Dacă este să atingă fericirea, omul și-o poate datora numai sieși. Orice putere care i-ar dărui-o din afară l-ar condamna cu aceasta la nelibertate. Lumea exterioară nu este, în sine, nici bună, nici rea, ea devine astfel numai prin om. Omul s-a dovedit a fi punctul central al ordinii lumii. El atinge ca spirit suprema…
Tag: forta
Echilibrul nu este totuna cu mediocritatea și compromisul. Nu se cuvine să fim proști – din Jurnalul Fericirii / N. Steinhardt
*Ce-i dau oamenii lui Dumnezeu când lui Dumnezeu îi este sete? Oțet și fiere.*Deoarece lumea nu e numai materială, deoarece o susțin forțe spirituale, înseamnă că forțele spirituale negative sunt distrugătoare.*În creștinism trebuie să învingi. În cer intră numai cei care au biruit în războiul purtat împotriva satanei. Vai și amar de cei învinși.*Nu de…
„Quaestio mihi factus sum” (Am devenit pentru mine însumi o întrebare) – Sf. Augustin / Hannah Arendt #2
Eu eram acela care voiam să pornesc pe această cale, și tot eu eram cel care nu voiam. Eu eram, da, eu și numai eu! Nu voiam în mod deplin, dar nici nu mă împotriveam în mod deplin.*Greutatea (gravitația) mea este iubirea; de ea sunt purtat oriîncotro sunt purtat.*Forța iubirii este atât de mare încât…
Izgonirea supranaturalului din viața naturală a omenirii duce existența la prăbușire / Haralambie Vasilache
*Există în sufletul omenesc un vast domeniu de aspirații confuze, ce izvorăsc dintr-un domeniu misterios și greu de sesizat prin vorbire; acesta e trebuința de divin, fapt căruia știința psihologică modernă îi atribuie o mare importanță, fiind o realitate ce nu poate fi părăsită de om.*Rostogolirea noastră spre infernul zilei, plin de capricii, de animozități…
Nu-L mai apăr de mult pe Dumnezeu, ci Îl afirm / Al. Mironescu
La un moment dat, printr-un concurs de împrejurări, pe care l-am relatat cu alte prilejuri, atât cât asemenea totuși enigmatice lucruri pot fi relatate, întrebarea crucială mi s-a impus cu o forță teribilă și cu un caracter inexorabil: Există ori nu există Dumnezeu? Întrebarea aceasta nu a fost încă una, supranumerală, pe lângă atâtea altele…