Cunoașterea credinței izvorăște, la fel ca întreaga omenire cu rațiunea ei, dintr-o origine misterioasă.Această origine este Dumnezeu. Am înțeles că greșisem și cum anume greșisem. Greșisem nu atât pentru că gândisem incorect, ci mai ales pentru că trăiam greșit. Am înțeles că adevărul îmi rămăsese ascuns nu atât din pricina gândirii mele greșite, ci deoarece…
Tag: gandire
„Quaestio mihi factus sum” (Am devenit pentru mine însumi o întrebare) – Sf. Augustin / Hannah Arendt #2
Eu eram acela care voiam să pornesc pe această cale, și tot eu eram cel care nu voiam. Eu eram, da, eu și numai eu! Nu voiam în mod deplin, dar nici nu mă împotriveam în mod deplin.*Greutatea (gravitația) mea este iubirea; de ea sunt purtat oriîncotro sunt purtat.*Forța iubirii este atât de mare încât…
Marele făptuitor nu este rațiunea, ci Voința – Epictet / Hannah Arendt #1
Nu putem fi jefuiți de absolut tot ce avem, atât timp cât păstrăm libertatea de a decide cum reacționăm.Victor Frankl*Lucrurile capătă valoare doar în măsura în care spiritul le poate atrage înlăuntrul său. Când spiritul se retrage din lumea exterioară în interioritatea propriilor sale impresii, el descoperă că într-o anume privință este independent de orice…
Vai de cel care trăiește cu ochii ațintiți asupra lumii materiale, cu spatele întors către lumea necunoscută! / V. Hugo
Visarea e odihna gândirii, extazul e odihna contemplării. De ce n-am avea un trup (în cealaltă viață), un trup subtil și diafan, în comparație cu care trupul omenesc ar fi doar o schiță nefinisată? Vom mânca? De ce n-am trăi, de exemplu, asemenea florilor, care n-au ore de masă, dar care câștigă și pierd neîncetat,…
Dostoievski ca profet și apostol al realismului ortodox / Sf. Iustin Popovici
Filosofia este un martiriu aparte. Acolo gândirea se sfărâmă în abisurile întunecate, în prăpăstiile sălbatice ale neființei și ale Ființei. *Tot ce există este real în măsura în care are în sine puterile Cuvântului. Îl recunosc pe Dostoievski ca profet, ca apostol, ca martir, ca poet, ca filosof. Complexitatea genialității lui iese în relief. De…
IMAGO DEI – Puncte de convergență între psihologia analitică a lui C.G.Jung și antropologia creștină / J.C.Larchet
Departe de ateismul lui Freud și de judecățile negative referitoare la fenomenul religios, Jung a manifestat de-a lungul întregii sale vieți un interes profund față de religii, atât occidentale, cât și orientale, interes care i-a marcat în mare parte reflecția teoretică și practica terapeutică. După cum notează R. Hostie, ”este cu totul rar ca un…