Ieșirea din pătrat e perpendiculară pe foaie / Mircea Cărtărescu, Solenoid

Culcușeală de geniu – AMT Photo

Un om de sânge ia din pisc noroi
Și zămislește marea lui fantomă
De reverie, umbră și aromă,
Și o pogoară vie printre noi.

Dar jertfa lui zadarnică se pare,
Pe cât e ghiersul cărții de frumos.
Carte iubită, fără de folos
,
Tu nu răspunzi la nicio întrebare.

Tudor Arghezi, Ex Libris

*
We search in places where nothing can be found, like spiders weaving their nets in bathrooms where no flies, no mosquitoes can enter. We are like people drawn on a sheet of paper, inside a square. The exit, wide and easy, is perpendicular to the sheet. So, to the amazement of those left between the four lines of ink, the chosen one suddenly breaks the chrysalis, spreads enormous wings and rises slightly, casting his shadow, from above, in his former world.

*

Am avut, de când mă știu, un puternic sentiment de predestinare. Prin însuși faptul că am deschis ochii în lume m-am simțit un ales. Căci n-au fost ochi de păianjen, nici ochii cu mii de hexagoane ai muștei, nici ochii din vârful cornițelor de melc. N-am venit în lume ca bacterie sau ca miriapod. Am simțit că uriașul ganglion din craniul meu mă predestina căutării obsesive a ieșirii. Am înțeles că trebuie să-mi folosesc creierul ca pe un ochi, deschis și atent sub coaja străvezie a țestei, în stare să vadă cu alt fel de vedere și să detecteze fisurile și semnele, artefactele ascunse și legăturile obscure ale testului de inteligență, răbdare, dragoste și credință care e lumea. De când mă știu nu fac decât să caut breșe în suprafața aparent netedă, logică, fără fisură a machetei de sub țeastă.

*

N-am râs niciodată de portar și de farfuriile lui zburătoare. E doar unul dintre cei ce se simt străini în lumea noastră. Unul dintre cei ce se zbat, caută și așteaptă. Cred că neliniștea celor ca el, oricât de ridicolă, e deja semnul unei alegeri. Căci nimeni în această lume în care totul conspiră la construirea unei iluzii perfecte și a unei disperări pe măsură, nu poate spera dacă nu i-a fost dat să spere și nu poate căuta dacă nu are instinctul căutării adânc gravat în carnea minții lui. Căutăm prostește, căutăm în locuri în care nu e nimic de găsit, ca păianjenii ce-și țes plasa în săli de baie în care nicio muscă, niciun țânțar nu poate pătrunde. Ne uscăm în plasele noastre cu miile, dar ceea ce nu moare e nevoia noastră de adevăr. Suntem ca niște oameni desenați pe o foaie, în interiorul unui pătrat. Nu putem trece de liniile negre, și ne epuizăm scotocind, de zeci și sute de ori, fiecare colțișor al pătratului ca să dăm de-o fisură. Până când unul dintre noi înțelege deodată, pentru că a fost predestinat să înțeleagă, că nu se poate evada în planul foii. Că ieșirea, largă și ușoară, e perpendiculară pe foaie, în inconcevabila până atunci a treia dimensiune. Astfel încât, spre uluirea celor rămași între cele patru linii de tuș, alesul sparge deodată crisalida, întinde aripi enorme și se-nalță ușor, aruncându-și umbra, de sus, în fosta sa lume.

**

Mircea Cărtărescu, Solenoid, Humanitas 2017, București.

One Comment Add yours

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s