În SUFLET purtăm chipul lui Dumnezeu, așa precum copilul poartă pe față chipul părinților / Ilarion Felea

Religia iubirii de Pr. Ilarion Felea – coperta

În suflet sălășluiește înțelepciunea, bunătatea, iubirea și toate puterile cu ajutorul cărora ne ridicăm până la asemănarea cu Dumnezeu.

Prin suflet se înțelege omul cu adevărata lui valoare și menire.

Enigma omului nu se poate dezlega fără să admitem existența sufletului, așa după cum nici enigma lumii nu se poate dezlega fără să admitem existența ființei lui Dumnezeu.

Viața nu este numai ardere, nici moartea numai stingere.

Omul nu poate fi înțeles și definit numai prin studiul materiei. La constatarea aceasta ajungem îndată ce facem apel la științele pozitive ca să ne răspundă la întrebarea: „Ce este omul?”. Materia, cu elementele și combinațiile ei fizico-chimice, nu ne poate lămuri tocmai esențialul, adică facultățile, funcțiunile și creațiile care constituie specificul ființei umane. În om întâlnim laboratoarele cele mai ingenios construite, fabricile cele mai complicate, motoarele cele mai perfecte, toate sub o comandă inteligentă, dar nevăzută și necunoscută, pe care omenirea a numit-o suflet. Fără să admitem existența sufletului, omul nu se poate defini.

Dacă atomii și elementele materiei ar avea simțire, inteligență, memorie și voință, o explicație ar fi posibilă. Cum însă materia este pasivă, inertă și moartă, și cum omul posedă calități și desfășoară activități care nu se atribuie materiei, în ființa lui se deschide o lume nouă, lumea spiritului nevăzut care străbate, ordonează și însuflețește materia. Lumea aceasta, până acum, nu a fost descoperită și cunoscută decât prin religie. Știința încă nu a pătruns în misterul sufletului. Studiind embrionul și atomul, nu poate vedea sufletul. Prin cercetările, observațiile și experiențele ei, știința ne duce numai până la marginile misterului. De aici încolo ne întâmpină și ne conduce religia, cu revelațiile, experiențele și învățăturile ei.

Probele raționale prin care religia creștină susține și dovedește existența sufletului în materia corpului uman, pe lângă cele biblice, sunt următoarele:

