Duios îmi cântă Mozart Lacrimosa / Camelia Vasiliu

Duios și devotat îmi „cântă” și mie de peste un deceniu Prietena mea poetă, CAMI, cu zâmbetul ei ca un Psalm – mereu bun și trist, rezistent și fragil, tulburat și lin deopotrivă; îmi cântă ca de sub puterea Adevărului care, până a ne limpezi și-a ne aprinde bucuria, ne adâncește mai întâi în căutări și trăiri intense, în zbateri și întrebări nemiloase. Și totuși, accesul la iubire pe care ni-l dăruiește mereu durerea (Crucea Vieții), ne salvează, ne așează pe Calea cea strâmtă și ne luminează rosturile.

„Cu trupul fragil, tulburat de dureri… În zbateri învăț să iert și să sper.
*
Și din stâncă dacă-aș fi,
Lacrimile-ar șiroi
Din durerea inimii…

RUGĂCIUNE

Doamne, te-am îndepărtat de zbuciumul meu,
Și m-am însingurat cu grijile mele,
Cu gândurile mele, suspinurile mele,
atât de pământești,
atât de efemere.

Ai mei la vreme de cumpănă sunt,
Pribegind dureros de a lor neputință,
Zăbovind temător la răspântiile grele,
atât de pământești,
atât de efemere.

Doamne, dă-mi înțelepciune, să Te regăsesc,
Dă-mi sănătate, gând bun și putere,
Datoriile vieții să le împlinesc,
atât de pământești,
atât de efemere.

În zbateri învăț să iert și să sper,
Dușman e-ndoiala de-ntreb unde ești;
Ajută-mă, Doamne, te rog,
Revino, cu lumină, în gândurile mele,
atât de pământești,
atât de efemere…

SĂ FII CU NOI

Să fii un zâmbet
Alungător de tristețe,
Cu glas de cântec,
Să ne dai zilnic binețe,
Să fii dulceața
Petalelor de trandafir,
S-aduci speranța,
Parfum vindecător de mir,
S-alini cu rouă
Răni lăcrimânde din trupuri,
S-arunci când plouă
Stropi de tămâie pe lucruri,
Pe-nălțătoare
Virtuți și voințe, iubiri,
S-aduci iertare
Tainicelor mărturisiri.

De-i cu putință,
Să izbăvim în credință,
Prin mântuire,
Calea spre Dumnezeire.

Să fii cu noi,
Și-n trecut și astăzi și apoi…

DĂ-NE O SPERANȚĂ, INFINITULE!

Ne opunem infinitului,
Dincolo de acea poartă,
Deși îi aparținem, incontestabil,
Pe de-a-ntregul.

Ne simțim la adăpost de infinit
În viața aceasta.

De ce ne este teamă?

Dă-ne o speranță, infinitule,
Când poarta e închisă
Spre noi înșine,
Care suntem…

TIMPUL STELELOR (haiku)

Timpul stelelor,
Minus spre plus infinit;
Cine-l măsoară?

GÂND NEMĂRGINIT (haiku)

Gând nemărginit,
Împlinire prin faptă,
Viață, oameni, mit.

MAMA

Cine mă iartă,
Cine mă ceartă,
Cine m-alină,
Cine mă-nchină,
În prag de noapte,
Cu dorite șoapte?

Cine mă crește
Și mă iubește,
Mă-mbrățișează,
Mereu veghează
Să am de toate
Pe cât se poate?

Curmă durerea,
Cu mângâierea,
Vârstă nu are;
Lacrimi amare
Varsă de dor
Pentru odor.

*
Odorul sunt eu;
La bine, la greu,
O vreau pe ea,
Pe mama mea!

DIN DUREREA INIMII

Și din stâncă dacă-aș fi,
Lacrimile-ar șiroi
Din durerea inimii…

TĂCEREA ÎNGERILOR ALBI

Uneori,
Tăcerea este atât de frumoasă,
Ca o unduire de îngeri albi,
Încât mă îngrozește gândul
Că aș putea-o pierde.

Oare unde ni se ascund îngerii?
I-aș chema, fără să tulbur
Bunătate de tăcere,
Și smerenie în singurătate.

Îngerii vin de acolo, de sus,
De dincolo de poarta tăcerii,
De dincolo de poarta singurătății,
Unde sunt prea albi
Pentru a fi triști,
Și prea albi
Pentru a nu fi singuri.

*
Uneori,
Ne dorim să cucerim dreptul de a tăcea
Al îngerilor albi.

MOARTEA MORȚII

Dumnezeu nu a creat îngeri căzuți;
ei au ales moartea.

Moarte, te văd cum ai ajuns vedetă,
Mizând pe viață roluri la ruletă.
Își cântă lumea jalnicul prohod,
Descoperindu-te-n călău, pe eșafod,
Ghilotinând și bombe fumegând,
Din neguri cataclisme săgetând,
Boli incurabile, sau aspre pandemii,
Carnagii printre inimi și copii;
Îi pui la zid pe mulți c-un genocid,
Turbat arunci chemări de suicid!

Dar iată, vine vremea, moartea mea,
Și rolul tău nu se va mai juca;
Nicicând pedeapsa nu-ți va fi mai grea,
Decât când fără temeri, te-om uita…

*
Se-apropie, ca-n proorocirea sorții,
Din judecată dreaptă, moartea morții!

***
Camelia Vasiliu, Duios îmi cântă Mozart Lacrimosa, Ed. PIM, Iași, 2011

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s