Lucrarea îngerului – Plonjon acut (și tăcut) în miezul conștiinței tale / Andrei Pleșu

„Dealurile acestea sunt spinarea lui Dumnezeu. Dacă așa arată spinarea Lui, gândiți-vă cât de frumoasă trebuie să-i fie fața.” (Părintele Cleopa)

„Îngeri și oameni” / sursa: dilemaveche.ro

*
ÎNGERUL ȘI CLIPA

Îngerul scoate secunda din anonimat.

În timpul lucrului, întorc deodată capul, ca din întâmplare, spre dreapta și văd pe fereastră apusul. O lumină roz decupează pe zidul casei învecinate coroana barocă a unui copac. În zare, aceeași lumină roză colorează lacul și norii, dincolo de care soarele, roză, coboară vertiginos. Până să devin conștient de spectacol, totul reintră în indistinct. A durat o clipă, o singură clipă, și nimic nu explică grațioasa coincidență dintre clipa aceasta fără corp și privirea mea, smulsă brusc din vârful peniței pentru a căuta nu în față, cum ar fi fost mai de înțeles, ci spre dreapta, spre locul fulgurației. Eram concentrat și deodată am devenit atent, dincolo de sfera concentrării mele. Răspunsesem, parcă, unui apel, discret și totodată imperativ. Așa îmi închipui unul din modurile de operare ale îngerului: un plonjon acut, în miezul conștiinței tale, având ca efect un spor de atenție și o intensificare a intelecției. Îngerul te extrage, în asemenea situații, din exercițiul gimnastic al gândirii, pentru a te cufunda în real, pentru a te obliga să iei notă de fastul, adesea inobservabil, al unui moment privilegiat. Îngerul scoate secunda din anonimat, exaltă clipa cea repede, te mântuie de previzibila ta discursivitate. E marele maestru al instantaneului, al lui nunc stans. Ori de câte ori devii, brusc, atent la ceva din afara ta, din afara interesului tău, ești sub puterea blândă a îngerului, care te constrânge să devii „obiectiv”… (…)

Apus de soare – Foto: Buna mea prietenă, Veronica Amalia Axinte

*
TĂCEREA ÎNGERILOR

Tăcerea îngerilor este o tăcere eminamente făptuitoare.

Îngerii tac, așa cum știu să tacă, în genere, naturile slujitoare. Tăcerea lor e forma supremă a „ascultării”, semnul radical al smereniei disponibile, așteptarea intensă a poruncii dumnezeiești. Ceea ce „se aude” în tăcerea aceasta e o maximă receptivitate față de voia altuia. Călugării care se străduiesc să imite moravurile îngerilor nu sunt niciodată mai aproape de țel decât atunci când tac.

Întrucât textele sacre consemnează mai cu seamă momentele când îngerii vorbesc, când, în împrejurări speciale, se adresează oamenilor, nu suntem obișnuiți să ne reprezentăm tăcerea prelungă dintre fulgurantele lor discursuri. De altfel, chiar când vorbesc, îngerii sunt, de regulă, laconici, strict indicativi, fără volute, fără ornamentică.

Pe de altă parte, îngerii – cei păzitori mai ales – sunt, prin delegație divină, pedagogii noștri. Cum se împacă pedagogia cu tăcerea? În imediat, lucrul e imposibil. Nimic nu e mai putțin misterios decât un profesor. Profesorul e locvace și divulgativ. E cu atât mai bun pedagog cu cât se ține mai departe de mistagogie. Îngerul însă trebuie să înlocuiască discursul prin prezență. Iar prezența lui e – înafara unor momente privilegiate – extrem de discretă. Suntem învăluiți fără încetare de tăcerea îngerului nostru pe care, neatenți, o perceem ca absență, ca demisie neputincioasă.

Despre ce vorbește tăcerea unui înger? „Despre tăcerea dumnezeiască” – spune Dionisie. Adică despre tăcerea care se află dincolo de Cuvântul Lui, în tenebra supra-evidentă a plenitudinii Sale. Or, singurul mod de a indica tăcerea însăși, tăcerea atentă, orientată, harnică. Fiindcă există specii ale tăcerii care nu au nimic de-a face cu tăcerea îngerului: tăcerea obosită, stupoarea, inexpresivitatea, evaziunea, nesimțirea, lenea. Pe scurt, tăcerea în care n-a locuit niciodată nici măcar o fărâmă de cuvânt. Dimpotrivă, tăcerea îngerului e plină de gest și aluzie. Uneori e însoțită de un surâs, ca tăcerea aceea formidabilă, aproape echivocă, de pe chipul îngerului care, în finalul unui film de Pasolini, privește mormântul gol al lui Iisus. Tăcerea îngerului vorbește despre dumnezeiasca tăcere a mormântului gol. Și despre vidul impenetrabil, atotcuprinzător, al Celui Înviat, care transformă moartea în vacuitate.

Tăcerea îngerilor este o tăcere eminamente făptuitoare. Ei ni se adresează, fără cuvinte, prin acțiunea lor, prin evenimente, întâmplări și experiențe. Ploaia căzând egal pe fața unui lac poate fi mai plină de îngeri decât un compact op de teologie.

***
Andrei Pleșu, Despre îngeri, Ed. Humanitas, București, 2016.

Arhanghelul Mihail – Pictură de Vera Simo (#verasimoangel; #verasimoart)

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s