Poate ăsta-i sfârșitul, adevărul misterios. Din ceea ce am fost nu mi-au rămas decât aceste arsuri crudefiindcă acele dureri mi-au confirmat existența. SONET 91 Vârsta ne acoperă ca burnița,timpul e arid și interminabil,o pană de sare ți-a atins obrazul,apa unui burlan îmi roade costumul: timpul nu face deosebirea între mâinile mele Și zborul unei portocale…
Tag: literatura
Focul sacru / Marin Sorescu
Mai aruncați niște vreascuriÎn soare,Am auzit c-o să se stingăPeste câteva miliarde de ani. Și dacă nu mai sunt vreascuri,Aruncați în soareCâmpiile care ar fi putut foarte bineSă fie păduri,Munții, luna și cerulCare nici nu știm sigur dacă nu sîntPăduri. În orice caz, Mai aruncați ceva în el,Niște vreascuri,Niște vieți. Că uite, a și început…
Ultimele sonete ale lui Shakespeare – Traducere imaginară / V. Voiculescu
CLVIII Te miri că nu-mi scot gheara să-mi sfâșiu bârfitorii?Unde-ai văzut tu Leul vânând gândaci sau poame? Poetul sare lacom asupra-naltei glorii,Cu-mbătătoarea-i carne s-aline sacra foame. Și eu am alergat-o-n pustiul lumii voastreȘi m-am bătut cu tigrii și șerpii pentru ea, Am fugărit-o până-n capcane și dezastre,Dar când s-o prind, în cale-mi ieșiși tu, scumpa…
„Stă Iisus la o fereastră stinsă”- Icoana bunicei / I.Teodoreanu
Transcriu această poveste pentru bunica mea Reveica, rugându-mă ca porțile cerului să i se deschidă blânde și îngăduitoare, căci ieri (26 februarie 2021) a plecat în Sus. Umbre am și eu, umbre ai și tu, cetitorule, călătorule spre moarte, frate al trecerii mele. Și iată-l și pe Iisus alături de noi, veghind înalt în marea…
Imediat ce am conștientizat existența unei forțe în puterea căreia mă aflu, am simțit posibilitatea vieții – Spovedanie / L.Tolstoi
Cunoașterea credinței izvorăște, la fel ca întreaga omenire cu rațiunea ei, dintr-o origine misterioasă.Această origine este Dumnezeu. Am înțeles că greșisem și cum anume greșisem. Greșisem nu atât pentru că gândisem incorect, ci mai ales pentru că trăiam greșit. Am înțeles că adevărul îmi rămăsese ascuns nu atât din pricina gândirii mele greșite, ci deoarece…
Tu, care treci prin ochiul adânc al marelui cer… (Triumf Poeziei, fragmente) / Petru Creția
Poezia îl ajută pe omsă moară râzând de bucurierâzând în ochii iubiriirâzând în ochii plini de aprige astre ai morțiirâzând fericit în ochii uitării. Ca sângele viu, ca puterea luminii și ca baterea mării zvâcnește poezia în trupul nemăsurat și impalpabil al lumii, sens, contrasens, convertind alternanța atâtor ritmuri fără sens într-o legănare extremă de…
„Doar un mormânt lipsește sorții mele” – din jurnalul lui Ovidiu la Tomis / Marin Mincu
*Cărțile mele despre amor mi se par astăzi doar versificări ridicole: conțin versuri perfecte, dar lipsite de trăire. Toate efuziunile de-acolo sunt fade, iar atracția iubirii corporale nu mai prezintă nici o importanță pentru mine. Acum mă atrage altceva, vreau să-mi descopăr esența. Simt în eul meu noi chemări și, ca să pot să le…
O singură seninătate este posibilă: aceea a conștiinței / Victor Hugo
Sufletul în om este o neliniște.*Tirania este grea pentru tirani, bunătatea este amară pentru oamenii buni.*Să acționăm conform puterilor noastre și să ne depășim forțele. Unde există o datorie, o luptă, un exil, o suferință? Să alergăm într-acolo. A iubi înseamnă a dărui. Să iubim. Să fim bunăvoințe profunde. Să ne gândim la acest bine…
Vai de cel care trăiește cu ochii ațintiți asupra lumii materiale, cu spatele întors către lumea necunoscută! / V. Hugo
Visarea e odihna gândirii, extazul e odihna contemplării. De ce n-am avea un trup (în cealaltă viață), un trup subtil și diafan, în comparație cu care trupul omenesc ar fi doar o schiță nefinisată? Vom mânca? De ce n-am trăi, de exemplu, asemenea florilor, care n-au ore de masă, dar care câștigă și pierd neîncetat,…
Ajungem, cu cele mai profunde însigurări ale noastre, prin secole, până la începutul lui Dumnezeu / Rainer Maria Rilke
Fii mereu înainte-mi, Tu, Iubire, Unică, Sfântă. Lasă-ne să urcăm împreună – de parcă în sus spre o mare stea, unul sprijinindu-se pe celălalt, unul odihnindu-se în celălalt. Și eu trebuie să las, cândva, brațul să cadă de pe umerii Tăi pentru o clipă, nu mă tem de nimic: pe următoarea înălțime îl vei primi…
