E omul o ființă suficientă sie însăși? – Optimism și pesimism în concepția goetheană despre lume / R. Steiner

Sâmbătă dimineața / AMT Photo

Dacă este să atingă fericirea, omul și-o poate datora numai sieși. Orice putere care i-ar dărui-o din afară l-ar condamna cu aceasta la nelibertate.

Lumea exterioară nu este, în sine, nici bună, nici rea, ea devine astfel numai prin om.

Omul s-a dovedit a fi punctul central al ordinii lumii. El atinge ca spirit suprema formă a existenței și împlinește în gândire cel mai desăvârșit proces al lumii. Numai în felul cum aruncă el lumină asupra lucrurilor sunt ele într-adevăr. Aceasta este o concepție conform căreia reazemul, țelul și miezul existenței sale le are omul în sine. Ea face din om o ființă care își este suficientă sie însăși. El trebuie să găsească în sine sprijinul pentru tot ceea ce este legat de ființa lui. Deci și pentru fericirea lui. Dacă este să o atingă, el și-o poate datora numai sieși. Orice putere care i-ar dărui-o din afară l-ar condamna cu aceasta la nelibertate. Ceva anume nu poate aduce satisfacție omului, dacă această facultate nu i-a fost conferită mai întâi de el.

Dacă este ca ceva să reprezinte pentru noi o satisfacție, trebuie să-i conferim mai întâi acea forță prin care el o poate face. Plăcerea și neplăcerea există pentru om, într-un sens mai înalt, numai în măsura în care el le resimte ca atare. Cu aceasta, se prăbușește orice optimism și pesimism. Primul presupune că lumea ar fi așa, că totul în ea este bun, că-l duce pe om la cea mai înaltă mulțumire. Dar dacă este să fie așa, trebuie să câștige el însuși, de la obiectele ei, ceva ce el își dorește, adică el nu poate deveni fericit prin lume, ci numai prin sine.

Pesimistul, în schimb, crede că lumea este astfel făcută, încât îl lasă pe om veșnic nemulțumit, crede că el n-ar putea fi niciodată fericit. Obiecția de mai sus este, firește, valabilă și aici. Lumea exterioară nu este, în sine, nici bună, nici rea, ea devine astfel numai prin om. Omul ar trebui să se facă el însuși nefericit, dacă ar fi ca pesimismul să fie întemeiat. El ar trebui să dorească nefericirea. Dar satisfacerea dorințelor sale îi întemeiază tocmai fericirea. Dacă este consecvent, pesimistul ar trebui să presupună că omul își vede în nefericire propria-i fericire. Cu aceasta, însă, concepția lui s-ar destrăma din nou. Această singură reflecție arată cu destulă claritate caracterul eronat al pesimistului.

***
Rudolf Steiner, Teoria cunoașterii în concepția goetheană despre lume, București: Ed. Univers Enciclopedic Gold, Cluj Napoca: Ed. Triade, 2014

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s