Duios îmi cântă Mozart Lacrimosa / Camelia Vasiliu

Duios și devotat îmi „cântă” și mie de peste un deceniu Prietena mea poetă, CAMI, cu zâmbetul ei ca un Psalm – mereu bun și trist, rezistent și fragil, tulburat și lin deopotrivă; îmi cântă ca de sub puterea Adevărului care, până a ne limpezi și-a ne aprinde bucuria, ne adâncește mai întâi în căutări…

Doamne! Cine sunt eu? Ce ignor din ceea ce eu simt că sunt? – Vecin cu viața / Fernando Pessoa

Drumul pe care înaintezExistă doar în mine.*Ființa mea e centrul pentru toate și tot.Eu sunt universul care gândește(Atenție numai: acum vreau să plâng.)(Vă previn: gândesc și sunt mut.)Mă doare cartea a cărui studiu l-am începutAlcătuită doar din neînceput.*Cine l-a făcut pe acel care astăzi sunt?Ce putere stranie și ocultă se află-n lăuntrul meuÎncât m-a fixat…

Pofta de Înțelepciune duce la Împărăție / Fragmente din Cartea înțelepciunii lui Solomon

Această carte este inclusă în „literatura sapiențială a evreilor”.*Este acceptat în general că „Înțelepciunea” nu este o „persoană”, adică o ființă capabilă de a exercita înțelegere și voință. Atunci ce este? Să fie un atribut personificat al lui Dumnezeu? (…) Dumnezeu a creat lumea prin intermediul Înțelepciunii și, având în vedere că Înțelepciunea este motivul…