Cine nu participă la binefacerile soarelui, ale ploilor și ale rugăciunii – nu se rumenește și nu se coace / Al. Mironescu

Source: https://www.pravmir.com/from-silence-to-stillness/

Și iată, astfel, înainte de restaurarea lumii, toate religiile se atingeau între ele printr-un singur punct: Rugăciunea. (Balzac)

Rugăciunea, ca și viața, e precară și necontenit amenințată. Totuși, ar fi o mare eroare să credem că această coloană vertebrală a lumii, care este rugăciunea, e o închipuire sau că, în vreun fel, a fost lichidată. Cum n-au încetat soarele și ploaia, tot astfel și rugăciunea este „sine intermissione”. De fapt, problema e de participare: de participare la binefacerile soarelui și ale ploilor, ca și la binecuvântata revărsare de har.

Cunoaște-te pe tine însuți! – iată un demers, o acțiune din ce în ce mai puțin filosofică, din ce în ce mai puțin gratuită. Dimpotrivă, de mare stringență și strictă utilitate. În mijlocul atâtor complicații inutile sau păgubitoare, văd semne consistente că se aspiră și la o simplificare, la o simplitate, la căutarea cumva a unui răspuns la o întrebare pe care o respirăm toți și care este: oare, în horbota aceasta de lucruri și idei, ce este esențial?

Ce este esențial? – Într-adevăr! – căci ceva, sigur, este esențial. Unii totdeauna au cunoscut și cu mari puteri și sacrificii au menținut de-a lungul veacurilor acest esențial pe ordinea de zi, și, de fapt, prin această acțiune mereu salutară, omenirea, în luptă cu moartea și tenebrele, a supraviețuit și a realizat frumusețea și grandoarea pe care le cunoaștem și sunt gravate în blazonul de noblețe al omului. Numărul va crește.

E rugăciunea, meditația, calea, soluția care ne înscrie cu fermitate și eficiență în această perspectivă benefică. Eu nu cunosc alta mai în miezul lucrurilor, de mai mare anvergură, și mai efectivă, ca și cum ar fi însuși nervum rerum. E aici, sigur, un secret, o legătură ombilicală cu o sursă generatoare și regeneratoare. Rugăciunea, ca și viața, e precară și necontenit amenințată, într-o instabilitate, căci nu se păstrează chiar de la sine un echilibru, o unitate spiritual-naturală. Totuși, ar fi o mare eroare să credem că această coloană vertebrală a lumii, care este rugăciunea, e o închipuire sau că, în vreun fel, a fost lichidată. Cum n-au încetat soarele și ploaia, tot astfel și rugăciunea este „sine intermissione”. De fapt, problema e de participare – de participare la binefacerile soarelui și ale ploilor, ca și la binecuvântata revărsare de har.

Știu, există un fel al ignoranței și al stângăciei de a fi în contrapunct sau de a fi absent. Ba plouă, ba e soare, dar tu ba ești aici, ba ești dincolo, ba nu ești nicăieri, și niciodată nu prinzi ce trebuie. Încă o dată, problema e de participare, și cine nu înțelege aceasta, nici nu se rumenește, nici nu se coace.
Am să închei pomenind de Balzac, care a purtat în măruntaiele lui, la o modalitate monumentală – căreia i-a dat expresie Rodin – o aglomerație de păcate și de pasiuni teribile. Cu geniul său, Balzac a scris și aceste cuvinte, pe care mi le reamintesc cu o concentrată emoție: „Și iată, astfel, înainte de restaurarea lumii, toate religiile se atingeau între ele printr-un singur punct: Rugăciunea”.

***
Alexandru Codin Mironescu, La scaunul mărturisirii, Ed. Renașterea, Cluj Napoca, 2015

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s