Triumful asupra morții – Viața spirituală a lui Schubert / Patrick Kavanaugh

Drawing of Franz Schubert (1797–1828) by Josef Kupelwieser; Source – facebook

Câteodată mi se pare că n-am aparținut deloc acestei lumi.
Franz Peter Schubert

Viața scurtă a lui Franz Schubert este un studiu al absurdității. Cunoscut pentru atât de multe compoziții frumoase și vesele, acesta s-a confruntat cu o serie dureroasă de dezamăgiri, chinuri și cu sărăcia. Născut în Viena, fiu al unui profesor sărac, Schubert nu a beneficiat niciodată de educație muzicală. Însă talentul său era atât de mare încât în 1808, la vârsta de 11 ani, a fost acceptat în corul paraclisului la curte. Câțiva ani mai târziu a început să compună. A perseverat chiar și atunci când era atât de sărac încât nu-și putea cumpăra hârtie pentru a scrie muzică; singura hârtie pe care o avea pentru compozițiile sale era primită cadou.

Atunci când în 1813 vocea i s-a înrăutățit, Schubert (asemeni lui Haydn cu 64 de ani înainte) a fost dat afară din cor. Descurajat și descumpănit, a lucrat 3 ani sumbri în școala tatălui său. După aceea, s-a dedat unei existențe neconvenționale și relaxate în care a perseverat până la sfârșitul vieții sale. Din fericire, dispoziția sa veselă i-a adus numeroși prieteni, dintre care mulți au făcut parte dintr-o grupare muzicală numită „Schubertienii”. Aceștia n-au fost niște patroni bogați care să-i poată rezolva problemele financiare, dar l-au încurajat să compună multe din capodoperele sale.

Schubert și-a petrecut mare parte din viață în sărăcie și greutăți, însă greutățile financiare nu i-au diminuat niciodată entuziasmul de a compune. Faptul că sute de compoziții curgeau pur și simplu din imaginația sa – cântece, simfonii, muzică de cameră, mise și lucrări pentru pian – , dintre care multe sunt considerate astăzi parte din repertoriul standard, este uimitor. Acesta mărturisea că „odată ce o lucrare este gata, încep alta”. Schubert chiar mergea la culcare cu ochelarii pe nas pentru a putea începe lucrul îndată ce se trezea!

Din păcate, muzica nu i-a adus compozitorului aproape niciun venit. În 1823, cântecul său remarcabil Regele ielelor a devenit foarte popular și i-a asigurat un venit considerabil, însă a vândut, cu nebăgare de seamă, drepturile pentru această lucrare clasică pe echivalentul a doar câteva sute de dolari. A mai vândut unui editor trei volume de cântece pentru doar 800 de florini, iar editorul a câștigat doar de pe urma unuia, Călătorul, 36.000 de florini.

Altădată, Schubert a scris două mișcări de orchestră și a mai făcut schița pentru încă două, după care a renunțat la proiect și l-a abandonat. Unul dintre prietenii săi a găsit partitura în 1865 și ca urmare Simfonia neterminată a lui Schubert a putut fi cântată în premieră. Aceasta continuă să fie una dintre cele mai renumite fragmente muzicale din istorie.

Tragediile personale au fost parte din dificultățile cu care s-a confruntat Schubert, în special după ce s-a împrietenit cu un tânăr pe nume Franz Schober. Scos de sub influența călăuzitoare a tatălui său, Schubert a fost, după cum alți prieteni ai săi mărturisesc, „dus pe cărări greșite” de către acest om fără credință. Nu se cunosc prea multe detalii ale escapadelor de noapte ale Vienei, însă majoritatea experților consideră că Schubert a dobândit sifilis în urma acestor aventuri. Directorii de teatru au continuat să refuze să pună în scenă operele lui Schubert, iar acest șir de respingeri continue a umbrit temperamentul optimist al compozitorului.

Marele erou al lui Schubert a fost Beethoven. Deși dacă abia se cunoscuseră, Beethoven a studiat unele din cântecele sale și a afirmat: „Cu adevărat, în Schubert se află o sclipire divină!” Tânărul compozitor a suferit mult atunci când eroul său a murit și a purtat o torță la procesiunea înmormântării lui Beethoven. Peste doi ani, însuși Schubert se găsea pe patul de moarte, cu febră și delir diagnosticate ca tifos, o boală comună în mahalalele orașelor. Avea doar trezeci și unu de ani.

Viața scurtă a lui Schubert a trecut într-o relativă obscuritate și multe dintre detaliile despre gândurile și credințele sale au rămas necunoscute. Cu toate acestea, eset evident că ceea ce l-a ajutat să-și întărească duhul în acele perioade dificile a fost credința sa în Dumnezeu. Prietenul său apropiat Anselm Huttenbrenner scria: „Schubert a avut și o fire credincioasă și credea cu tărie în Dumnezeu și în veșnicia sufletului. Simțul său religios este în mod vădit exprimat în multe dintre cântecele sale. Atunci când s-a aflat în dificultate nu și-a pierdut curajul și dacă, uneori avea mai mult decât îi trebuia, împărțea de bunăvoie cu cei ce îi cereau de pomană.” Un tânăr prieten, amintindu-și de grija lui Schubert față de ceilalți, a spus că aceasta „era o mărturie a faptului că mama sa a pus în sufletul lui temeliile sentimentului religios și al integrității cu grijă și blândețe maternă, umplându-i inima tânără cu acestea.”

