hashtag togetherness

Ne întâlnim la ore ciudat de fixe –
avem un traseu imaginar și
exagerat de iluzoriu dar îngerii
ne fac semne
se joacă nestingheriți în părul nostru
de aceea
Reușim uneori să credem
că suntem copii și că suntem deodată
Vindecați și senini și plini de
alternative

Gândul își țese devotat cosmosul dar noi
Nu sărim în gol, nu, nu, acest lucru
este total inadmisibil
se pare că deocamdată numai moartea
ar putea fi aptă pentru saltul acesta
așa ne-au zis nouă strămoșii

Degeaba ținem ochii închiși, degeaba
Ridicolul tot va ieși la suprafață revelând
taina fiecăruia și vanitatea

Am făcut câteva alegeri ciudate
să îmi iau în brațe umbra
să te iubesc cu inima cât un purice
să te privesc cu milă ca pe mine insămi
O, tu, suflet și trup de haiduc,
ascultă

Prea greu ne va fi să recunoaștem
că ne trebuie unificarea contrariilor,
urletul și șoapta
sărutul și singurătatea
puful păpădiilor risipit în lumina soarelui și
povara de a fi
dureros, necesar și prea trecător,
împreună.

Eclipsa de Soare

mi se părea că tot ce ți-aș putea spune
o mai spuseseră deja alții,
alții și mereu, mereu aceiași,
dar

lacrima și tot praful de pușcă trebuiau
rostite totuși în lumină
bubuite deodată cu marea furtună

care avea să elibereze dorul de sine
poarta sărutului

și Cuvăntul.

 

Maurice Chappaz – Répons aux morts-nés

BEAUTY WILL SAVE THE WORLD

– Et la vie ? – Ah ! la vie !
Une ardente absence,
un charme absurde.
La neige comme une absolution.
– Tu aimes le soleil ?
– La plus grande merveille est la nuit.

Ne vous résignez pas !
Vous devez connaître votre prison,
vous entrerez dans la chambre nuptiale.
Soyez purs, blancs comme les marguerites.

***

Maurice Chappaz (Lausanne, Suisse 1916-2009)Office des morts (Cahiers de la Renaissance vaudoise, 1966)

View original post

Hermann Hesse on Solitude

When destiny comes to a man from outside, it lays him low, just as an arrow lays a deer low. When destiny comes to a man from within, from his innermost being, it makes him strong, it makes him into a god… A man who has recognized his destiny never tries to change it. The endeavor to change destiny is a childish pursuit that makes men quarrel and kill one another… All sorrow, poison, and death are alien, imposed destiny. But every true act, everything that is good and joyful and fruitful on earth, is lived destiny, destiny that has become self.

Blessed be he who has found his solitude, not the solitude pictured in painting or poetry, but his own, unique, predestined solitude. Blessed be he who knows how to suffer! Blessed be he who bears the magic stone in his heart. To him comes destiny, from him comes authentic action.

In each one of you there is a hidden being, still in the deep sleep of childhood. Bring it to life! In each one of you there is a call, a will, an impulse of nature, an impulse toward the future, the new, the higher. Let it mature, let it resound, nurture it! Your future is not this or that; it is not money or power, it is not wisdom or success at your trade — your future, your hard dangerous path is this: to mature and to find God in yourselves.

more about Hesse on Solitude here

angel of death

Rămas-bun ! de Ralph Waldo Emerson

Rămas-bun, lume mândră, eu mă întorc acasă;
Tu nu îmi ești tovarăș, iar eu nu-ți aparțin;
Destulă umblătură prin gloate ce m-apasă !
Ca o corabie pe-oceanul ce este-al său destin
Mult m-am lăsat purtat pe marea văluroasă
Dar acum, lume mândră, eu mă întorc acasă.

Adio lingușelii, cu chipul său mieros;
Adio măreției, zâmbind ingenios;
Și ochiului atent înspre înavuțire;
Funcționărime toată, adio îți spun ție !
Saloane-aglomerate și străzi și curți, vă las !
Adio celor reci și celor iuți la pas;
Celor ce vin și pleacă și celor fără casă;
Adio, lume mândră, eu mă întorc acasă !

Pornesc fără tăgadă spre propriul meu cămin,
Pitit după verzi dealuri și singur am să vin
În acel cuib secret din acel loc plăcut,
Cu ale sale crânguri ce zâne le-au țesut,
Cu zile nesfârșite și-arcade de verdeață,
Din care-aud ecouri de mierlă cântăreață;
Spre locul nepătat de omul prea vulgar
Căci pentru Domn și mintea-mi e ca un sfânt altar !

La adăpost, în codru, în casa mea de-aice,
Sfidez mândria Romei și-a Greciei antice !
Și, când sub pinii-aceștia în voie m-am întins,
Luceafărul de seară angelic s-a aprins.
Râd de știința lumii, de-a omului mândrie,
Râd de-nvățați, sofiști și-a lor filozofie
Nu știu, cu-a lor trufie așa superioară:
La cel retras din lume și Dumnezeu coboară !

Refugiul, foto Dan Cristian Mihăilescu

Refugiul, foto Dan Cristian Mihăilescu

memento mori

Oamenii ma iubesc dorind sa ma salveze de la moarte, sa ma salveze de mine insami, de adevarata libertate, de ceea ce am cel mai frumos si mai inalt. Cine sa ma iubeasca pentru gandul pe care il tin la moarte ? Pe acela il astept, sa-i zambesc si sa-i tac.

WhatsApp Image 2019-05-28 at 13.16.00

 

alte litere

ca și cum
hainele i-ar fi rămas deodată mici
inima își schimbă literele
la vedere –
intimitatea cerului este
întotdeauna transparentă –

sufletul rămâne pentru o clipă gol
într-un abis al lipsei de viziune
și apoi
pricepând tragica relativitate
terestră

literele noi se așează în vechiul Cuvânt
binevestind același cer și devenind
organe de simț

ale aceleiași dulci și înnoitoare
tristeți.