Până la un moment dat ceilalți văd în tine posibilul: sunt buni. De la un moment dat încep să te fixeze într-un real: sunt răi. Totul este să-ți aperi sau să-ți recucerești bunătatea. Să redevii un pachet de posibilități. ***Constantin Noica, Jurnal de idei, București, Humanitas 2017
Tag: constantinnoica
E ceva în suflet care crește, așa cum cresc viorile în moartea wagneriană a Isoldei / C.Noica
Trăiesc, dar în afară de mine purtată,Și aștept în Domnul o viață atât de curată,Încât mă sting de durerea că nu mă sting încă. Sf. Tereza, Cântare EXTAZUL RELIGIOS (…) Omul întreg este oare omul echilibrat? Iată, religia vine să ne spună că omul nu e echilibrat. Omul e parcă rupt dintr-o stare de cumpănire…
Fără zgomot: aceasta e creșterea adevărată! / C. Noica
Între apatie și agonie. Fără zgomot, aceasta e creșterea adevărată. Cu câtă bucurie nu te întorci la ea, după ce ai rătăcit printre toate lucrurile acelea scrise cu majusculă: Cosmos, Ființă, Neființă, Istorie. E un ocol până la noi înșine, dar să nu regretăm niciodată ocolul, de vreme ce ne-am redescoperit. Stă în rosturile problemei…
Rupt de ceva, în drum spre altceva / Constantin Noica
Singurătatea absolută? O concep câteodată așa: în tren, pe un culoar ticsit, stând pe geamantan. Ești atunci departe nu numai de orice om, mai ales de cei care te împiedică să te miști; dar ești departe și de orice punct fix în spațiu. Ești undeva, între o stație și alta, rupt de ceva, în drum…