  1. Conștiința de sine. Materia nu are conștiință de sine, omul are. Materia nu știe că există, omul știe. Materia, cu atomii ei de oxigen, hidrogen, fosfor, carbon, fier, etc nu este în stare de conștiință și nici nu poate naște conștiința. Nimeni și nimic nu poate da ce nu are. Omul este conștient de existența lui, are simțul personalității, știe că trăiește și se deosebește de restul ființelor și a lucrurilor. (…)
  2. Permanența eului. În fiecare ceas și în fiecare clipă, materia corpului omenesc este în continuă mișcare și în neîncetată schimbare. După câțiva ani, deși corpul este același, materia din care se compune este cu totul alta. Zilnic mor, cu milioanele, celulele din noi și se înlocuiesc prin altele, și totuși noi rămânem aceiași care am fost, oameni cu aceeași simțire, cu aceeași inteligență, cu aceeași memorie. (…) Cum se face că, deși materia e divizibilă și se înnoiește mereu, iar omul se transformă neîncetat și încă de mai multe ori în viață, rămâne în permanență același? Răspunsul e limpede: numai cărămizile se înlocuiesc, elementele îmbătrânite ale materiei; pe când forța care le străbate și le însuflețește rămâne neschimbată. Forța aceasta este scânteia divină care se numește suflet. Dacă sufletul ar fi produsul materiei și s-ar schimba cum se schimbă materia – gândirea și memoria ar fi cu neputință.
  3. Lupta dintre spirit și materie. În ființa omului se desfășoară un război nevăzut și neîncetat. Este lupta care se dă în conștiința noastră între bine și rău, între virtute și viciu, între lumină și întuneric, între adevăr și minciună, între suflet și carne. De unde este neliniștea conștiinței și nemulțumirea de sine? De unde lupta omului cu sine însuși? De unde conflictul, uneori tragic, între poftele trupului și chemările conștiinței? Materia în sine este indiferentă și inertă. Omul, irelevant că e religios sau nu, e un nemulțumit și un neliniștit. Îl mistuie un dor lăuntric, de perfecționare, îl inspiră, îl arde ca un foc nestins și-l îndrumă neîncetat spre mai bine. Aude din adâncuri mereu același cântec: excelsior… per aspera as astra… Din aceste adâncuri vin poruncile care ne obligă să ne rugăm, să postim, să ne căim pentru greșeli, și pentru unele crime ascunse, unii, să ne sinucidem. De unde toate acestea?… Desigur nu din materie. Numai din suflet. Sufletul este cauza luptei lăuntrice din ființa omului. Sufletul este acel alter ego care condamnă în noi înșine și uneori distruge ceea ce se face împotriva voinței lui.
  4. Existența enigmelor. Omul este o ființă plină de enigme. Prin noi înșine, nu știm de unde venim, cine suntem, ce rost avem în lume și unde mergem. Nu știm ce este conștiința de sine și cum colaborează conștiința cu celulele corpului. Nu cunoaștem procesele mintale; nu știm cum se naște gândirea și cum se păstrează amintirile în minte; nu pricepem cum lucrează inteligența și cum se face legătura dintre rațiune și creier. Nu putem străbate în cămara memoriei și în câmpul vast și misterios al subconștientului. Câte enigme nu se ascund în organele corpului nostru, în laboratoarele, motoarele și celulele care ajută creșterea și întrețin viața în noi!… Sunt nenumărate enigme în ființa omului, care se pot înțelege doar prin suflet. Enigma omului nu se poate dezlega fără să admitem existența sufletului, așa după cum enigma lumii nu se poate dezlega fără să admitem existența ființei lui Dumnezeu.
  5. Munca. Când omul se dedică muncii, cu toată pasiunea și cu toată ființa lui, se uită pe sine. Cu deosebire învățații, poeții, filozofii, idealiștii de toate felurile, se cufundă atât de mult în preocupările lor dezinteresate, încât își uită de corp, de mâncare, de sete, de frig, de căldură și de alte nevoi, încât se pare că nu mai trăiesc în trup. De fapt, în acele momente de uitare și cufundare în gândurile și preocupările lor, ei trăiesc în altă lume, în lumea ideilor și a sentimentelor pure, în lumea sufletului separat de corp.
  6. Moartea. Chirurgii au cercetat și disecat corpul omului până în cele mai mici amănunte, Au explorat totul, fără să dea de urma sufletului. Munca în direcția aceasta este zadarnică și chiar absurdă, ca și osteneala de a afla îngerii în stratosferă. Dar aceasta nu înseamnă că sufletul nu există. Moartea, după cea mai bună definiție, este despărțirea sufletului de corp. Nicăieri nu se evidențiază mai bine existența sufletului în corp, ca în momentul morții. Omul are încă aceeași greutate și aceeași înfățișare, numai că lipsește factorul care însuflețește hoitul. Lipsește suflarea, spiritul dătător de viață, duhul lui Dumnezeu. Aici e taina. Și cât de departe este viața de moarte, tot atât de departe este corpul viu de corpul mort, corpul din care încă nu a zburat porumbelul vieții de corpul care nu mai este străbătut de scânteia sufletului. Viața nu este numai ardere, nici moartea numai stingere. Din acest punct de vedere nu este mare deosebire între viață și moarte, deoarece și în moarte este ardere. În corpul care se descompune lucrează tot o anumită putere de viață, dar cu totul alta decât cea care stăpânea în corp înainte de moarte. Acum stăpânesc bacilii distrugerii, viermii. Cu moartea, materia se întoarce la starea ei chimică, inertă și anorganică. Rămâne sufletul, existența pură, liberă, spirituală și nemuritoare.
  7. La aceste probe pe care ni le impune experiența, logica inimii și mintea sănătoasă, se adaugă certitudinea credinței, revelația și învățătura religiei. Toate religiile profesează credința în existența sufletului independent de trup. Toate religiile fac deosebire între suflet și trup, toate religiile dau întâietate sufletului față de trup, toate religiile au cultul morților, cultul spiritelor cu existența dincolo de moartea trupului. Până și materialiștii sunt siliți să facă deosebire între viața animalică și viața spirituală, care însă nu se poate înțelege și e un non-sens, fără să admitem existența sufletului. Toate virtuțile, toate creațiile artistice și operațiile intelectuale ale omului își au izvorul și temeiul în suflet. „În suflet purtăm chipul lui Dumnezeu, așa precum copilul poartă pe față chipul părinților” spune P.S. Episcop Andrei Magieru. În suflet sălășluiește înțelepciunea, bunătatea, iubirea și toate puterile cu ajutorul cărora ne ridicăm până la asemănarea cu Dumnezeu. Prin suflet se înțelege omul cu adevărata lui valoare și menire. Sufletul este esențial în om pentru că el întreține viața, de când „a zidit Domnul Dumnezeu pe om din țărâna pământului și a suflat în nările lui suflare de viață, și s-a făcut Adam ființă vie” (Fac. 2,7)

***
Ilarion V. felea, Religia iubirii, Ed. Reîntregirea, Alba Iulia, 2012

Chipul sufletesc #verasimoangel

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s