarea la Față, nu cere omului o schimbarea sufletului în altă față, ci arătarea sufletului în adevărata lui față, în frumusețea și în strălucirea lui dumnezeiască. Taborul nu schimbă, ci descoperă, dezvăluie fața cea adevărată: curată, luminoasă, divină a sufletului. Taborul e culmea curățirii, luminării și desăvârșirii sufletului, iar cartea de față vrea să fie călăuza noastră spre culmile lui de lumină și bucurie sfântă; ghidul, tipicul, dreptarul după care se face pregătirea de călătorie, curățirea, luminarea și sfințirea sufletului pentru a ajunge la înălțimea culmilor vieții duhovnicești, la unirea și trăirea fericită cu Dumnezeu.

***
Vreau să vă semnalez, prin acest articol, cartea: Preot Ilarion V. Felea, Spre Tabor, 4 volume, Ed. Crigarux, Piatra-Neamț 2007

Câteva articole despre părintele Ilarion Felea (teologul Luminii Taborice din temnițele comuniste) – în revista ATITUDINI: https://www.atitudini.com/2017/09/sinaxar-18-septembrie-moartea-muceniceasca-parintelui-ilarion-felea/

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s