Credința tatălui său reiese dintr-o scrisoare de consolare trimisă celuilalt fiu al său, la scurt timp de la moartea prematură a compozitorului. În aceasta, tatăl îl îndeamnă: „Să căutăm alinare la Dumnezeu și să îndurăm orice nenorocire s-ar abate asupra noastră din voia înțeleaptă a lui Dumnezeu și să ne supunem neclintiți voii Sale. Iar ceea ce ni se întâmplă trebuie să ne convingă de înțelepciunea și bunătatea lui Dumnezeu și să ne dea pace. Astfel, fii curajos și ai credință deplină în Dumnezeu. Acesta îți va da o soartă bună prin binecuvântarea Sa.”

(…)
Schubert a făcut referire la credința lui și în scrisori, mulțumind Domnului pentru talentul dăruit. În 1825, acesta a trimis o scrisoare acasă pentru a descrie modul în care auditoriul a răspuns la o nouă lucrare sacră pe care o alcătuise. „Captivează orice suflet și îl aduce la credință”, a scris acesta. Cu privire la auditoriu, a remarcat că „s-au minunat foarte mult de evlavia mea”. A încheiat spunând: „Cred că se datorează faptului că nu am forțat niciodată evlavia înlăuntrul meu și nu am compus niciodată imnuri sau rugăciuni de acest fel, ci doar dacă mi-au venit în minte pe neașteptate; dar atunci este de obicei adevărata evlavie”.

Alte scrisori scot la iveală părți diferite ale sufletului său. În una din ele, el deplânge acea muzică ce „nu seamănă în oameni dragostea, ci nebunia: care trezește în ei râsul disprețuitor în loc să le înalțe gândul la Dumnezeu”. În altă scrisoare, izbucnește cu repulsie la vederea unei cruci și a unei capele înălțate pentru a marca locul unei bătălii săngeroase. „Aceste simboluri sacre sunt menite pe de o parte să comemoreze, și pe de altă parte să răscumpere o nelegiuire teribilă. O, Hristoase, peste câte astfel de fapte rușinoase mai trebuie să-Ți împrumuți chipul? Din viața Lui, care este cea mai convingătoare mărturie a ticăloșiei noastre umane, ei înalță peste tot o imagine în lemn și piatră, ca și cum ar spune: Uite, am călcat în picioarele noastre păcătoase cea mai desăvârșită creație a puternicului Dumnezeu. Ce ne va opri atunci să nimicim cu ușurință restul omenirii de rând?”

În 1816, Schubert a început să țină un jurnal în care nota gânduri bizare care îi veneau când se afla în singurătate: „Omul vine pe lume cu credință, care este mult superioară cunoașterii și înțelegerii, căci pentru a cunoaște și a înțelege un lucru trebuie, mai întâi, să creadă în acesta. Rațiunea nu este nimic altceva decât credința cercetată.” Afundat în sărăcie, acesta scria: „Omul îndură potrivnicia fără să se plângă, însă o simte și mai puternic. De ce ne-a dăruit Dumnezeu compasiunea?”

Însă ceea ce reflectă cel mai bine credința lui Schubert este muzica sa. Biograful Peggy Woodford observă că, în ciuda lipsei a mare parte din detaliile ce privesc viața și credința lui Schubert, întreaga sa creație muzicală presupune „o intensă viață spirituală”. Cântecele sale, în special, „arată că a fost un om profund credincios”, scrie aceasta. Triumful asupra morții este o temă majoră în toate transpunerile pe muzică ale textelor lui Novalis, potrivit cunoscutului bariton Dietrich Fischer-Dieskau. Într-un studiu al cântecelor lui Schubert, acesta a scris: „Zbuciumul lui Schubert pentru acest fenomen se manifestă aici ca experiență personală a unui act de credință.” Schubert a scris o cantitate considerabilă de muzică sacră, remarcabilă prin diversitatea ei. Între aceste lucrări se regăsesc: Imn pentru credință, speranță și binefacere, cantata sacră Cântecul de victorie al lui Miriam și Imnul Duhului Sfânt, pentru care se spune că Schubert s-a străduit din răsputeri. Mai mult decât atât, a lăsat în urmă o cantată de Paști despre momentul în care Iisus l-a înviat pe Lazăr din morți.

Schubert a sperat ani de-a rândul la un post de capelmaistru la vreo biserică din zonă, însă o astfel de ofertă nu s-a materializat niciodată. Poate din această cauză, viața sa spirituală a fost una individualistă și personală, așa cum și darurile sale muzicale au fost unice și dobândite prin exercițiu personal. Printre tulburările din viața sa tragică, o combinație de două elemente – credința în Dumnezeu și talentul dăruit de Dumnezeu – l-a ajutat să creeze, fără aplauze și ovații, numeroasele capodopere pe care le prețuim astăzi.

***
Patrick Kavanaugh, Viața spirituală a marilor compozitori de muzică clasică, Trad. Pr. Lucian Filip, Ed. Doxologia, Iași 2019

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s